SapteSeri

Vacamuuu

Vacamuuu


Site - www.vacamuuu.com 


Facebook - www.facebook.com/vacamuuu.bucharest 

Steakhouse din București fără vin românesc la pahar…

Prietenul meu MN m-a mustrat că Văcămuuu a ieșit mai jos în Topul Restocracy decât credea el că ar trebui să fie, așa că m-am grăbit să merg din nou la Văcămuuu și să repar nedreptatea, dacă chiar am făcut-o. Îi spusesem, oricum, că Văcămuuu are note foarte mari la mâncare, și că notele de la servicii și de la poziționare l-au dus mai jos.

Acum am revenit, deci, și am mai luat un prieten, pe Gabriel Iovu, ca să fie și evaluarea mai temeinică. Până la urmă, am observat că am dat cam aceleași note că la vizită din martie.

Acum am luat un rib-eye măturat, cel mai bun de la ei, cotlete de miel cu os, tartar de viță, spanac și ciuperci sote, pe lângă cartofii prăjiți și salată de varză care vin oricum alături de orice fel de carne.

Lui Gabriel i-a plăcut tartarul de viță, mie ceva mai puțin, mi s-a părut că are prea mult gust doar de pastă de carne, cu toate că avea și altceva în ea. La rib-eye, a fost pe dos: mie mi s-a părut foarte bun, și pentru că avea multă grăsime, printre altele, lui Gabriel i-a plăcut, de asemenea, însă zicea că a mâncat nu știu unde, tot în București, chiar și mai bun decât atât. Eu nu am mâncat antricot mai bun în București. La fel de bun da, însă mai bun nu. Mielul a fost bun și el, dar nu ceva special, am mâncat și cărnuri de miel ceva mai fragede și mai gustoase de atât. Cartofii prăjiți foarte buni, salată de varză excelentă (cred că avea și puțin zahăr), murăturile foarte bune, de asemenea, ciupercile foarte bune, spanacul bun, dar nu ca la un restaurant de fine dining. Porțiile sunt destul de mari la Văcămuuu, trebuie spus…

Nu au vin românesc la pahar la Văcămuuu, ceea ce ne-a enervat foarte tare. Eu, cel puțin, ca protest, nu am mai luat nimic de băut, nici măcar apă, dar m-am dus undeva alături și am băut un pahar de vin românesc bun după.

Cât privește serviciul de la Vacămuuu, suntem pe o cu totul altă lungime de undă. Cu Vacauuu, zic, nu cu Gabriel Iovu. Nu numai cu ei sunt pe o altă lungime de undă, desigur. Au fost mai rapizi decât data trecută, le-am pus o notă mai mare. Aveau chelneri destui, nu am rămas fără nimic din ce aveam nevoie, până la urmă. Am văzut numai băieți, toți vânjoși și bine făcuți, exact ca la Osho. Și tot ca la Osho, nu aveau chef de lucru, stăteau în grup (le-am făcut și o poză) și discutau aprins de-ale lor, clienții trebuiau să aștepte până prindeau privirea vreunuia dintre ei. De noi s-a ocupat unul care și-a făcut treaba bine, însă nu era în stare să scoată vreun cuvânt inteligibil. Și nici după ce i-am spus explicit și apăsat că vom împărți felurile de mâncare, tot nu ne-a adus tacâmuri pentru împărțit. Sunt eu prieten cu Gabriel Iovu, Totuși nu mâncăm cu furculițele din aceeași farfurie…

Prețurile sunt destul de mari la Văcămuuu, dar nu ar fi o mare surpriza asta, viță de calitate e scumpă, știe toată lumea. O masă în doi, cu o sticlă de vin bun, trece ușor de 600 de lei. Clienți erau destui însă, și probabil că nu toți mâncau meniul ieftin al zilei.

Văcămuuu e unul (una?) dintre steakhouses de referință ale Bucureștiului. Să vedem dacă se vor înscrie în concursul nostru de luna viitoare, în care un juriu foarmat din ambasadorii țărilor în care se mănâncă cea mai bună viță (nejaponeză) din lume va decide care este cel mai bun steak (nejaponez, repet) din București… (GB & Gabriel Iovu – noiembrie 2017)

Cel mai industiral dintre steakhouse-urile din București

Văcămuuu (cu trei „u”) e unul dintre cele mai cunoscute restaurante de carne (steakhouse) din București, și unul dintre cele mai scumpe dintre toate restaurantele.

Văcămuuu e mare, ocupă unul dintre colțurile Complexului Florească, chiar spre Calea Florească. E și măcelărie și băcănie, poți cumpăra carne pentru acasă și diverse alte produse.

E bine amenajat, occidental, modern, cu metal și sticla, galantare în care sunt hălci mari de carne. Dacă nu ai ști ce este, te-ai gândi mai degrabă la un fast-food când intri în sala aceea mare. Au și o terasă afară, pe trotuar, nu e cine știe ce, nu au o încîntă proprie, e loc de trecere.

Dacă m-am uitat eu cu atenție în meniu, au numai vița și miel la Văcămuuu, nu și porc sau vreo aripă de pui, cum mai găsești în câte un alt steakhouse. Au Angus și Wagyu, și cred că și ceva viță românească. Buctărie americană, dacă atr trebui să încadrăm Văcămuuu undeva, totuși…

Serviciul e cam industrial, dar eficient, cu mulți chelneri. Prețurile sunt mari, după cum am spus, în special la viță „de firma”.

Clienți am văzut de fiecare dată, mai ales la prânz, dar cred că cei mai mulți iu niște meniuri ale zilei cu prețuri mai rezonabile.

Văcămuuu e unul dintre steakhouses de referință ale Bucureștiului, un restaurant de volum, cu viță de cea mai bună calitate pentru cine știe să o aprecieze, și are și bani să o cumpere. E interesant în special pentru cei cărora le place agitația, atmosfera această citadină, metropolitană.










Sursă: https://www.restocracy.ro/vacamuuu-restaurant-floreasca/


Adresă:
Calea Floreasca, nr. 111
Telefon:
0745 129 588
Program:
Ma-D: 11:30-22:30
Website:

Alte Restaurante

Restaurant Weinkeller (Pivnița cu Vinuri)

Restaurant Weinkeller (Pivnița cu Vinuri)

14
Romanian Insane Barbeque and Sauces - R.I.B.S.

Romanian Insane Barbeque and Sauces - R.I.B.S.