Uneori am senzația că nu mă antrenez suficient. Cum mă pot evalua?

Depinde doar de scopurile și obiectivele fiecăruia şi, pentru eficiență maximă, acestea trebuie setate foarte bine la începutul unui program.

Dacă vrei să creşti în masă musculară, la fiecare antrenament este necesar să-ţi depăşeşti numărul de repetări şi greutatea cu care l-ai făcut pe precedentul.

Dacă vrei să fii puternic, cel mai bun indicator de măsurare a antrenamentului este greutatea discurilor de pe bară.

Pentru exerciţiile în regim aerob (alergatul, înotul, mersul pe bicicletă etc.), indicele după care te ghidezi este ritmul cardiac. Pentru arderea grăsimilor şi dezvoltarea capacităţii de efort, ritmul cardiac trebuie să fie între 65%-85% din maximul acestuia. Ritmul cardiac maxim se calculează scăzând vârsta din 220 la bărbaţi, respectiv din 226 la femei. În caz că în timpul antrenamentelor cu greutăți acesta scade, introdu între seturi serii de sărituri, alergări cu genunchii la piept sau diferite exerciții cardio de intensitate medie, pentru a reveni la ritmul dorit.

Ca să obţii rezultate cât mai bune şi cât mai rapide, va trebui să-ţi împingi corpul dincolo de limita lui de confort, să găseşti diferite căi de a-ţi depăşi limitele şi să nu renunţi când simţi că nu mai poţi. Abia atunci începi, de fapt, să te antrenezi eficient.

Dar nu uita că, pentru a-ți atinge obiectivele, un rol foarte important îl au şi stilul de viaţă, odihna, refacerea organismului după efort, strechingul după antrenament.

Sub motto-ul „Live Differently”, World Class a creat cea mai bună echipă de antrenori personali din România, ajutând membrii sînțeleagă importanța antrenamentelor, a nutriției echilibrate și a unui stil de viață sănătos.

Bogdan Popa este antrenor personal și instructor de fitness World Class America House

Comentarii

Cele mai citite

Revedeți DanceMasters! Înregistrările strălucitoarelor Gale pe DIGI 3 și 4

7 sfaturi de fitness esenţiale pentru începători

8 clase care îți vor remodela rapid corpul

9 întrebări esențiale despre febra musculară

Cum mă pot  antrena  ca să am un posterior  mai bombat?

7 scuze demontate pentru cei care nu fac sport

Fac cam 15 bazine de ceva vreme și nu trec de acest prag. Cum pot să-mi cresc performanțele?

Fac cam 15 bazine de ceva vreme și nu trec de acest prag. Cum pot să-mi cresc performanțele?

Uneori am senzația că nu mă antrenez suficient. Cum mă pot evalua?

Uneori am senzația că nu mă antrenez suficient. Cum mă pot evalua?

Conform unei analize recente, copiii care schiază sunt mai buni la școală

Un român a câștigat Maratonul 6633 Arctic Ultra, cel mai greu din lume

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Mai multe

Rosumoví va transmite în premieră livestreaming un spectacol de balet, susținut de balerina Diana Gal

O nouă imagine pentru Qreator by IQOS, un proiect de redecorare interioară semnat de arhitectul Dorin Ștefan și echipa sa

The Institute și UniCredit Bank prezintă Romanian Design Week CHANGE 2.0

MET - Programul spectacolelor online gratuite din săptămâna 06-12 iulie

Încă două teatre se reîntâlnesc live cu spectatorii începând cu luna iulie

TNB Amfiteatru - programul spectacolelor | Iulie 2020

Opera Summer Hub – Live în aer liber, la Cluj-Napoca

Vino să vezi „Culoarea aerului” la Muzeul Național al Țăranului Român

Roxanne's Jewellery & Giftware investește într-un concept special de showroom, axat pe cumpărături private sigure

MET - Programul spectacolelor online gratuite din săptămâna 29 iunie-05 iulie