Whisky. Pentru prieteni, bourbon

Whisky. Pentru prieteni, bourbon

Obișnuim să-i spunem whisky, însă el și-a câștigat de mult dreptul de a avea propriul nume. În partea aceasta de lume, este mai puţin cunoscut, dar gustul său ușor dulceag și foarte aromat își face și aici tot mai mulţi prieteni. Există și două moduri în care poţi scrie corect numele acestei băuturi: whiskey cu „e”, pentru americani și irlandezi, și fără „e”, pentru restul lumii. Iar acesta este doar numele său cel mai răspândit.


Rye, bourbon sau scotch, toate aceste licori sunt tot whisky, adică o băutură distilată din cereale. Cu toate acestea, modul în care multă lume obișnuiește să le amestece sub o denumire destul de largă, fără să le distingă în niciun fel, este, ce-i drept, incorect. În privinţa bourbonului, de pildă, un studiu recent făcut în Europa de Est a relevat faptul că mulţi dintre respondenţi nici măcar nu aveau cunoștinţă de această băutură, iar dintre cei care auziseră de ea o bună parte nu știau că este vorba despre un whisky. Bourbonul este cel mai cunoscut whisky american, făcut în Kentucky, o regiune care între timp a căpătat numele de Bourbon county.


Primii producători au fost, bineînţeles, scoţienii și irlandezii aciuaţi prin această zonă pe la 1700. În 1964, Congresul Statelor Unite a stabilit printr-o lege regulile pe care trebuie să le respecte producătorii acestui whisky, sau mai degrabă „whiskey”, cum spun americanii: bourbonul trebuie să fie făcut dintr-un amestec de apă și cereale care conţine minimum 51% porumb, trebuie învechit cel puţin 2 ani în butoaie noi, trebuie să aibă minimum 40% concentraţie de alcool și nu trebuie amestecat cu alte soiuri sau aditivat cu altceva în afară de apă. Gustul care rezultă de cele mai multe ori este unul dulceag, cu arome puternice de vanilie și lemn.


Cum se bea?


Puriștii beau bourbonul „straight”, însă el poate fi băut cu gheaţă și cu un pic de apă, combinaţie care este numită de fani „Kentucky iced tea”. Bineînţeles, este un ingredient foarte des întâlnit în cocktailuri, datorită gustului său dulceag și foarte aromat, care rimează bine cu multe alte lichioruri.


Cele mai cunoscute mărci de bourbon care se găsesc și la noi sunt: Four Roses, Jim Beam, Knock Creek, Maker’s Mark, Wild Turkey sau Woodford Reserve. Multă lume consideră că Jack Daniel’s este un bourbon, iar gustul uneori te poate face să crezi acest lucru, însă producătorii săi insistă că Jack Daniel’s este un „Tennessee Whiskey”, o băutură obţinută prin același proces de distilare, având însă în plus un stadiu de filtrare, numit „Lincoln County Process” – filtrarea printr-un strat subţire de cărbune de arţar. 


Pasionaţii de mixologie obișnuiesc să spună că bourbonul este ingredientul ideal pentru cocktailurile de vreme rea. Aromele de caramel și vanilie ale acestei licori și combinaţiile tradiţionale, cu vermut, bitter, amaretto, lămâie sau mentă, par a fi într-adevăr companionii perfecţi pentru serile friguroase și umede din această perioadă.


Vinuri bune şi băuturi fine, precum şi multe reţete şi articole utile găsiţi pe www.theliquorstore.ro.

Comentarii

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc

Promo

Cele mai bune telefoane 5G

Cele mai bune telefoane 5G

Interviu cu Mark Stam

Interviu cu Mark Stam

Cărucioarele Stokke, în curând la Cluj

Cărucioarele Stokke, în curând la Cluj

Anca Marcu Iana | Deputy Managing Partner Ranevents

Anca Marcu Iana | Deputy Managing Partner Ranevents

Mâncați nuci minimum de două ori pe săptămână și veți avea inima mai sănătoasă

Mâncați nuci minimum de două ori pe săptămână și veți avea inima mai sănătoasă

Noul Corvette C8 Make America Great Again

Noul Corvette C8 Make America Great Again

No1 Rosemary Water s-a lansat oficial în România!

No1 Rosemary Water s-a lansat oficial în România!

Noi piese semnate de Christina Aguilera și Migos în filmul Familia Addams

Noi piese semnate de Christina Aguilera și Migos în filmul Familia Addams

Politicile telenovelei

Politicile telenovelei

Mai multe

Formidabilul Mike și simpaticii săi prieteni provoacă hohote de râs la Boomerang

Formidabilul Mike și simpaticii săi prieteni provoacă hohote de râs la Boomerang

ROMEXPO încurajează donatorii de sânge prin acces gratuit la târgurile din perioada 26-29 septembrie!

ROMEXPO încurajează donatorii de sânge prin acces gratuit la târgurile din perioada 26-29 septembrie!

Nume de cod: Tura

Nume de cod: Tura

Politicile telenovelei

Politicile telenovelei

Top 6 evenimente pentru weekend-ul 14-15 septembrie 2019

Top 6 evenimente pentru weekend-ul 14-15 septembrie 2019

5 filme recomandate Aylin Cadîr

5 filme recomandate Aylin Cadîr

5 seriale recomandate de Laura Giurcanu

5 seriale recomandate de Laura Giurcanu

Cei mai în vogă artiști români vin la City Vibes Festival

Cei mai în vogă artiști români vin la City Vibes Festival

Cărucioarele Stokke, în curând la Cluj

Cărucioarele Stokke, în curând la Cluj