Cotletul şi muşchiul

Cotletul, imens, e-n farfurie. Mușchiul, în mănunchiuri de un verde răcoritor ca-n reclame, e pe pereţi. Așa e la Shift, un pub cu meniu internaţional (preponderent italienesc și franţuzesc) care, în 2010, a luat locul Esperanto-ului lui Dan Chișu, pentru a deveni azi un reper al hipsterimii, al expaţilor și al amatorilor de mese vorbite îndelung. Aș adăuga și al mâncării bune, nu foarte rafinate, ci aproape simple, ceea ce e o mare calitate: Adrian Hădean îmi explica, bunăoară, de ce n-a avut România finaliști la concursul celor mai buni tineri bucătari din lume, ţinut la Milano și despre care v-am povestit data trecută. Pentru că, observă Adi cu francheţea lui ascuţită precum ustensilele cu care se tranșează peștele în restaurantele de sushi, nu suntem pregătiţi să admitem că viaţa simplă e mai bună. Complicăm lucrurile, felurile de mâncare, însăși viaţa. 

Așadar, ce am mâncat la cea mai recent vizită la pub-ul de pe Eremia Grigorescu? Cotlet de porc la grătar cu piure de cartofi cu mazăre, rucola și mere caramelizate. Am cunoscut Chefi ţâfnoși care declamă că un fel de mâncare compus în principal din carne cu legume nu poate fi gourmet. Din acest colţ de pagină, îi contrazic cu toată mândria de a nu fi pescatarian (știţi, aceștia sunt ciudaţii pentru care singura carne acceptabilă e cea de pește, nici pomeneală de animale, adică de carne roșie). Fără să fie vreo mare filozofie – cotlet cu piure, doh! – opţiunea mea de la Shift m-a făcut să exclam la sfârșitul mesei că a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată.

Condimente: Porcul se combină bine cu boabe de piper, sos de lămâie sau cimbru.

Unul la mână, e foarte mare și nu zic asta fiindcă m-aș socoti satisfăcut doar dacă mi-ar trosni fălcile și nici pentru că, pe măsuţele de cafenea din local, toate preparatele par că au proporţii. Doi la mână, e literalmente delicios: împănat, flancat de o parte subţire și crocantă, precum micile hărţi caramelizate care s-au întărit minunat pe feliile de mere, foarte bine făcut, aromat, moale și alintat la tăiat. Am remarcat adesea potrivirea purcelului cu mărul, singurul pe care-l va mai lua în gură după ce e sacrificat. În farfuria de la Shift, dihania din care s-a croit cotletul cât palma de lipovean face casă bună și trainică – asemenea celei care a rezistat în „Cei trei purceluși”, mai știţi? – cu merele caramelizate. La sfârșit, am fost ispitit să îi dau de dreptate lui Anthony Bourdain, care zicea cândva că viaţa fără porc nu merită trăită – mă rog, ilustrul Chef exagera cu bună știinţă. El mai menţiona și cârnaţii, organele sau brânza împuţită, dar înţelegeţi ce a vrut să zică, în esenţă.

DETALII

Mușchiul

Vă ziceam că mușchiul e pe pereţi. E dovada vie că, în acest spaţiu, decoratorii interiori sunt adepţii curentului așa-numit „biophilic design”. Într-o subtilă sugestie că interiorul ar fi o prelungire a cochetei terase, pereţii au fost decoraţi în spiritul acestei tendinţe ce face furori în metropolele de afară. I se mai spune arhitectura vieţii sau arhitectura verde și presupune acoperirea fie a interioarelor, fie a exterioarelor de clădiri cu plante ce odihnesc ochiul și reconfortează plămânii. Pe mine m-a dus cu gândul la Bosca Verticale, blocul înfrunzit din Milano, câștigătorul unor premii importante, cuvenite pentru această inedită reîntoarcere la natură din mijlocul unei citadele aglomerate. 

Salata

Localul e renumit și pentru salate. Oferta e bogată și irezistibilă – aici nu vorbim despre cotoare de salată verde înghesuite în farfurie, ca să pară mai mult, ci de porţii bine dozate și remarcabil împerecheate. În de-acum faimoasa salată Iskender, mușchiuleţul și chiftelele de vită nu-și pierd identitatea printre ciuperci, dovlecei, ardei iute, ardei gras și iaurtul turnat cu simţire de o lingură sănătoasă. Din gama de salate, vă recomand și specialitatea casei, Shift. Fantezia din farfuria adâncă e concepută din fraternizarea suflării de brânzeturi diferite cu fructe alese pe sprânceană, pepene galben, măr și rodie.