La han, solo

La han, solo

Într-o toridă seară de vară, un pic înainte de weekendul prelungit prilejuit de sărbătoarea de la mijlocul lui august, am poposit la Hanu’ Berarilor Interbelic, mai precis la Casa Elena Lupescu de pe Pache Protopopescu. Știți, restaurantul-berărie e frate de halbă cu cel din Casa Oprea Soare și văr primar cu City Grill, City Café, Trattoria Buongiorno, Caru’ cu Bere, Pescăruș și Hanu’ lui Manuc.

Am fost la han solo, deși e loc berechet – încap aici 800 de comeseni înfometați și însetați și pare să fie personal suficient, prompt și serviabil, chiar dacă s-ar năpusti toți mușteriii în același timp. Hanu’ Interbelic din Pache (îmi place să-i zic așa, deoarece legătura cu Elena Lupescu mi se pare destul de vagă, personal, înțelesesem după un tur cu băieții de la ARCEN că ar fi în altă parte casa curtezanei, dar, mă rog, probabil că știu ce știu oamenii de la Patrimoniu) are câteva trăsături care s-au păstrat încă din 2011, anul deschiderii.

Ceea ce e din capul locului o scofală, căci am văzut destule alte locuri care erau inaugurate splendid, dar, treptat, porțile se micșorau, calitatea se edulcora, chelnerii nu mai erau atât de prietenoși etc. Ei bine, la Hanu Berarilor, porțile sunt mari, prețurile cumsecade, serviciile spre impecabil, pe scurt, e unul dintre cele mai rezonabile locuri în care poți degusta mâncare românească tradițională.

Aici, știi ce comanzi, știi la ce să te aștepți. În plus, hanul e amplasat perfect, din punctul meu de vedere (când am mai fost, recent, cu un musafir din SUA, pe care am încercat și am reușit să-l impresionez, am coborât din autobuz fix la doi pași de intrare, iar la plecare am mers pe jos, iluzionându-ne că plimbarea va putea să ardă din caloriile acumulate...). Casa de la 1900 e remarcabil restaurată, iar amalgamul de stiluri arhitectonice te face să visezi la un veac în care tot ce urma avea să fie posibil, neconturat, părea că nu era clar încotro avea să se îndrepte țărișoara asta, adică era loc și de bine...

Dar hai să nu vă mai fierb cu considerații personale și să vă spun în ce mi-am înfipt furculița, pe parcursul degustării în care am fost incognito, ceea ce e totdeauna un exercițiu interesant – prefer să nu știe personalul că mă joc de-a „food critic”-ul ori să nu mă recunoască de la televizor, ca să nu se poarte un strop mai drăguț decât s-ar cuveni! Am comandat „Mai merge o bere!”, izbutind să arcuiesc un pic sprâncenele personalului, deoarece platoul e recomandat pentru două persoane, adică ți se aduce un kilogram de mâncare!

În acest kil intră așa: cârnați cu cașcaval (bine pătrunși, grăsuni și savuroși), cârnați de oaie (revelația din platou, chiar gustoși), mititei destul de măricei, niscaiva fâșii de piept de pui împănat (se topesc în gură, nuți trebuie cuțit să-i înjumătățești), cartofi prăjiți (n-au cunoscut congelarea, nici vitrina de supermarket), murături (gogoșari care ard de roșii și de cărnoși ce sunt, feliuțe de castraveciori murați ca la bunica acasă, zdrențe de varză potrivit de picantă).

O să ziceți că sunt haplea fiindcă am înghițit atât, dar ghiciți ce: după ditamai porția, am râvnit și la papanașii Coanei Mari, cu smântână și dulceață, o încheiere grandioasă și nespus de copioasă.


BEREA CASEI, LA LITRU

Festinul ăsta trebuia stropit cu ceva și, sincer, dacă platoul se cheamă „Mai merge o bere!”, am găsit de cuviință să comand exact asta. Meniul mă îmbia cu bere la metru (într-un metru intră patru litri de bere, la 10 halbe, să tot torni cu prietenii), dar dacă aș fi comandat de unul singur, cronicheta asta s-ar fi scris singură! Așa că m-am limitat la berea casei – fiind un litru, și aceasta mi s-a părut suficientă pentru a spăla kilogramul de mâncare cu care mă luptasem.

Comentarii

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc

Promo

Sănătatea începe din celulă

Sănătatea începe din celulă

Pink Martini | 1, 2 decembrie 2018 | Sala Palatului

Pink Martini | 1, 2 decembrie 2018 | Sala Palatului

Interviu Adrian Tapciuc

Interviu Adrian Tapciuc

Două scaune. Două cafele. Două I.

Două scaune. Două cafele. Două I.

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

Mai multe

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

DANIEL ARSHAM - The Alien Visual Artist

Victor Nemeş - ASIA

Victor Nemeş - ASIA

Andreea Bădală

Andreea Bădală

Două scaune. Două cafele. Două I.

Două scaune. Două cafele. Două I.

Metabolismul,  un șef ce nu trebuie supărat

Metabolismul, un șef ce nu trebuie supărat

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.

DIGI FM are 3 ani, sărbătoriți în direct cu Smiley! CA SĂ ȘTII.