FOOD. Lounge-ul cu dovlecei

În 1936 lua ființă, pe malurile lacului, Parcul Herăstrău. 80 de ani mai târziu, pașii mă poartă pe o alee umbroasă, se prea poate proiectată de arhitectul Octav Doicescu, spre ceea ce a fost conceput în acest început de mileniu drept un spațiu de cultură și de voie bună. Aici găsești Coffee, Art & Chill, o bibliotecă și oameni mișto, acestora permițându-li-se să intre cu bicicleta sau cu cățeii, ceea ce, asta e o apreciere subiectivă, îi face și mai mișto. Locului îi spune Tête- à-tête și e cu totul frecventabil, indiferent de sezon. Practic, lounge-ul e o oază de stil de viață cumsecade și se bucură de toate avantajele amplasamentului de invidiat, minus ifosele și snobăraia care în zonă vin la pachet.

Bun, dar ce se face la Tête-à- tête? Întâi de toate, se stă. Mult și comod. Apoi, se socializează (asta nu înseamnă să cauți Pokemoni cu prietenii virtuali, ci socializare pe stil vechi, chestia aia în care oameni care au venit împreună chiar sunt atenți unii la alții și au ce să-și spună). Seara, se și dansează – sâmbetele, la party-urile de sub genericul Discoteq, ai ocazia să te simți ca acasă, dacă, desigur, ai avea la domiciliu o terasă atât de mare, iar ici-colo ar fi agățate colivii în care stau fructe (ca să vezi la ce tertipuri decorative se pretează patronii de aici pentru a le încasa banii românilor!).

Eu i-am zis acestui loc, față de care am trăit un „coup de foudre” din momentul în care un prieten bun ne-a arătat unde-și va ține ziua de naștere, lounge-ul cu dovlecei. Fiindcă, ai ghicit, se și mănâncă în acest lounge. Mai întâi, m-am interesat de o salată de dovlecei, știind că aici carnea, fără să lipsească, nu dă pe dinafară (intuiția ta e corectă: n-ai să vezi ceafă cât platoul sau mici pentru mitici). Rețetei îi spune, pompos, Courgette Salad, dar, dincolo de această găselniță englezească pronunțată franțuzește de dragul ironiei, e o mică invenție locală.

Cea care a brevetat-o, după ce a testat-o în propria sa bucătărie, știe, probabil, vorba regretatului Radu Anton Roman, anume că dovleceii fierți n-au niciun Dumnezeu, așa că îi folosește cruzi. Îi rașchetează ca să iasă niște fâșii frumoase și adaugă, cu dichis, măsline verzi, roșii cherry, semințe de floarea soarelui, pătrunjel, zeamă de lămâie, ulei de măsline. Iese exact atât de sănătos cât să te lingi pe degete – ceea ce nici n-ar fi atât de deplasat, căci te afli între prieteniaș îndrăzni să zic, aproape comparabilă cu salata de dovlecei concepută de Jamie Oliver (e drept, britanicul are alte trucuri, pune mentă, usturoi și ardei gras).

Pentru cei ce nu rezistă fără să pună gura pe carne, există, așa cum le-au gândit patronii, „sandvișurile pe care ți le-ai face acasă și care nici nu costă foarte mult”. În categoria asta intră cele „mai ciudățele”, așa cum e micuța capodoperă ce urmează: pâine neagră, brânză de capră, pară, ulei de măsline, piper și sare grunjoasă. Favoritul meu, dragi comeseni, e unul care a fost botezat în cinstea unui pitoresc personaj din filmul „Vizitatorii” („Les visiteurs”, a avut și-un remake anul acesta). Ei bine, acest sandviș pe nume Jacquouille conține prosciutto, șvaițer, sos de curry, germeni de ceapă, broccoli, grâu. Îl vei menționa apoi, între prieteni, cu aceeași frecvență cu care vei povesti despre nătăflețul Jacquouille la Fripouille. 

Ce să bei, ai ce să bei

Sorb dintr-o limonadă (nu orice limonadă, ci una preparată cu felii de castravete, ghimbir și suc de lămâie) din multele care se fac aici și care se bucură de o reală apreciere în rândurile mușteriilor. Aflu că limonada cu lavandă ar fi regina, mama dragonilor sau cum vreți să-i spuneți, fiind cea mai solicitată. Creativitatea barmanilor nu se rezumă doar la storsul citricelor, îți pot face și un cocteil nemaiîntâlnit, dar cu siguranță de pomenit.