Cum și unde găsești vin spumant de calitate

Cum și unde găsești vin spumant de calitate

Vinul spumant este cunoscut în întreaga lume mai ales prin intermediul denumirii de șampanie. În mod remarcabil, termenul de șampanie provine din franțuzescul Champagne. Această denumire aparține regiunii în care sunt produse vinurile spumante considerate cele mai bune din întreaga lume. Practic, așa cum majoritatea oamenilor numesc copiatoarele de documente „xerox”, după numele companiei Xerox, la fel și vinul spumant a ajuns să preia denumirea unei regiuni. Însă fenomenul acestui tip de vin este unul mult prea complex pentru a putea fi redus doar la sortimentele produse în regiunea respectivă din Franța. Asta deși, fără echivoc, vinurile spumante din Champagne au o calitate extraordinară. Dar și un preț pe măsură.


În România, poți reuși să pui mâna pe o sticlă de șampanie din Champagne, însă mult mai ușor de găsit și mult mai accesibile, din punct de vedere financiar, sunt alte tipuri de vin spumant. De multe ori, acestea se pot ridica la nivelul variantelor franțuzești și costă mult mai puțin. Ca în orice domeniu, brandul poate face o diferență fantastică. Însă pentru a identifica un vin spumant de calitate, trebuie să știi care sunt criteriile cele mai relevante pentru clasificarea acestei băuturi.

Metode de obținere a unui vin spumant

Vinul spumant din Champagne este atât de cunoscut și popular în întreaga lume, deoarece din regiunea respectivă se trage și prima astfel de băutură produsă vreodată. Mai exact, niște călugări din regiune reușeau să creeze în anul 1531 vinul spumant Blanquette de Limoux. Tot ce a urmat după, a fost o continuă imitare a metodei folosite de călugării care au avut această idee strălucitoare în urmă cu aproape 500 de ani. Firește, metodele au mai evoluat între timp, dar cea mai populară metodă de producție rămâne cea tradițională.


Această metodă este cea care este utilizată la producerea celor mai bune vinuri spumante și presupune două etape importante: etapa de fermentare și etapa de introducere a dioxidului de carbon. Prima etapă, respectiv cea de fermentare, este una care se realizează în podgorii la fel ca în cazul vinului obișnuit, denumit în mod specific „vin liniștit”.


Vinul se lasă la fermentat în sticlă. În urma acestui proces, se obține așa-numitul cuvee, care reprezintă lichidul lăsat de struguri, considerat relevant pentru obținerea produsului final. Practic, cuvee-ul este tot ceea ce este important a fi obținut în urma procesului de fermentație. Acesta este îmbuteliat după etapa de fermentare, însă tot aici se face și trecerea către cea de-a doua etapă a procesului. Este vorba despre adăugarea amestecului din zahăr și drojdie, care va genera în timp dioxidul de carbon necesar transformării vinului în vin spumant. După ce se adaugă acest amestec, vinul este lăsat la fermentat la o temperatură de 150 de grade Celsius.


Pe lângă metoda tradițională, cea mai populară în rândul producătorilor de vin spumant de calitate, mai există metoda transferului. Aceasta este folosită în Australia și SUA. De asemenea, se mai utilizează metoda impregnării cu dioxid de carbon, însă vinurile rezultate în urma acestei metode au bule de CO2 care dispar rapid.

Cum se clasifică vinurile spumante

În ceea ce privește clasificarea unor astfel de vinuri, ea poate fi făcută inclusiv în baza criteriului de regiune de proveniență. Însă această variantă este una care și-a pierdut din relevanță, odată cu apariția tot mai multor sortimente în întreaga lume. În prezent, cea mai populară metodă este cea care urmărește cantitatea de bază utilizată în vin. Există, astfel, următoarele variante:

Brut natural - cel mult 3 grame de zahăr / litru;

Extra brut - cel mult 6 g/l;

Brut - cel mult 15 g/l;

Extra sec - 12-20 g/l;

Sec - 17-35 g/l;

Demisec - 35-50 g/l;

Dulce - cel mult 50 g/l.


Poți găsi cele mai bune vinuri spumante pe platforma Wine Me. Sunt disponibile branduri din întreaga lume, de toate tipurile, la prețuri cât se poate de convenabile. Poți comanda inclusiv telefonic, iar vinul va ajunge direct la ușa ta.

Comentarii

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Mai multe

Editura Publisol continuă publicarea operelor scriitorilor români:  Seria de autor Leonida Neamțu

Editura Publisol continuă publicarea operelor scriitorilor români: Seria de autor Leonida Neamțu

Câștigătorii de la Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge, recunoscuți pentru introducerea inovației sociale și incluziunii în industria modei

Câștigătorii de la Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge, recunoscuți pentru introducerea inovației sociale și incluziunii în industria modei

Ce nu știai despre epilarea definitivă cu laser

Ce nu știai despre epilarea definitivă cu laser

5 sfaturi de la medicul Ioana Berciu pentru a reveni în formă după Sărbători. Recapătă-ți vitalitatea și silueta!

5 sfaturi de la medicul Ioana Berciu pentru a reveni în formă după Sărbători. Recapătă-ți vitalitatea și silueta!

Scapă rapid de kilogramele în plus acumulate de sărbători! Nutriționistul Șerban Damian îți dezvăluie secretul!

Scapă rapid de kilogramele în plus acumulate de sărbători! Nutriționistul Șerban Damian îți dezvăluie secretul!

O poveste modernă de Crăciun în #MyCalvins

O poveste modernă de Crăciun în #MyCalvins

De ce să alegi produse organice de îngrijire personală?

De ce să alegi produse organice de îngrijire personală?

„Secretul“ Ariston: care sunt factorii care influenteaza performantele unei centrale pe gaz?

„Secretul“ Ariston: care sunt factorii care influenteaza performantele unei centrale pe gaz?

Cadouri de sărbători pentru fumători

Cadouri de sărbători pentru fumători

Tommy Jeans face echipă cu Vevo pentru campania „Less Buzz, More Music

Tommy Jeans face echipă cu Vevo pentru campania „Less Buzz, More Music"