De ce să alegi un antrenor personal?

De ce să alegi un antrenor personal?



De cele mai multe ori ne plângem de ritmul alert în care trăim, stresul și oboseala fiind o constantă inevitabilă în viețile noastre. Suntem conștienți că timpul nu ne permite întotdeauna să respectăm orele dedicate mișcării, însă, cu toate acestea, ne dorim foarte mult să ne meținem în formă.


Ce ai spune dacă ai porni această călătorie spre un stil de viață sănătos alături de un antrenor personal? Nu-i așa că ai fi mai motivat? În plus, gândește-te la rezultatele remarcabile pe care le vei obține și la numeroasele beneficii de care vei avea parte. Noi îți prezentăm câteva dintre ele și te încurajăm ca sportul să devină parte din rutina ta.


  • Beneficiezi de programe de antrenament realizate de profesioniști chiar în apropierea casei tale  

Proximitatea sălii de antrenamente este esențială, deoarece aceasta devine al treilea loc unde mergi, dupa casă și birou. De asemenea, criteriile după care alegi antrenorii personali sunt foarte importante, pentru că ai nevoie de specialiști care să te ajute să îți atingi obiectivele. Acum și ei sunt mai aproape de tine, iar antrenamentele nu au fost niciodată mai la îndemână pentru că, World Class deschide cel mai nou club în București Mall, pe 28 aprilie. Clubul va fi integrat în categoria Bronze, ceea ce le oferă membrilor șansa de a testa diverse programe potrivite pentru stilul lor de viață activ. O sală de fitness complet dotată cu echipamente de ultimă generație, aparate cardio performante, o zonă special dedicată antrenamentelor funcționale şi studiouri de aerobic și cycling - toate se numără printre beneficiile de care te poți bucura dacă alegi să te antrenezi în clubul World Class București Mall. Așadar, nu mai sta pe gânduri și alege chiar acum abonamentul cu plată lunară.


  • Îți dezvolți obiceiuri sănătoase

Antrenorul personal te ajută să îți îmbunătățești starea generală de sănătate, să îți atingi obiectivele legate de greutate și "să te ții de plan". Îți oferă motivația necesară pentru a dezvolta un nou stil de viață, te ajută să generezi noi soluții pentru a depăși obstacolele psihologice și îți construiește antrenamente dedicate, ținând cont de istoricul tău medical. Un program de antrenament bine pus la punct și personalizat te ajută, de asemenea, să obții forma fizică dorită, duce la scăderea simptomelor de depresie, reduce insomniile, crește nivelul energetic și respectul de sine. Astfel, vei avea mai multă vitalitate și vei fi mai eficient în activitățile cotidiene.


  • Obții programe eficiente și adaptate nevoilor tale 

Instructorii certificați internațional de la World Class sunt specialiștii care vor identifica nevoile tale și vor concepe cele mai potrivite programe, care să te ajute să te bucuri de beneficii pe termen lung. Antrenorii personali sunt pregătiți pentru a identifica nevoile tale și a întocmi un program sigur și eficient pe baza lor. Stabilește-ți obiectivele și comunică în permanență cu antrenorul tău. Cu siguranță vei observa o evoluție spre o stare de sănătate mai bună și spre un stil de viață mai activ. Mai mult, ești permanent monitorizat pentru a te asigura că exercițiile sunt efectuate corect, antrenorul motivându-te să mergi mai departe, să progresezi și să obții rezultatele dorite.

Sportul contribuie la o mai bună funcționare a organismului și aduce numeroase beneficii atât minții, cât și corpului. Alege un antrenor personal și treci la treabă! Indiferent de câte lucruri ai de bifat pe lista de “To Do” este important să dedici constant câteva minute activității fizice pentru a te bucura de avantajele unui stil de viață sănătos.

#BeHealthy



Comentarii

Mai multe

Editura Publisol continuă publicarea operelor scriitorilor români:  Seria de autor Leonida Neamțu

Editura Publisol continuă publicarea operelor scriitorilor români: Seria de autor Leonida Neamțu

Câștigătorii de la Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge, recunoscuți pentru introducerea inovației sociale și incluziunii în industria modei

Câștigătorii de la Tommy Hilfiger Fashion Frontier Challenge, recunoscuți pentru introducerea inovației sociale și incluziunii în industria modei

Ce nu știai despre epilarea definitivă cu laser

Ce nu știai despre epilarea definitivă cu laser

5 sfaturi de la medicul Ioana Berciu pentru a reveni în formă după Sărbători. Recapătă-ți vitalitatea și silueta!

5 sfaturi de la medicul Ioana Berciu pentru a reveni în formă după Sărbători. Recapătă-ți vitalitatea și silueta!

Scapă rapid de kilogramele în plus acumulate de sărbători! Nutriționistul Șerban Damian îți dezvăluie secretul!

Scapă rapid de kilogramele în plus acumulate de sărbători! Nutriționistul Șerban Damian îți dezvăluie secretul!

O poveste modernă de Crăciun în #MyCalvins

O poveste modernă de Crăciun în #MyCalvins

De ce să alegi produse organice de îngrijire personală?

De ce să alegi produse organice de îngrijire personală?

„Secretul“ Ariston: care sunt factorii care influenteaza performantele unei centrale pe gaz?

„Secretul“ Ariston: care sunt factorii care influenteaza performantele unei centrale pe gaz?

Cadouri de sărbători pentru fumători

Cadouri de sărbători pentru fumători

Tommy Jeans face echipă cu Vevo pentru campania „Less Buzz, More Music

Tommy Jeans face echipă cu Vevo pentru campania „Less Buzz, More Music"

Cele mai citite

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

Revedeți DanceMasters! Înregistrările strălucitoarelor Gale pe DIGI 3 și 4

Revedeți DanceMasters! Înregistrările strălucitoarelor Gale pe DIGI 3 și 4

7 sfaturi de fitness esenţiale pentru începători

7 sfaturi de fitness esenţiale pentru începători

8 clase care îți vor remodela rapid corpul

8 clase care îți vor remodela rapid corpul

9 întrebări esențiale despre febra musculară

9 întrebări esențiale despre febra musculară

7 scuze demontate pentru cei care nu fac sport

7 scuze demontate pentru cei care nu fac sport

Cum mă pot  antrena  ca să am un posterior  mai bombat?

Cum mă pot antrena ca să am un posterior mai bombat?

Fac cam 15 bazine de ceva vreme și nu trec de acest prag. Cum pot să-mi cresc performanțele?

Fac cam 15 bazine de ceva vreme și nu trec de acest prag. Cum pot să-mi cresc performanțele?

Conform unei analize recente, copiii care schiază sunt mai buni la școală

Conform unei analize recente, copiii care schiază sunt mai buni la școală