Recenzia filmului ”Cu orice preț”

Scoțianul David Mackenzie regizează un neo-western cu ingrediente din Texasul sălbatic, din natură, sau sălbăticit de mâna și mintea omului, cu tot arsenalul filmului de acțiune contemporan, în care aruncă o mână de teme pe diverse agende politice (iată, e și an electoral!), rasism, identitate, controlul armelor, băncile ca jefuitori ai populației. Nu că ar fi mari noutăți, însă filmul marchează o nouă etapă în filmul de gen, reciclând westernul în folosul dezbaterilor prezentului.

După mai bine de zece ani, doi frați din Texas, Toby (Chris Pine) și Tanner (Ben Foster), se reîntâlnesc pentru a rezolva problema averii și a afacerii familiei care e amenințată cu executarea silită. Astfel, Tanner, experimentat și cu o biografie violentată și violentă, e cuprins în planul fratelui său, Toby, curat ca lacrima în fața justiției, și organizează niște jafuri de bănci. Însă pe urmele lor vine un ranger texan, Marcus (Jeff Bridges), aflat în pragul pensionării, ajutat de partenerul său pe jumătate indian Comanche, Alberto (Gil Birmingham).

Marcus va merge pe urmele lor, încercând să intuiască pasul următor, comportându-se mai degrabă ca un detectiv de modă nouă, cu calmul și vigilența de modă veche. În fapt, tot filmul așază pe un schelet clasic problemele prezentului, în care propunerea principală e o relativizare a sursei răului, care generează o îndreptățită și o îngăduită reacție, în urma căreia autoritatea își schimbă valența. Astfel, și dilemele morale din filmul lui Mackenzie își complică și rezolvarea.

Fără să revoluționeze nici genul, nici problema, Mackenzie (Starred Up, Perfect Sense, Young Adam, titluri care dezvoltă genuri variate) are intuiții bune când îi distribuie pe cei trei actori, fiecare venind și cu altceva decât i-am mai văzut în alte filme, mai ales Pine, și poate mai puțin experimentatul Bridges. Însă e un film de actori, sprijinit și de muzicile lui Nick Cave și Warren Ellis. Mackenzie explorează în cheia westernului unele subiecte care, de-a lungul istoriei genului, s-au nuanțat, s-au revizuit odată cu politica sau chiar s-au întors cu totul pe dos, dar și mentalități care nu șiau schimbat năravul deloc. Una dintre idei, pe care insistă destul de mult, este că dincolo de eroii cowboy care, iată, își justifică unghiul de vedere, acțiunea și reacțiunea nelegiuită, acum oricine sau, mai bine zis, toată lumea poate fi cowboy. Sunt cel puțin două scene în Hell or High Water în care bărbații locului, degrabă căutători de justiție și vărsători de sânge, încearcă să restabilească ordinea și să controleze situația în stilul pistolar. Astfel, linia care îi separă pe legiuitori și pe justițiari de nelegiuiți e din ce în ce mai subțire, mai cu seamă că motivele fiecăruia par că își găsesc justificarea și înțelegerea, iar asta complică, în mod evident, binele individual și comun.