Ce înseamnă al șaselea Cannes al lui Mungiu?
Dacă am socotit noi bine (împreună cu Internet Movie Database), Premiul pentru regie acordat filmului „Bacalureat” este al șaselea obținut de Mungiu la Cannes. Noul val al cinematografiei ne-a obișnuit deja cu astfel de distincții, pe care a început să le primească în 2004. Dar ce spun statisticile, în general, nu numai despre premiile lui Mungiu, ci și în general despre cinematografia românească?
Dacă e să ne luăm după cifre, Cannes-ul are o istorie de amor mai lungă cu cinematografia românească. Istoria începe în anii '60, ai deschiderii, prefațată de Ion Popescu-Gopo, care sparge gheața în 1957 cu un premiu pentru scurtmetraj („Scurtă istorie”), în care Omulețul lui se naște, efectiv, din maimuță. În 1965 și 1966, Liviu Ciulei și Mircea Mureșan câștigă Premiile pentru cea mai bună regie și pentru debut, cu două ecranizări după Rebreanu, „Pădurea spânzuraților” și „Răscoala”. Mirel Ilieșiu mai ia în 1968 un Palme d'Or pentru scurtmetraj, pentru „Cântecele Renașterii”, documentar despre Madrigal, cu care seria succeselor se oprește, din condiționării ideologice pe care Ceaușescu le impune culturii românești după primii ani de domnie. Premiile cinematografiei românești se împuținează drastic până prin '94, când Pintilie și Daneliuc sunt nominalizați la Cannes („O vară de neuitat”, „Prea târziu”, „Patul conjugal”). Primul regizor din noul val al cinematografiei care câștigă la Cannes este Cătălin Mitulescu, care primește în 2004 un Palme d'Or pentru scurtmetraj („Trafic”). Ulterior, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu și, bineînțeles, Cristian Mungiu primesc diferite distincții la același Cannes.
Mungiu în noul val
Cele mai importante premii ale lui Mungiu sunt un Palme d'Or în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" și distincția pentru scenariu, primită în 2012 tot la Cannes, pentru „După dealuri”. Dintre regizorii noului val, premii de același grad de magnitudine a mai luat Călin Netzer (Ursul de aur la Berlin, în 2013, pentru „Poziția copilului”). Florin Șerban și Radu Jude au câte un Urs de argint pentru „Eu când vreau să fluier, fluier” (2012) și „Aferim!” (2015).
În mod curios, din palmaresul noului val lipsesc premiile la Festivalul de la Veneția, unde au fost distinși după 1990 doar Dan Pița și Lucian Pintilie. La Locarno, au primit așa-numiții leoparzi Marian Crișan („Morgen”, 2010) și Adrian Sitaru („Din dragoste, cu cele mai bune intenții”, 2011).
Cristian Mungiu: palmares la Cannes
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007): Palme d'Or, FIPRESCI, Premiul pentru Cinema al Sistemului Național de Educație Francez
După dealuri (2012): Premiul pentru scenariu, Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină
Bacalaureat (2016): Premiul pentru regie
BACALAUREAT: HARTA INFRACȚIONALĂ
Deși este un film lent, fără ambiții legate de suspans, „Bacalaureat” poate fi „citit” și ca un policier despre o încrengătură de relații care duc la ceva asemănător cu o rețea de crimă organizată. „Șapte Seri” a analizat filmul prin prisma paragrafelor de Cod Penal care intervin în acțiune.
Investigațiile jurnalistice din ultimii ani folosesc în mod extins conceptul așa-numitei hărți relaționale, care leagă personajele-cheie ale unei rețele prin intermediul companiilor deținute și al fluxurilor de bani. „Bacalaureat” are loc într-o lume de provincie, unde traseul banilor este înlocuit de un fel de bartere având ca obiect buna voință și chiar omenia. Cu excepția violatorului, toate personajele prinse în încrengătura din jurul protagonistului, Romeo, sunt oameni obișnuiți, mânați în principal de intenții bune și preocupați de viitorul unui copil, anume Eliza. Totuși, felul în care ele relaționează este încadrabil în paragrafe de lege. Chiar dacă nu funcționează ca un spoiler, harta alăturată arată cât de bine construită și complexă este trama filmului lui Mungiu. Dacă o priviți după ce vedeți filmul, veți fi surprinși câtă ilegalitate potențială se află în relații considerate normale într-un oraș oarecare din Caraș-Severin.
Foto: GETTY IMAGES, MOBRA FILMS
Comentarii