Actorul român Emil Hoștină, într-o distribuție de excepție în noul serial “Vremea barbarilor”

Actorul român Emil Hoștină, într-o distribuție de excepție în noul serial “Vremea barbarilor”

HISTORY®, televiziunea factuală numărul 1 din Romania¹, a lansat noua docu-dramă “Vremea barbarilor” printr-un eveniment organizat la Palatul Bragadiru, al cărui invitat special a fost actorul român Emil Hoștină, unul dintre actorii principali ai seriei. Distribuția din rolurile principale este completată de Tom Hopper, Steven Waddington, Richard Brake, Kirsty Mitchell, Ben Batt, Gavin Drea, Nicholas Pinnock și Jefferson Hall, care îi întruchipează pe unii dintre cei mai mari războinicii ai lumii, surprinşi într-unul dintre eternele conflicte ale omenirii - lupta pentru libertate.


În cadrul evenimentului organizat de HISTORY®, invitații au putut urmări în premieră al optulea și ultimul episod al serialului “Vremea barbarilor”, Distrugere, cel în care joacă actorul Emil Hoștină. Gazda serii a fost Cătălin Ștefănescu, care l-a provocat pe Emil la o discuție despre serial. La eveniment au participat și reprezentanții A+E Networks UK, compania care deține televiziunea HISTORY®, iar Nicolas Eglau, Chief Operating Officer, a prezentat evoluția pozitivă a HISTORY®și planurile de a investi în continuare în piața din România. Mai mult, Garda Romană de la Alba Iulia a oferit un moment demonstrativ de lupte individuale, cu ofițeri romani și gladiatori, formațiuni și strategii militare, spre deliciul celor prezenți. 


““Vremea barbarilor” mi-a oferit prilejul minunat și neașteptat de a mă intersecta cu un personaj care pare să țină mai mult de fabulos decât de istorie. Serialul aduce în fața publicului întâmplări ale căror reverberații încă le simțim prin țesătura timpului, deși au avut loc cu sute de ani în urmă”, a declarat actorul Emil Hoștină.

În cele opt episoade ale seriei, “Vremea barbarilor” spune povestea ridicării şi căderii Imperiului Roman din punctul de vedere al liderilor rebeli. Este o incursiune viscerală în inima revoltelor contra puterii absolute a Cezarilor. Romanii i-au numit pe oponenţii lor "barbari" – triburi percepute ca fiind dincolo de limitele civilizației, unde duceau o existență sălbatică și violentă. Cu toate acestea, "barbarii" s-au dovedit a fi bărbați și femei ce au purtat lupte magistrale, care ulterior au influenţat decisiv viitorul omenirii.


Actorul român de 40 de ani Emil Hoştină, cunoscut pentru rolurile din Harry Potter and the Deathly Hallows I & II (2010-2011), The Zero Theorem (2013), The Borgias (2012) sau The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009), va juca rolul lui Attila, “biciul lui Dumnezeu” venit de la Răsărit, al cărui singurul scop era cucerirea totală. Nicholas Pinnock (Captain America: The First Avenger; Fortitude) interpretează rolul lui Hannibal, cel care la nouă ani a făcut jurământ de sânge împotriva Romei. 


El fondează si prima mare alianță barbară pentru a învinge Roma înainte ca aceasta să devină de neoprit. Spartacus, sclavul devenit lider al revoltei barbare, este întruchipat de Ben Batt (The Edge of Love; Shameless (UK)). Boudica, regina războinică a celților, care conducea icenii prin ținuturi în carele lor de luptă, este întruchipată de Kirsty Mitchell (The Royal Today; River City). Tom Hopper (Black Sails; Merlin) joacă în rolul lui Arminius, fiul răpit al Germaniei, care s-a ridicat în rang militar și a luptat în campaniile romane prin provinciile estice. 


Gavin Drea (What Richard Did; Love/Hate) joacă în rolul lui Alaric, regele goţilor, care i-a determinat pe mulți barbari din Imperiul Roman să i se alăture în luptă. Steven Waddington (The Imitation Game) apare în rolul lui Fritigern, războinicul care a înfrânt şi ucis un împărat roman; Richard Brake (Batman Begins; Game of Thrones), în rolul lui Geiseric, ultimul barbar care a rezistat Romei, şi Jefferson Hall (Vikings; Game of Thrones), în rolul lui Viriathus, păstorul transformat în lider rebel.


Povestea adevărată a luptei de 700 de ani pentru supremație debutează cu momentul în care lumea antică se divide în două tabere: romani versus barbari, în primul episod al seriei, Rezistența. Premiera serialului are loc duminică, 4 septembrie, de la ora 21:00. Celelalte șapte episoade vor fi difuzate pe parcursul lunilor septembrie și octombrie, duminca, de la aceeași oră.


Seria “Vremea barbarilor” este produsă de October Films pentru HISTORY®. Producători executivi din partea HISTORY® sunt Kristen Burnsa și Russ McCarroll. Adam Bullmore este, de asemenea, producător executiv, Simon George este regizor executiv, iar Michael Waterhouse este producător din partea October Films.  



Despre HISTORY® 

Televiziunea HISTORY®, în prezent existentă în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.


HISTORY este principala televiziune din portofoliul A+E Networks® UK. HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunile HISTORY şi HISTORY HD sunt disponibile prin Digi, Telekom, UPC, iNES IPTV şi Orange TV.


Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.



Despre A+E Networks® UK

A+E Networks® UK este un joint venture între A+E Networks® şi Sky. Portofoliul său include televiziuni factuale și de divertisment inovative și de înaltă calitate, precum  HISTORY®, HISTORY® HD, Lifetime®, Lifetime® HD, Crime + Investigation®, Crime + Investigation® HD şi H2®. A+E Networks® UK a fost lansat în noiembrie 1995 şi operează în prezent 18 televiziuni, cu 121 milioane de abonaţi, transmise în 45 de milioane de locuinţe din 90 de ţări, din Regatul Unit, Scandinavia, Benelux, Europa Centrală şi de Est, Africa Sub-Sahariană şi Orientul Mijlociu.

Comentarii

Cele mai citite

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

"Cei 7 magnifici" - povestea din spatele ecranului

The Black Panther

The Black Panther

Filmul

Filmul "Două lozuri" - anatomia unei comedii

"Mama. Eseu despre iubire", o expoziţie de fotografii plină cu tandreţe

10 motive pentru care să te uiţi la serialul

10 motive pentru care să te uiţi la serialul "Valea Mută"

Marea bătălie  a ecranelor. Film de artă sau film de public?

Marea bătălie a ecranelor. Film de artă sau film de public?

"Valea Mută" - Cronica primului episod

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Cronică de film • Silence

Cronică de film • Silence

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere