
Seria Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) va avea patru continuări

''Urzeala Tronurilor'' este un serial de televiziune produs de HBO, pe baza romanelor scrise de George R. R. Martin din seria ''Cântec de gheaţă şi foc''. Serialul prezintă aventurile dramatice şi intrigile la care participă membrii familiilor Stark, Lannister, Baratheon şi Targaryen, care vor să cucearască Tronul de Fier din regatul Westeros.
Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) își va continua luptele sângeroase în Westeros și după terminarea celui de-al optulea sezon, anunțat ca fiind ultimul din serie (care are premiera în 2018). HBO anunță că vor exista patru continuări ale serialului, mai exact patru spin-off-uri.
Speculații că serialul ''Urzeala tronurilor'' va avea o continuare circulă în spațiul public de câțiva ani, însă abia acum au fost confirmate. Scenariști precum: Max Borenstein (''Kong: Skull Island''), Jane Goldman, Brian Helgeland (''Legend'') și Carly Wray (''The Leftovers'') s-au înscris pentru a lucra la proiectele de spin off, potrivit Vanity Fair.
Dan Weiss și David Benioff, producătorii executivi ai serialului original, vor fi implicați în cele patru spin-offuri, dar nu vor scrie scenariile.
Până atunci, însă, fanii ''Urzeala tronurilor'' așteaptă să înceapă cel de-al șaptelea sezon, care va avea premiera pe 16 iulie în acest an. Al şaptelea sezon al serialului va cuprinde un sumar de şapte episoade.
Trailerul sezonului 7 ce urmează să apară, îl puteți viziona mai jos:
Cel de-al optulea şi ultimul sezon ar urma să aibă premiera în anul 2018 şi va conţine şase episoade.
Serialul a devenit un veritabil fenomen social, fiind extrem de apreciat de telespectatori pentru interpretările actorilor, complexitatea personajelor, evoluţia firului narativ şi decorurile spectaculoase. Game of Thrones a câştigat şi numeroase trofee importante, inclusiv 26 premii Emmy.
La rândul lor, cărţile din seria ''Cântec de gheaţă şi foc'' s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial şi au fost traduse în peste 40 de limbi străine.
Fotografii: Getty Images
Cele mai citite

18 ani de Şapte Seri

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii
_thumb_small.jpg)
Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală
_thumb_small.jpg)
Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International
Promo

Ce să mănânci când ești răcit
De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

Top 5 aparate pentru o cafea perfectă

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Comentarii