Volare, Cantare, dar cel mai mult Mangiare

Volare, Cantare, dar cel mai mult Mangiare



Destinații din Europa pe care nu ar trebui să le ratezi dacă ești un gurmand veritabil


Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la talere aburinde, la mirosuri îmbietoare de fel de fel de mirodenii, la farfurii aranjate ca pentru podium – it’s called plating, Brenda, look it up!, la arome care-ți îmbrățișează papilele și le țin strâns într-un aftertaste stabil… Eu, când mă gândesc la ceaune, la oale de lut, la tăvi întinse, la platouri, la cocottes încinse, la oale sub presiune și la multicookers, ei bine, mă trec fiori. Și când dragostea pentru mâncare poate fi împletită și cu alte amoruri, mă pun pe croșetat de numa’. Așa că mi-am găsit perechea perfectă în culinary travel, cum ar spune simandicoșii.


Turism cu gust îi spun eu și, pentru că vreau să-l practic din plin, mi-am pregătit o listă cu locurile în care vreau să ajung și bunătățile pe care vreau să le gust în fiecare dintre ele. Locuri tangibile, m-am limitat la Europa momentan. Să-i lăsăm madlenele lui Proust așadar și să ne construim propriile amintiri olfactive, da’ să fie de la mama lor:



Găluștele poloneze din Gdansk 

Dacă vrei să vizitezi Polonia, primele trei orașe la care te vei gândi sunt Cracovia, Varșovia și Gdansk. Însă doar în ultimul vei găsi cele mai bune găluște poloneze pe care le vei fi mâncat vreodată. Se numesc pierogi și sunt umplute, în mod tradițional, cu brânză și cartofi, dar le vei găsi și în variantele carnivore sau dulci. Fântâna lui Neptun, Muzeul de Chihlimbar, Muzeul World War II, Teatrul William Shakespeare sunt doar câteva dintre locurile care-ți vor satisface apetitul turistic. Iar dacă ajungi aici în perioada verii, papilele îți vor mulțumi pentru vizita la Târgul St. Dominik.




Gulaș, papricaș, langoș și foie gras din Budapesta 

Sigur că Ungaria este suficient de aproape de România încât să-i fie împrumutate bucatele, însă promit că gulașul, papricașul și langoșul au alt gust pe acel mal al Dunării. Cât despre foie gras, eu, una, am fost surprinsă să aflu că-i mai mult de-aici decât de la francezi. Dar, da, ungurii au o tradiție cu îngrășatul gâștelor și prepararea ficatului, iar gura ta n-ar trebui să rateze o asemenea experiență înălțătoare. Castelul Buda, clădirea Parlamentului, Piața Eroilor și Bastionul Pescarilor nu trebuie ratate aici. Iar dacă ești în căutarea rozului instagramabil, poți călca și pragul Muzeului Dulciurilor și al Selfie-urilor, un deliciu colorat.




Paella, fructe de mare și gazpacho din Barcelona 

Mediterana își oferă fructele pe toate malurile, de la Cinque Terre (Italia) la regiunea Provence (Franța), însă Barcelona are ceva special și nu-mi dau seama dacă ține de tradiție, de atmosfera și energia orașului sau de modul de preparare a mâncărurilor. Aici e locul perfect să-ți umpli cavitatea abdominală cu pește și fructe de mare în orice formă – dar sugerez forma paella, dacă ești fan. Nu rata nici gazpacho, care te va răcori și sătura în același timp. Iar dacă vrei desert, încearcă crema catalană, un fel de crème brulle with a twist. De la Muzeul lui Picasso la cel de artă modernă, operele arhitecturale ale lui Gaudi și Bofill, sunt o mulțime de locuri încântătoare în Barcelona.




Tagliatelle al ragu, lasagna verdi și mortadella din Bologna 

Dacă te gândeai la spaghete bolognese, ar trebui să știi că prepararea lor a fost inspirată de tagliatellele al ragu și să-ți dorești să guști originalul. Lasagna verde, cu spanac în compoziția aluatului, este o altă specialitate a locului. La fel și mortadella, care îți va răsturna părerea despre orice copii ai fi încercat anterior prin alte locuri. Piața Maggiore, Palatul d’Accursio, Turnul Asinelli, arcadele Portici și Palatul Comunal trebuie văzute cu prioritate, dar, dacă ai mai multe zile la dispoziție, vei găsi și alte atracții mai puțin cunoscute sau nișate (muzee, biserici etc.).




Cartofi prăjiți, ciocolată și waffles din Antwerp 

Știm că te tentează Bruxelles și că ai vrea să calci pe urmele lui Collin Farrell în Bruges, dar eu am ales Antwerp, orașul în care poți înmuia cartofii prăjiți într-un topping de ciocolată fără să te judece nimeni. Poți încerca și Paling in’t groen, un preparat cu pește proaspăt cu sos de verdețuri, dar nu rata minunatele waffles deja consacrate aici. Altfel, e un oraș plin de istorie, dar totodată o țintă sigură pentru locuri hipsterești. Muzeul aan de Stroom, Casa Rubens și Grădina Zoologică trebuie văzute dacă ajungi aici.




Patiserie fină și stridii din Nisa 

Franța e renumită pentru patiserie, dar Coasta de Azur are în plus și delicatesele specifice, precum stridiile, pe care localnicii le potrivesc, fără să stea pe gânduri, cu cartofi pai și spumante fine. Revenind la patiserie, în Nisa vei găsi socca, o specialitate din făină de năut, asemănătoare unei clătite; a se consuma sofisticat, cu salată proaspătă. La fel de pline de farmec sunt și muzeele Matisse și Chagall, dar dacă nu ești interesat de artă, cu excepția celei culinare, te vei mulțumi cu o promenadă pe malul mării sau cu o sesiune de window shopping la privee-urile pe care le întâlnești, practic, la tot pasul.




Fish & chips și plăcinte irlandeze din Galway 

Cu o tradiție de sute de ani în domeniul fish & chips, Irlanda bate recorduri la capitolul „pește”. Stridii proaspete, creveți, midii, somon din Atlantic – sunt doar câteva dintre bunătățile pe care le vei savura în această bucățică verde de pământ. În plus, te vei putea bucura și de plăcintele ciobănești irlandeze cu vită și mazăre, pe cât de gustoase, pe atât de sățioase. Portul și castelul Kinvara, Muzeul Inelului Claddagh și Piața Eyre trebuie văzute, între două plăcinte și-un somon.




Pasteis de nata și sardine din Lisabona 

Pasteis de nata e o tartă cu cremă de ou, fină și fermecătoare precum sonoritatea numelui ei. Pe lângă asta, în Lisabona vei găsi oricând și fructe de mare proaspete, dar și cele mai apreciate sardine, pescuite direct din Oceanul Atlantic. Dacă vizitezi capitala Portugaliei pentru prima oară, dă o tură prin Time Out Market, unde, pe lângă specialitățile locale, vei putea gusta burgeri gourmet, sushi, pizza și mâncare asiatică. Și după ce te saturi, fă o plimbare la Turnul Belem, Castelul Sao Jorge, Muzeul Național de Artă Antică și încheie circuitul cu Palatul Marchizelor de Fronteira. Te vei bucura de toate ca de un vin dulce de Porto.




Să-i lăsăm madlenele lui Proust. Și să ne construim propriile amintiri olfactive. Cu miros proaspăt de mare sau ocean, prăjite în ulei încins, asezonate cu verdețuri, rumenite în cuptoare, aburinde și îmbietoare.



de Sînziana Pătru



Comentarii

Mai multe

7 cărţi de Crăciun, povești de citit și oferit lângă bradul de Crăciun

7 cărţi de Crăciun, povești de citit și oferit lângă bradul de Crăciun

7 recomandări de Crăciun de la Dania@ninjagirldraws pentru Șapte Seri

7 recomandări de Crăciun de la Dania@ninjagirldraws pentru Șapte Seri

Irina Rimes recomandă 7 idei de cadouri pentru Șapte Seri

Irina Rimes recomandă 7 idei de cadouri pentru Șapte Seri

Lumea celestă Pandora

Lumea celestă Pandora

Începe ziua în forță cu noul „High Protein Iced Coffee”

Începe ziua în forță cu noul „High Protein Iced Coffee”

Olimp Labs se lansează în România prin distribuitorul 7Distribution

Olimp Labs se lansează în România prin distribuitorul 7Distribution

Remington Manchester United Edition

Remington Manchester United Edition

Smiley - „De neprețuit”

Smiley - „De neprețuit”

Pizza Hut - 25 de ani de la deschiderea primului restaurant din România

Pizza Hut - 25 de ani de la deschiderea primului restaurant din România

Viorica Pintilie – „I’ll be home for Christmas“ - Ediția a III-a

Viorica Pintilie – „I’ll be home for Christmas“ - Ediția a III-a

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc