Voila, un bistro ca pe malurile Senei

"Am făcut multă ciorbă de lobodă în ultimii doi ani. Vreau să zic - indecent de multă. După care m-am dus prin oraș și am descoperit că nu mai face nimeni ciorbă de lobodă la restaurant”, zice Radu Dumitrescu, în timp ce stăm la o masă, pe terasă la Voila, iar vara bagă ultimii cărbuni. Stă să pice frunza în București, caut din priviri o măsuţă mângâiată de raze tot mai anemice și-mi zic în gând că aici vin în octombrie să bag o pastramă (am auzit că o fac bună, nici grasă de să ţi se aplece, nici talpă despre care să-i povestești cu obidă dinţarului). 

V-aţi prins că, dacă am început cu lobodă, nu vorbim de bucătărie moleculară, veganisme, raw veganisme și alte mode care adie prin farfuriile de fiţe ale târgului nostru cel de toate zilele. Vorbim de un bistro franţuzesc în accepţiunea clasică a termenului: localul nu foarte pretenţios de pe malurile Senei, cu preţuri rezonabile, în care mâncarea se gătea molcom, ca acasă, iar ofiţerii ruși sau cazacii sosiţi aici după ce au ocupat Parisul (Războiul celei de-a Șasea Coaliţii se încheiase cu înfrângerea francezilor, iar Napoleon fusese nevoit să abdice) comandau „bîstro, bîstro!”. 

Voiau, adică, să mănânce repede și nu înţelegeau de ce durează gătitul - că atâta durează! Bun, dar ce legătură are loboda cu Parisul? Legătura o face Radu, cel cu care stau de vorbă acum. E băiatul care se ocupă, doar vreo 16 ore pe zi, de bistro, adică meniuri (e unul dintre cei trei oameni de la bucătărie), aprovizionare, spălat de vase, creare de evenimente (unde se bea gin bun, noua vedetă, care anul viitor își va păstra cu siguranţă statutul de drink monden, iar omul de la Voila va găsi poate curajul de a scoate Aperol Spritzul din meniu!), ba cred că și de Facebook (mi-a plăcut un PS de pe pagina oficială a bistroului: pe domnișoara cu ruj roșu, care a dat toate mucurile pe jos, deși avea scrumieră pe masă, o salutăm și o anunţăm pe această cale că am măturat tot, frumos. Te mai așteptăm pe la noi. E curat…). 

#BISTROGOURMET

Fiţi pe pace, oamenii de aici știu să gătească și franţuzește - sigur aţi degustat ce prepara Radu la Escargot, perioadă în care Răzvan Exarhu i-a fost mentor, iar în mintea tânărului ucenic încolţea hashtagul bistrogourmet. Numai că, în 2017, la bistro se gătește ca la un post-bistro (dacă aud asta hipsterii care trag de-o bere toată seara la Eden-ul de peste drum, se vor repezi aici, nu toţi deodată, firește, ca să nu fie mainstream!). Adică și mâncăruri elaborate, dar și brânză cu roșii - mă rog, brânza nu-i chiar cea pe care o găsești pe toate tarabele, uleiul e de dovleac presat la rece, iar tomatele sunt bio și de toate culorile, ca să gâdile și ochiul. Și raţă la cuptor cu cartofi și trufe, cea mai solicitată mâncare la Voila, și vinete cu ardei copţi. Iar lângă raţă merge un vin roșu din bogata selecţie de aici, îndeobște un Pinot Noir sau un Merlot, dar nu vă luaţi după mine, căci poate am stat prea mult pe matchingfoodandwine. com, întrebaţi chelneriţa când vine la masă. 

Vă asigur că între timp fetele au învăţat și cum se face șpriţul perfect - se toarnă progresiv în paharul cu vin, ridicând ușurel sticla, adică despacito, știţi?, pentru ca baia de apă pișcătoare la limbă să învăluie vinul, să-l răscolească la fundul paharului și să-l facă numai bun. Era să uit: dacă e la butoane DJ CLS, e și muzica mișto (dacă însă mixează altcineva melodii nemuritoare, ca săptămâna trecută, nu mai e chiar atât de mișto). Dar de ce am ajuns la muzică, fiindcă eu începusem să vă zic de un loc în care mă simt OK și mănânc cu încredere, nimic mai mult?

Scris de Horia Ghibuțiu