Vinuri de vară

Vinuri de vară

Până acum primăvara a fost destul de capricioasă, însă zilele cu soare se vor înmulţi. Vinul alb poate fi companionul ideal pentru o astfel de vreme. Proaspăt, aromat și bine răcit. Selecţia mea este, de fapt, o listă scurtă de etichete și soiuri provenite din trei ţări cu tradiţie pentru vinurile lor albe. Deloc întâmplător, una dintre ele este chiar România.


Italia: Lista ar trebui să înceapă cu Soave. Așa cum îi spune și numele, este un vin gingaș și delicat, menit să te răcorească și să-ţi încânte papilele, cu o mineralitate fină. Este îndeobște un vin produs în regiunea Veneto, din struguri Garganera, apreciaţi pentru aroma lor delicată de lămâie și migdale. Astfel de vinuri pot purta și o urmă de Trebbiano în cupaj, care îi dă ceva mai mult corp și aromă, un amănunt important pentru cei care apreciază întotdeauna un buchet complex de arome în pahar. Din Pemonte, o altă regiune celebră pentru vinurile sale, aș alege un Gavi, făcut din struguri Cortese, cu buchet floral, ușor condimentat. Din Abruzzo, un Pecorino, cu gust foarte vioi și bogat în același timp și un final ușor balsamic. Din Toscana, un Vernaccia foarte fresh și fructat, care trebuie răcit sub 10 grade ca să te poţi bucura pe deplin de aromele sale. În fine, din Campania, nu aș rata un Greco di Tufo, care a fost creat parcă pentru zile călduroase. Merită să te refugiezi în răcoarea savuroasă a buchetului său cu note de caise sau piersici.


România: Rieslingul este un strugure originar din regiunea Rinului, cu o aciditate pronunţată și o aromă florală foarte persistentă. De obicei, dă naștere unui vin ușor, aromat, cu o aciditate vivace și o cantitate scăzută de alcool. La noi în ţară, producătorii de la Oprișor sau de la Nachbil au reușit să imite foarte bine buchetul ierbos și răcoritor al rieslingurilor nemţești în vinuri pe care merită să le savuraţi la început de masă. Însă la fel de potrivită pentru primăvară ar putea fi și Crâmpoșia, un strugure neaoș, din care se nasc adesea vinuri cu arome sprinţare de flori și fân. Crâmpoșia este un soi ceva mai prietenos și mai răcoros decât Feteasca, iar cel realizat la Crama Atelier este foarte proaspăt, cu o aciditate fină, persistentă.


Franţa: Produs dintr-un soi specific regiunii Valea Loarei, Melon de Bourgogne, Muscadetul este un vin sec, răcoros, excelent pentru zilele ceva mai călduroase. Are o aromă florală delicată, ușor minerală, și este excelent în compania fructelor de mare bine condimentate. Un vin la fel de primăvăratic poate fi Sauvignonul blanc, în special cel din regiunea Bordeaux, ceva mai mineral și mai proaspăt. Din Bourgogne, un Chablis este oricând binevenit. Vinurile acestea au o personalitate aparte și o aromă florală des întâlnită, însoţită de un post-gust consistent și prietenos. Aligoteul este, de asemenea, un vin excelent pentru după-amiezele însorite de primăvară. Poate fi prea mineral pentru unele gusturi, de aceea el este băut deseori în combinaţie cu lichiorul Crème de Cassis, într-o băutură cunoscută peste tot în lume sub numele de Kir.


Vinuri bune şi băuturi fine, precum şi multe reţete şi articole utile găsiţi pe www.theliquorstore.ro.

Comentarii

Mai multe

O nouă imagine pentru Qreator by IQOS, un proiect de redecorare interioară semnat de arhitectul Dorin Ștefan și echipa sa

O nouă imagine pentru Qreator by IQOS, un proiect de redecorare interioară semnat de arhitectul Dorin Ștefan și echipa sa

The Institute și UniCredit Bank prezintă Romanian Design Week CHANGE 2.0

The Institute și UniCredit Bank prezintă Romanian Design Week CHANGE 2.0

MET - Programul spectacolelor online gratuite din săptămâna 06-12 iulie

MET - Programul spectacolelor online gratuite din săptămâna 06-12 iulie

Încă două teatre se reîntâlnesc live cu spectatorii începând cu luna iulie

Încă două teatre se reîntâlnesc live cu spectatorii începând cu luna iulie

TNB Amfiteatru - programul spectacolelor | Iulie 2020

TNB Amfiteatru - programul spectacolelor | Iulie 2020

Opera Summer Hub – Live în aer liber, la Cluj-Napoca

Opera Summer Hub – Live în aer liber, la Cluj-Napoca

Vino să vezi „Culoarea aerului” la Muzeul Național al Țăranului Român

Vino să vezi „Culoarea aerului” la Muzeul Național al Țăranului Român

Roxanne's Jewellery & Giftware investește într-un concept special de showroom, axat pe cumpărături private sigure

Roxanne's Jewellery & Giftware investește într-un concept special de showroom, axat pe cumpărături private sigure

MET - Programul spectacolelor online gratuite din săptămâna 29 iunie-05 iulie

MET - Programul spectacolelor online gratuite din săptămâna 29 iunie-05 iulie

Măiastra. EA - exerciții afective

Măiastra. EA - exerciții afective

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Lista mâncărurilor tradiționale pe care le poți comanda de la foodpanda în perioada Paștelui

Lista mâncărurilor tradiționale pe care le poți comanda de la foodpanda în perioada Paștelui

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc