Sensorial Braserie Concept

Sensorial Braserie Concept



Clădirea de birouri Aviatorilor 8 este încă de la deschidere o destinație preferată de elita bucureșteană pentru cafenelele și restaurantele de la parter. Printre acestea, 5ENSI by BeanZ merită vizitat pentru decorul luxuriant și meniul vast, inspirat de atracțiile culinare ale mai multor zone ale lumii.


Conceptul 5ENSI face trimitere cu cifra din nume la cele cinci simțuri, a căror satisfacere deplină e garantată prin multe elemente alese cu atenție chiar în acest scop. Prin văz primești de la început senzația de relaxare, fie că alegi un loc înăuntru și te așezi pe canapele comode sau scaune de designer și admiri designul modern cu accente glam realizat de către AMA Design, biroul arhitectei Anda Manu, fie că alegi un loc pe terasa spațioasă, cu priveliște spre Piața Victoriei și strada Paris.



Auzul e și el încântat de muzica în surdină, care contribuie la senzația de bine. Mai apoi, gustul și mirosul sunt alintate la orice oră a zilei de o cafea excepțională, adusă, prin brandul BeanZ, direct de la fermierii care o cultivă în diverse zone. Sunt cafele cu povești, ale căror nume le poartă pe cele ale producătorilor și care surprind cu arome naturale care ridică la rang de răsfăț experiența servirii acestei licori magice, pe care majoritatea dintre noi o savurăm pentru a ne regăsi energia încă de la trezire. 


Micul dejun servit aici este, de altfel, un adevărat ritual care te binedispune pentru întreaga zi. Un vibe excelent vei găsi aici și la orele prânzului sau la cină ori dacă dorești un cocktail exotic servit la bar. Deși e o zonă aglomerată, nu trebuie să îți faci griji în legătură cu locul în care îți lași mașina, având acces la parcarea subterană a clădirii. Meniul a fost gândit ca o călătorie în jurul lumii, în zone potrivite pentru vacanțe. Vei găsi preparate inspirate de gastronomia asiatică, europeană și americană, printre ele fiind și o serie de feluri vegetariene. Totul pornește de la un model „World Wide Kitchen”.


Întorcându-ne la cafea, vei vedea că brandurile au nume proprii, cu vibe exotic. Dacă dorești o cafea Eduardo, de exemplu, vei ști că acesta este numele fermierului care a cultivat-o în Nicaragua, iar la o cercetarea mai amănunțită afli că în familia sa este produsă deja de șase generații această cafea cu gust unic, cu note de ciocolată amăruie și fructe uscate. 


Riziki este o cafea cu note de fructe de pădure, mere și iasomie, cultivată într-o zonă cu sol vulcanic, ceea ce îi dă „un caracter autentic african”, consideră cel care îi dă numele. Cafeaua Gabriel este cultivată de către acesta împreună cu ceilalți membri ai tribului Bakonzo la poalele munților Ruwenzori, un loc care păstrează nealterată frumsețea exotică specifică zonei. Boabele coapte în umbra bananierilor au note de ciocolată, citrice și condimente.


Syeh, în schimb, cultivă cafeaua care îi poartă numele la 1.700 de metri altitudine, ceea ce face ca boabele sale de cafea să fie dulci-picante, cu note de caramel, piper alb și chiar nucșoară. Luiz Alberto, o cafea cu savoare distinctă de caramel, ciocolată și nuci, e cultivată de peste 200 de ani în familia acestuia și chiar el o recomandă drept ideală atunci „când vrei să dai viața mai încet, să te bucuri de un moment de liniște și pace”. În afară de metodele tradiționale de preparare și servire, vei găsi aici și cocktailuri pe bază de cafea, cu denumiri seducătoare și ingrediente la care nu te-ai fi gândit, dar care accentuează intenția locului, aceea de a se adresa tuturor simțurilor. Și la cocktailurile cu alcool există o oferă vastă, iar dacă vrei doar să te răcorești poți opta pentru o limonadă cu mango sau una cu pepene galben, ori poți încerca un smoothie din fructe proaspete.


Micul dejun ideal și sățios este cel al casei, 5ENSI Breakfast, însă găsești printre altele și mai multe variante de ouă Benedict, faimoasa Shakshouka ori variante de mic dejun franțuzesc, englezesc sau american. Salatele și variantele de starters sunt delicioase, indiferent de ce alegi, iar burgerii merită încercați cu toții, în funcție de preferințe. Rețeta casei însă îți va părea cu siguranță imbatabilă, conținând ceapă caramelizată și usturoi confiat, un mix greu de refuzat, dacă nu ești cumva la o primă întâlnire romantică. 



Pentru felurile principale, vedetele locului sunt Crazy Jar Polenta, o mămăligă delicioasă cu ciuperci la grătar, parmezan, sparanghel și ulei de trufe, Indian Butter Chicken, după rețeta indiană imbatabilă, precum și mai multe tipuri de antricot. Pentru vegetarieni, humusul și falafelul sunt altfel decât cele întâlnite la fast-food-uri sau restaurante clasice, iar salatele vegetariene sunt foarte sățioase. Nici tăiețeii de orez cu tofu și legume nu ar trebui ratați. Dacă îți place peștele, bibanul de mare la grătar, servit cu vinegretă mediteraneană caldă, sau dorada cu legume și mix de ierburi, de asemenea în stil mediteranean, pot fi opțiuni excelente, dând senzația de vacanță în Grecia.




Deserturile sunt și ele demne de vacanțe exotice: crema brulee conține mango, cocos și fructul pasiunii, panncotta este cu cocos și mango, iar ravioli de ananas cu mouse de halva e de poveste. Multe ingrediente mixate, tocmai pentru răsfățul tuturor celor 5 simțuri. Ca la carte sunt, în schimb, Tarte Tatin cu mere și clasica Lemon Pie. Pentru gusturi orientale, Kadaif Halva este în mod cert vedeta casei. 



Masa la 5ENSI se poate rezerva și online sau prin mesaj privat. Datorită poziționării, dar și serviciilor, e o destinație foarte potrivită pentru business meetings, în timpul zilei, dar și pentru birou temporar, cu pauza de masă inclusă. Seara, locul e ideal pentru momente de relaxare cu cei dragi, cu prietenii sau familia, dar și pentru întâlniri în doi.







Comentarii

Mai multe

20 de ani de Șapte Seri, 20 de săptămâni cu super premii

20 de ani de Șapte Seri, 20 de săptămâni cu super premii

Lecții distractive de educație rutieră, în magazinele Lidl din întreaga țară

Lecții distractive de educație rutieră, în magazinele Lidl din întreaga țară

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Interviu Silvana Mihai

Interviu Silvana Mihai

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc