L’Abbinamento

L’Abbinamento

Asemeni francezilor, italienii se pot lăuda cu o gastronomie extrem de complexă, dar și cu o listă de vinuri greu de epuizat, care pot însoți cu succes o multitudine de mâncăruri. Italia este o țară cu multe regiuni distincte cultural, iar influențele fiecărei zone sunt recognoscibile în multe dintre felurile lor de mâncare tradiționale și în vinurile care provin din soiurile specifice acelor zone. Italienii au chiar un cuvânt pentru această potrivire a vinului cu mâncarea: „l’abbinamento”. 


Aș începe o listă scurtă a vinurilor celebre din Italia cu Barolo și Barbaresco. Cele două vinuri roșii au atras atenția lumii asupra provinciei Piemonte și a dealurilor din Langhe. Ele își extrag expresia grațioasă și, în același timp, somptuoasă din soiul de struguri Nebbiolo. Când sunt tinere, au o acciditate greu de înțeles și uneori de băut. Însă în timp, maturizându-se în sticlă de cele mai multe ori, pot deveni vinuri de o complexitate rară. Unui astfel de vin i se potrivește o friptură de vită frăgezită bine într-un sos de vin și o salată de cartofi și legume rădăcinoase. Sau un osso buco. 


Dacă îți plac pastele cu sos de tomate, trebuie să încerci experiența unei asocieri cu Barbera d’Alba. Gustul ușor lemnos al vinului, cu note persistente de fructe de pădure în final îl potențează cumva pe cel al roșiilor, echilibrându-le în același timp acciditatea și oferindu-le o textură mai cremoasă. Un truc care poate face această potrivire cu atât mai desăvârșită este să folosiți busuioc proaspăt când pregătiți sosul. 


Amarone este un vin care necesită timp și multă răb dare să îl creezi. Nici potrivirea sa ideală cu o mâncare nu este mai ușoară. Un Amarone bine maturat, cu gust bogat și ușor dulceag, poate fi însoțit de brânzeturi cremoase cu mucegai albastru. Un altul mai fresh, cu un buchet ceva mai echilibrat, poate fi potrivit cu o mulțime de mâncăruri. Însă eu vă recomand o friptură de vițel gătită într-un sos cu ciuperci bine condimentat. 


Cele mai bune vinuri Lambrusco provin din zona submontană a Apeninilor sau din sudul Modenei. Gustul sec, culoarea sa roșie și aspectul de frizant sunt surprinzătoare la prima întâlnire. Pentru degustătorul neavizat poate părea o greșeală. Însă încercați să-l beți înainte de masă, în compania unui platou de prosciutto și parmigiano și apoi îi veți înțelege perfect rostul. 


Brunello di Montalcino este un vin bogat care trebuie decantat de obicei îndelung (mai mult de o oră). Mirosul te poate păcăli, nu este punctul lui forte. Însă gustul este de excepție, combinând fructele proaspete cu tonuri de condimente și tutun. Un vin pe care creatorii săi îl recomandă insistent pentru învechire. Minimum 8 ani. Și care este ideal în compania unor tocănițe de vânat ținute mult la cuptor, a unor papardelle al ragu sau a mult mai obișnuitelor spaghete bolognese. 


Montepulciano este un soi de struguri foarte special a cărui ori gine a fost multă vreme nesigură. A fost deseori clasificat drept Sangiovese, însă astăzi se știe cu certitudine că cele două soiuri nu au nimic în comun. Este cultivat în special în regiunea Abruzzo, iar în ultimii ani a fost declarat de specialiști unul dintre cele mai bune soiuri de struguri roșii din lume. Vinul obținut din acești struguri este intens, persistent și are arome de fructe și flori, cu note de cireșe și mure bine coapte. Este excelent în compania unor mâncăruri cu carne tocată bine condimentată și sos de roșii. Cum este lasagna, de pildă. Sau savuroasele vinete alla parmigiana. 


În fine, Chianti este regiunea dealurilor care se întind de la sudul Florenței până la Siena, dar și numele unui vin cunoscut în întreaga lume. Este un cupaj de Sangiovese și alte soiuri, cu gust mătăsos și eminamente fructat. Gustul pe care-l poți aștepta de la un vin obținut din Sangiovese este dominat de note de fructe roșii, ideal în combinație cu mâncăruri aromate, precum papardelele în sos de carne sau tocănițele. Însă cea mai cunoscută asociere gastronomică a unui Chianti este cu bistecca alla fiorentina. Poftă bună!


Vinuri bune şi băuturi fine, precum şi multe reţete şi articole utile găsiţi pe www.theliquorstore.ro.

Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului