Cum a luat amploare fenomenul Food Trucks

Cum a luat amploare fenomenul Food Trucks



Undeva în 2016 a debutat și la noi un fenomen, transformat astăzi deja în trend: street food, bunătăți dedicate gurmanzilor, preparate și servite direct din food truck-uri. Fenomenul a luat în doar doi ani o asemenea amploare încât acum niciun eveniment nu e întreg fără cât mai multe food truck-uri, cu oferte variate și exclusiviste.


Majoritatea celor care au dorit să aibă un food truck au văzut mai întâi așa ceva în străinătate, unde au călătorit sau chiar au locuit. Au realizat cât de mare e și importanța gustului, astfel că au „testat” mai întâi pe prieteni mâncărurile. Entuziasmul acestora le-au dat curaj, iar unii s-au trezit chiar cu parteneri de business în urma unei astfel de degustări. Arrosticini, food truck-ul desemnat Best Ethnic Food Truck la Food Truck Society Awards, are în spate trei băieți care au mizat pe unicitatea produsului (frigărui de berbecuț preparate după rețeta originală din Abruzzo), dar și pe noutatea acestui sistem de vânzare în România. 


Ca să înțelegi mai bine fenomenul, dacă nu ai văzut deja filmul „Chef”, cu și de Jon Favreau, e un must see. Dacă ești fan Bradley Cooper, o să îți placă și „Burnt”. Vei înțelege mai bine de ce mâncarea din food truck-uri nu are legătură cu fast food-urile, de ce e atât de bună și de ce prețurile sunt de fapt doar aparent ridicate, comparativ cu ce primești. Documentarele despre mâncare de pe Netflix sunt și ele foarte interesante. Poți încerca „Ugly Delicious”, „Noma: My Perfect Storm”, „Barbecue” sau „The Irish Pub”.




Andrei Isac povestește că mergea pe la prieteni și le făcea #arrosticini să vadă ce părere au încă din octombrie 2015. Pe 14 mai 2016, când au avut primul bon încasat, în Parcul Tineretului, erau deja trei parteneri: Andrei Isac, Cătălin Rotaru și Semsi OrHan. După o lună, a urmat Nuit Sociale, la Casa Universitarilor. Au fost prezenți la primul Festival Street Food din România, la Cluj, apoi la Electric Castle, Untold, Summerwell. 


Clienții le-au sugerat și primele hashtaguri, prin reacțiile la degustare. Așa au apărut #provoacadependenta și #webringjoy, iar cea mai haioasă reacție a fost: mănânci de behăi! Cam așa arată drumul unui food truck, de la debut. Se poate trăi din asta, dar pentru cine pornește acum e destul de greu să reziste, dacă nu are un produs nou și foarte bun.


Acum, Andrei Isaac este și președintele ROFTA, Asociația Română de Food Truck, o asociație care îi ajută pe cei aflați la început de drum. „Află din experiențele noastre detalii tehnice despre cum să amenajezi food truck-ul cel mai eficient, ce înseamnă să pleci într-o deplasare, cât de bune sunt unele evenimente față de altele, de ce autorizații au nevoie. Sunt foarte multe detalii care fac diferența și, dacă le faci bine din prima, scutești foarte mulți bani, timp și stres. 


Mergem împreună la evenimente și în mai multe locații fixe, cum sunt Culinaria, Grădina Eden, Grădina Dorobanți, M 60, Verde Stop Arena, unde putem sta o săptămână sau chiar două”, povestește Andrei. E important ca oferta să fie unică. Cei de la Meat Busters au doar câteva sandwichuri, dar nimeni nu le poate prepara la fel. Dacă îți place carnea de porc, trebuie să încerci măcar o dată în viață un sandwich de la Meat Busters.


Ingredientul magic: pulled pork – carne de porc gătită la temperatură joasă timp de 18 ore, până la frăgezirea supremă, apoi afumată la fum de doage de butoaie de whisky american. Rezultatele: Smokey Jack, Spicy Joe sau Cheesy Bob, nume proprii și o descriere a caracterului fiecăruia în parte, să știi cu cine ai de-a face înainte să începi degustarea. Pe Social Media îi găsești folosind hashtaguri ca #urbanmeatology sau #porktothepeople, iar dacă ai gustat deja, o să ai senzația că faci parte dintr-o comunitate, aceea a cunoscătorilor. De altfel, Florin Itu, cofondatorul Meat Busters, face parte și dintre organizatorii unora dintre cele mai importante evenimente cu food truck-uri: Street Food Festival, Gourmet Festival și Food Truck Festival, evenimente dedicate iubitorilor de #greatfood și #greatmood. 


Pentru cei care iubesc calitatea germană, Za German – Wurtswagen, câștigător la categoria Best Hot Dog la Food Truck Society Awards, e must try. Proprietarii sunt doi food-bloggeri talentați, pasionați și de călătorii, împreună cu jumătățile lor. Numele preparatelor sunt și ele tot germane, iar rețetele au combinații care stârnesc cel puțin curiozitatea. Sună a genul de mâncare cu care îți recuperezi energia după o noapte de clubbing, eventual pe plajă.


La Camionetta poți vedea un imens cuptor pe lemne instalat chiar în food truck, iar pizza lor napoletană declanșează un amore verro de la prima degustare. Au pizza cu anșoa, anghinare, pastă de dovlecei, dar ce te atrage cel mai tare este faptul că sosul este făcut din roșii napoletane, iar mozzarela nu este una oarecare, ci Fior di Latte. Îți plouă în gură numai citind meniul! Dacă ai poftă de clătite, le găsești de exemplu servite la con, la un food truck cu nume haios, mai ales dacă te întreabă cineva de unde le ai: „La nu știu cine!” Sunt clătitele franțuzești, nu americane, cu aluat vanilat, pufos și crocant, cu înghețată, miere, ciocolată lichidă, piure de castane, fructe și alte ingrediente menite să satisfacă perfect pofta de dulce.


Geniale sunt și Bubble Waffle, cu waffle crocante în exterior și fragede în interior, cu aluatul făcut din ingrediente naturale și cu umpluturi pe bază de înghețate sau de fructe. Toppingurile pot fi de ciocolată, bezele, diverse bomboane colorate, biscuiți, fulgi de cocos sau migdale și multe altele, iar rezultatul e savuros și atât de colorat, încât nu o să te abții să îți faci un selfie cu desertul pentru Instagram, chiar dacă pentru asta ai avut de stat la o coadă mai lungă. Dau mood de vacanță și trezesc nostalgii nomade, dar și o poftă nebună de mâncare, așa că e bine să ai și provizii la îndemână, sau, și mai bine, să le vezi înainte de un food festival, să poți să mergi direct acolo, apoi să îți potolești pofta de mâncare incredibil de bună.


De Ana-Maria Năcioiu


Pentru mai multe articole Food & Drinks, hai  AICI!



Comentarii

Mai multe

Lecții distractive de educație rutieră, în magazinele Lidl din întreaga țară

Lecții distractive de educație rutieră, în magazinele Lidl din întreaga țară

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Interviu Silvana Mihai

Interviu Silvana Mihai

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Tendinţe în designul de interior al livingului

Tendinţe în designul de interior al livingului

Cele mai citite

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

4 reţete simple şi gustoase recomandate de Chef Scărlătescu

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Cum poate apa minerală carbogazoasă să evidențieze aromele preparatelor și ale băuturilor?

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

Uanderful, un loc unde mâncarea și serviciile sunt la înălţimea designului

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc

BurgerFest a decis să adune cei mai buni burgeri din capitală în același loc