Băuturi pentru petrecerile de sărbători
Vacanţa de sărbători trebuie să fie despre familie, prieteni și despre timpul pe care îl petrecem cu cei dragi. Iată câteva cocktailuri pe care le puteţi prepara și singuri, în cantităţi îndestulătoare, îndeajuns pentru o casă plină. Sunt gândite pentru minimum patru persoane și sunt făcute într-un bol cu o bază de vin sau vin spumant, ierburi, condimente, fructe și un strop de tărie care să distileze mai bine aromele. Toate amestecurile de acest fel, numite în cultura anglo-saxonă „punch-uri”, trebuie ţinute câteva ore la frigider înainte de a fi degustate. Motivul e foarte simplu: ingredientele trebuie să petreacă suficient de mult timp împreună ca să-și poată deschide aromele și să îmbogăţească astfel gustul cocktailului. Iată câteva reţete cu gust de iarnă, foarte ușor de făcut și numai bune de pregătit pentru un brunch sau o petrecere relaxată acasă, cu cei apropiaţi.
Vin de iarnă. E versiunea rece a vinului fiert – vinul roșu se întâlnește cu tăria ușor dulceagă a bourbonului și cu consistenţa condimentată a lichiorului Drambuie. E un aperitiv interesant, pe care îl văd băut înainte de masa de Anul Nou. Amesteci într-un bol o sticlă de vin, două pahare de bourbon și un pahar de Drambuie, adaugi o lingură de bitter și lași să zăbovească o oră-două în frigider. Adaugi gheaţă și câteva felii de portocală pentru decor.
Rosemary Royale. De sărbători nu poţi să nu bei câteva pahare de spumant. Există nenumărate reţete de aperitive cu prosecco sau cava, care mai de care mai savuroase. Ţi-o recomand pe asta – combină într-un bol un pahar de votcă, o jumătate de pahar de sirop de rozmarin, două pahare de fresh de grepfrut roz, o jumătate de pahar de suc de lămâie și o sticlă de spumant. Amestecul e îmbogăţit cu gheaţă după gust și decorat cu crenguţe de rozmarin și câteva felii de lămâie.
Ginger sangria. Într-un bol generos, deșerţi o sticlă de vin roșu sec și adaugi sucul unei lămâi și al unei portocale. Apoi o lămâie, o portocală și un măr, tăiate în bucăţi mici, două-trei beţe de scorţișoară și un pumn de cuișoare, 150-200 ml de sirop de ginger, un pahar de Drambuie și unul de sherry sau vermut. Lasă amestecul acoperit câteva ore în frigider și, înainte de servire, completează cu 250 ml de apă minerală și gheaţă din belșug. Cantitatea rezultată e suficientă pentru patru persoane. În funcţie de gust, poţi adăuga în amestecul iniţial orice băutură sau mirodenie care îţi face cu ochiul în cămară. Însă în cantităţi mici, pentru că altfel sangria riscă să-și piardă gustul autentic sau, mai rău, să se transforme într-o bombă cu efect întârziat.
Fresh Lambrusco. Într-un bol amesteci o sticlă de Lambrusco Reggiano, două pahare de Campari și două pahare de fresh de grepfrut. Apoi adaugi o portocală și o lămâie, tăiate mici. Lași combinaţia asta câteva ore la frigider și apoi completezi cu gheaţă și apă minerală, după gust.
White Chiller. Combină într-un bol o sticlă de Sauvignon blanc, un pahar de gin, jumătate de pahar de suc de lime, un pahar de suc de grepfrut roz și o mână de ghimbir proaspăt. Ţine acest amestec câteva ore la frigider și apoi adaugă apă minerală și gheaţă, după gust. Decorează cu felii de lămâie și frunze de mentă.
Sweet Gin Symphony. Combină într-un bol două pahare de gin, un pahar de suc de lămâie, un pahar de suc de portocale, un pahar de suc de grepfrut, două măsuri de sirop de mentă, câteva steluţe de anason și câteva felii de lămâie. Adaugă gheaţă la sfârșit și un pic de apă minerală.
Vinuri bune şi băuturi fine, precum şi multe reţete şi articole utile găsiţi pe www.theliquorstore.ro.
Comentarii