Narcos şi Netflix

O să povestesc simplu, ca la școală. Ai un smart tv. E bine să-l legi la net prin cablu, să nu-l lași wireless, altfel riști coitus interruptus. Ai o telecomandă cu buton NETFLIX în centru, pentru că ești în plin capitalism cognitiv. Dacă nu știi ce-i aia, te miri și cauţi. Dacă ești milenial, îţi dai seama că o să coste și, după ce afli, rezolvi cu site-uri pirat. Nu-s aici ca să încurajez practici alternative, dar până la urmă nu-s nici poliţai. Dacă merge, foarte bine. Dacă nu, îţi faci un abonament, care costă între 8 și 12 euro pe lună, în funcţie de numărul de ecrane pe care vrei să le folosești (unul, două sau patru). Oricum, astăzi clientul poate să zică pas, nu vreau, și nu plătește nimic prima lună. Netflix e un nume al globalizării. Ca și Narcos. Și amândouă fac quality tv, cu tot ce are el bun și rău. La început, în 1998, Netflix vindea DVD-uri prin poștă. Mai încolo, s-a lansat în streaming media și, din 2013, produce, nu doar distribuie, conţinut. Pentru că se întâmplă să citesc chiar acum despre world literature și ideologia globalizării, mă grăbesc să scriu că nu folosesc termenul acesta într-un sens univoc. 

Narcos – serial despre droguri și despre istorie contemporană – este o poveste din și despre globalizare. Are de-a face, așadar, cu America. Cu ceea ce știe toată lumea, adică. Vecinii se pot ignora, Europa se poate provincializa, Brazilia poate emerge, Rusia poate suspina în ritm de kalașnikov, dar nimic n-are sens dacă nu se petrece în oglinda Americii. Netflix se prinde în 190 de ţări și are 86 de abonaţi (cu mine cu tot), dar jumătate dintre ei sunt din State. Narcos e copil de Netflix. Nașterea imperiului cocainei e o poveste care prinde peste tot, pentru că e legată de Statele Unite. Mai întâi e Peru. Pinochet cu bune și rele. Laboratoarele de produs cocaina. Apoi, Columbia.

Pablo Escobar, împăratul cocainei între anii 1970-1990, devine figură globală după ce pătrunde în Florida. Abia văzută din America, devine Columbia ţara drogurilor, limba spaniolă, expresia vitalităţii de dincolo de bine și rău, cocaina, o comoară și un blestem universal. Dar Narcos nu se oprește la senzaţii tari. E un film politic, un fel de peplum postmodern, în care drogurile nu-s o unitate de măsură a corupţiei în lupta cu dreptatea, ci un pretext de leapșa între politic, economic, social. Cocaina e un personaj colectiv, ca Notre-Dame la Victor Hugo și microbul la Bruno Latour. Și, dacă tot am ajuns aici, nu poate decât să-mi pară rău că noi, est-europenii, n-avem suficient brand pentru a convinge vreun Netflix să producă un serial de aventuri despre Cortina de Fier, în care să se vorbească-n mai multe limbi, să se filmeze în capitalele din est, în fine, care să suplinească tot ceea ce televiziunile noastre nu pot, n-au chef să ofere pe post de mitologie regională. Regizorul, Jose Padilha, este documentarist de formaţie. În ciuda unor erori de reprezentare istorică – cu rol dramatic însă –, omul știe să facă foarte bine și film, și istorie. Interpretul prinţului Dorne Oberyn Martell din Urzeală intră aici în pielea forţelor anti-drog. Eroii locali vorbesc spaniola.

Unul dintre personajele „bune” e narator: știm cât de cool e serialul cu narator, mai ales atunci când n-ai erou pozitiv și n-ai cui să delegi perspectiva. Sezonul doi va fi urmat de încă două, fresca istorică va trece de anul morţii lui Escobar, 1993. Să le urăm succes. Și să nu uităm că, la Netflix, după ce te obișnuiești cu butonul alb-roșu de pe telecomandă, poţi asculta și poţi citi subtitrări într-o groază de limbi. Global, carevasăzică.

WAGNER MOURA 

 Interpretul rolului principal din Narcos are 40 de ani, e brazilian și a învăţat spaniolă special pentru a putea juca în film. A jucat în Forţele de elită, în 2007, filmul care a câștigat Ursul de Aur la Berlin. În 2008, l-a interpretat pe Hamlet, pe scenă. Pentru Narcos, a fost nominalizat la Globurile de Aur.