SPECIILE URBANE

SPECIILE URBANE

Orașul e o junglă și jungla urbană e plină de specii și subspecii, tot urbane și ele. Cum le identificăm și cum își duc ele traiul de zi cu zi, aflăm în rândurile de mai jos.




Hipsterul

Cea mai comună arătare de centru urban bine dezvoltat, hipsterul se împerechează mai ales în sezonul cald, când se deschid pistele de biciclete, cu hipsterița. Ochelarii mari, barba, cămășuța extravagantă sau tricoul Asian inspired îl fac ușor de identificat. Hipsterul posedă o inteligență relativ dezvoltată și arată apetență pentru cultură și muzică indie-rock (în special) și se implică în lungi discuții politice, deși în ziua votului s-ar putea să fie ocupat cu periatul bărbii.

Unde își beau berea: prima după salariu o beau în Control, ultima din salariu o beau la Dianei 4.

Cartea de căpătâi: Infinite Jest, David Foster Wallace, netradusă în română, dar disponibilă pe Kindle.

Gadgetul vieții: un pick-up care ține discurile pe verticală, Gramovox. 400 de dolari pe www.gramovox.com.

Locul de suflet: MNAC, cu terasă sau fără terasa de pe acoperiș, muzeul de artă contemporană îi hrănește hipsterului aspirațiile și necesitățile culturale.

Unde cheltuiesc: pe iTunes, când li se termină muzica pe vinil.


Nostalgistul

E un tipar estic și nu se referă la moșii care cotcodăcesc despre ce bine era pe vremea lui Ceaușescu, ci la cei care se cufundă într-un retro-cool vizual și cultural sovietic. Poartă șapcă muncitorească slash cheguevaristă și visează adesea la revoluții.

Unde își beau berea: în bodegile de tip Pizzeria Tormen de pe Bulevardul Elisabeta.

Cartea de căpătâi: Ziua Opricinicului, Vladimir Sorokin, Curtea Veche, 22 de lei.

Gadgetul vieții: n-ar merita să aibă, dar de dragul războiului rece îl dotăm cu o cheie auto cu cameră video invizibilă, 400 de lei pe www.spioneaza.ro.

Locul de suflet: Parcul Izvor, de unde poate admira în voie Casa Poporului.

Unde cheltuiesc: în piața de vechituri de la Valea Cascadelor.


Câinofilul

Câinofilul clasic e înscris în minimum 10 grupuri de Facebook care dezbat soarta maidanezilor, are în pensiune la țară cel puțin două exemplare de câini comunitari, plus unul în propriul apartament. Cel de bună credință face fapte, cel de rea credință face gălăgie.

Unde își beau berea: la Jacques Pot, o terasă din zona Hristo Botev, unde câinii sunt și ei oameni.

Cartea de căpătâi: Enzo sau arta de a pilota pe ploaie, Garth Stein, Leda, 33 de lei.

Gadgetul vieții: Tagg Pet Tracker, adică zgardă cu localizare, să nu-ți pierzi prietenul niciodată, 80 de dolari pe www.pettracker.com.

Locul de suflet: Parcul IOR și zonele lui amenajate pentru patrupede.

Unde cheltuiesc: donații la Vier Pfoten România sau similar.

Digital Freak-ul

S-a născut odată cu internetul, călătorește pe Facebook, vorbește pe Twitter și mănâncă din filmulețele de pe YouTube. Visează la ziua în care vom putea să ne implantăm diverse prelungiri tehnologice.

Unde își beau berea: bere nu știm dacă beau, dar cafea sigur, la Cafeneaua F64 care are mese hi-tech.

Cartea de căpătâi: Steve Jobs, Walter Isaacson, Publica, 66 de lei.

Gadgetul vieții: iPhone până la moarte.

Locul de suflet: ceva care se termină cu .com sau .ro sau .ceva.

Unde cheltuiesc: la magazinul iStyle.


Veganul

Carnea e câh și lumea e câh și pielea e câh și tot așa, bun venit în lumea vegetală. Parte din vegani sunt raw veganii, care mănâncă numai crud, ca-n cea mai preistorică preistorie, înainte ca Prometeu să fure focul din Olimp.

Unde își beau berea: rawdia, de pe Puțul lui Zamfir.

Cartea de căpătâi: Dalai Lama. Arta de a fi fericit într-o lume zbuciumată, Howard C. Cutler, Humanitas, 30 de lei.

Gadgetul vieții: NutriBullet, ca să toace, toace, toace tot. 80 de dolari pe www.amazon.com.

Locul de suflet: cum suntem o țară de carnivori fără scăpare, îi trimitem în Palitana, India, cel mai vegetarian oraș din lume, centru spiritual jainist.

Unde cheltuiesc: la Plafar.


Nicușordanistul

Specie urbană reactivată de campania electorală, nicușordanistul e un om care și-a folosit timpul ca să umple urechile prietenilor, rubedeniilor și cunoscuților de ocazie cu nicușordan. Are alura de evanghelist american și (uneori) o privire agitată care trădează apartenența la o sectă. Impactul lui social e profund pozitiv.

Unde își beau berea: la Green Hours.

Cartea de căpătâi: Indignați-vă!, Stephane Hessel, Nemira, 5 lei.

Gadgetul vieții: orice calculator care are un excel instalat în scopul de a face statistici post-electorale.

Locul de suflet: Hala Matache, dar și toate casele salvate de Nicușor Dan.

Unde cheltuiesc: la Asociația Salvați Bucureștiul, donații.


Cocalarul

Este singura specie care nu își știe numele și nici nu se recunoaște pe sine ca atare. În mod normal poartă aur la gât și adidași în picioare, dar există și cocalari ascunși despre care te prinzi că sunt cocalari numai atunci când își dau boxele la maximum și scuipă semințele pe geamul deschis al limuzinei personale. Sunt întinși uniform pe teritoriul patriei, fără discriminare regională, etnică sau de clasă socială.

Unde își beau berea: oriunde, de la speluncile din dosul Pieței Obor, până la cluburile din Floreasca.

Cartea de căpătâi: nu consumă.

Gadgetul vieții: cel mai scump mobil, cu aur dacă se poate.

Locul de suflet: pădurile, crângurile, parcurile unde se pot face grătare și unde se poate abandona gunoiul.

Unde cheltuiesc: nu contează, fără număr să fie.


Pipereanul

Desemnează speciile care s-au retras în suburbii, lăsând în spate aglomerația Bucureștiului pentru aglomerația Voluntariului. Stau în case mari, din care ies din ce în ce mai rar, cu scopuri precise. Populația masculină are o medie de vârstă mai mare decât cea feminină. Cea dintâi deține costume în garderobă.

Unde își beau berea: terasele din Herăstrău.

Cartea de căpătâi: Revolutionary Road, Richard Yates, Vellant, 40 de lei.

Gadgetul vieții: televizor Sony cu ecran curbat, cea mai mare diagonală posibilă, aprox 9.000 de lei pe www.sony.ro.

Locul de suflet: propria curte

Unde cheltuiesc: la Jolie Ville, centrul social al suburbiei.


Hipiotul

Crede că anii ‘70 au fost acum 10 ani și că hainele colorate și vaporoase, lațele în chip de plete și drogurile halucinogene sunt cele mai în vogă chestii cu putință. Cu toată ancorarea lui în trecut, hipiotul e un tip de treabă, care încă mai crede că Vama Veche poate fi salvată.

Unde își beau berea: Clubul Țăranului adună (probabil) cea mai mare concentrație de hipioțeală pe metrul pătrat.

Cartea de căpătâi: Siddharta, Herman Hesse, Rao, 21 de lei.

Gadgetul vieții: Ginkgo Solar Tree, încărcător de mobil pe bază de energie solară în formă de copac, de la 125 de euro pe www.xd-design.com.

Locul de suflet: Vama Veche și inexistenta, deocamdată, terasă La Motoare.

Unde cheltuiesc: pe www.hainehippie.ro.


Geek-ul

Nu te împiedici de prea mulți pe stradă, fie pentru că s-au camuflat de frica mâniei populare, fie sunt la MIT la un master. Geek-ul are preocupări intelectuale care-i mănâncă mare parte din timp, așa că nu e cea mai socială ființă din ecosistem.

Unde își beau berea: nu suntem siguri că beau bere, dar i-am invita fără frică într-un loc ca Simbio.

Cartea de căpătâi: Neuromantul, William Gibson, Leda, 25 de lei.

Gadgetul vieții: imprimanta 3D, de la 500 de dolari pe www.alibaba.com.

Locul de suflet: Modulab. Fizic sau online pe www.modulab.ro.

Unde cheltuiesc: în zona Tei, Maica Domnului, în magazinele de electronice.


Yuppie-ul

Definiția de dicționar ne spune că yuppie-ul este un profesionist din clasa de mijloc care are un job bine plătit și duce o viață de lux. În traducere românească e o specie care trăiește în birourile marilor corporații din Pipera și își permite să producă suficient de multe poze din vacanțe exotice pentru Facebook, încât ai putea crede că viața lui e un perpetuu concediu.

Unde își beau berea: în Bordello’s din Centrul Vechi, la ore mici din noapte.

Cartea de căpătâi: Marele Gatsby, F. Scott Fitzgerald, Polirom, 13 lei.

Gadgetul vieții: Smartwatch Samsung Gear S2 Classic, 1.350 de lei pe www.emag.ro.

Locul de suflet: rețeaua de săli de sport World Class.

Unde cheltuiesc: pe agențiile de travel online, ca www.paravion.ro.


Regalistul

Lumea lui e plină de capete încoronate și el, cu capul lui neîncoronat, face parte din ea. Ar dori restaurarea monarhiei, despre care crede că i-ar pune în valoare colecția de costume elegante pe care le-ar plimba la șosea. Sunt ultimii oameni din București care își beau cafeaua din ceșcuțe cu farfurioară și apa din pahare de cristal. Maniere și ținută impecabile.

Unde își beau berea: la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Cartea de căpătâi: toată colecția Istorie cu blazon de la editura Corint.

Gadgetul vieții: tabacheră argintată, de găsit în târgurile care se organizează la Palatul Șuțu sau în licitațiile Artmark.

Locul de suflet: Castelul Peleș.

Unde cheltuiesc: pe www.royalcollectionshop.co.uk, cumpărând obiecte cu aer regal (britanic, românesc e mai greu).


Protestatarul

Îl vezi în toate piețele, la toate marșurile, la toate manifestațiile, mai puțin alea organizate de sindicatele pensionarilor armatei. S-a pus în formă fizică la marșurile unde se salva Roșia Montană. Are idealuri și revendicări și nu prea-i place nimic, dar s-o spunem pe-aia dreaptă, nici nu-s multe chestii de plăcut la ce face statul român.

Unde își beau berea: în zona Universitate-Rosetti-Hristo Botev.

Cartea de căpătâi: Culture Jam, Kalle Lasn, netradusă în română, disponibilă pe amazon.com.

Gadgetul vieții: Acumulator extern TP-Link PB50 Power Bank, ca să nu-i moară mobilul în vârtejul revoluționar, 148 de lei, pe www.flanco.ro.

Locul de suflet: Piața Victoriei, partea cu Guvernul.

Unde cheltuiesc:pe www.funkycitizens.org, donații ca lumea să fie mai bună.


Fashionista

Casa ei e un dulap de dimensiuni mari sau dulapul ei de dimensiuni mari îi servește și drept locuință. La un asemenea efort, nu-i de mirare că aleargă pe la toate petrecerile din oraș să-și imortalizeze ținutele în pozele de la panou. Nu-i fată rea, e doar exagerată.

Unde își beau berea: la Mazilique Studio, open kitchen and studio, dar nu suntem siguri că berea ei e bere.

Cartea de căpătâi: Diavolul se îmbracă de la Prada, Lauren Weisberger, Polirom, 23 de lei.

Gadgetul vieții: brățara Gemio care îți spune dacă prietenii sunt pe-aproape, 100 de dolari pe www.gogemio.com.

Locul de suflet: vreun atelier de modă de pe-o străduță din București, cum ar fi www.picabu.ro.

Unde cheltuiesc: pe www.net-a-porter.com.

Yuccie-ul

În traducere, young urban creative. Adică un tip sau o tipă care-o arde artistic acasă și la job, prin vreo agenție, pe la vreo revistă sau chiar printr-un atelier de modă. Pot fi confundați cu hipsterii de la hainele mai fistichii, dar nu-i cazul, yuccie-ul e mai tare, face bani numai din ce-i place și îi place să facă bani.

Unde își beau berea: la Aquarela Bistro.

Cartea de căpătâi: Libertate, Jonathan Franzen, Polirom, 42 de lei.

Gadgetul vieții: tableta grafică Wacom Intuos Draw CTL490DW Digital Drawing, 78 de dolari pe www.amazon.com.

Locul de suflet: librăriile Cărturești.

Unde cheltuiesc: pe excursii poetice în satele săsești, www.viscri125.ro.

Foto: Guliver/Getty Images

Comentarii

Cele mai citite

Între 7 și 11 decembrie,  ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Între 7 și 11 decembrie, ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere