Fameless a lansat albumul de debut, “Dreams Without A Past”

Fameless a lansat albumul de debut, “Dreams Without A Past”


Fameless a lansat albumul de debut, “Dreams Without A Past”, cu ocazia unui concert extraordinar susţinut vineri în Hard Rock Cafe şi care i-a avut ca invitaţi speciali pe Tudor Chirilă, Teodora Buciu, Cornel Ilie şi Dan Byron.


Trupa a declarat: "A fost un concert total deosebit. A avut o energie specială, de genul care te umple atât de emoţie, conştientizând valoarea momentului, dar şi de recunoştinţă. Am depus împreună foarte multă muncă, iar faptul că am ajuns în punctul în care "înmânam" publicului piesele noastre ne dă un sentiment aparte de împlinire. Unde mai punem că acest moment a fost asistat şi de un Hard Rock Cafe SOLD-OUT, iar baza noastră dedicată de fani, venită din toată ţara, ne-a lăsat cu gura căscată prin susţinerea oferită şi surpriza făcută vineri seara. Vă mulţumim din toată inima, a fost cea mai frumoasă seară din cariera noastră, una pe care ne-o vom aminti şi peste 50 de ani!"



Albumul poate fi ascultat sau descărcat de pe platformele de distribuţie digitală accesând acest link: https://UMR.lnk.to/Fameless-DreamsPR. Deasemenea, cd-ul în format fizic poate fi cumpărat online de pe Getmusic (http://smarturl.it/Fameless-Dreams-GTM) sau eMAG, precum şi în magazinele Cărtureşti, Muzica sau Rock Shop.  



Cel mai recent single lansat de Fameless, “Hypocrisy”, poate fi urmărit pe youtube la acest link:


https://www.youtube.com/watch?v=yaTHr4yZr0w


Componență Fameless:
Tiberiu Albu - voce
Mihai Vasile - chitara
Serban-Ionut Georgescu - bass
Andrei Ilie - tobe


Fotografii de: arhivamea.ro





Comentarii

Cele mai citite

Macanache, de la inele la rime fără

Macanache, de la inele la rime fără "perdele"

Vanotek lanseaza ''Tell Me Who'' feat. Eneli

Vanotek lanseaza ''Tell Me Who'' feat. Eneli

Cele mai aşteptate concerte ale verii 2017

Cele mai aşteptate concerte ale verii 2017

Awake Festival se apropie cu viteză!

Awake Festival se apropie cu viteză!

ProFm lansează campania de imagine ''Ești bine cu ProFM''

ProFm lansează campania de imagine ''Ești bine cu ProFM''

Mihail e bine, ea încă nu l-a ucis

Mihail e bine, ea încă nu l-a ucis

Jason Mraz concertează pe 11 martie la București

Jason Mraz concertează pe 11 martie la București

Muzică sud-americană la Ceainăria ARTea

Muzică sud-americană la Ceainăria ARTea

Fără Zahăr şi Ada Milea deschid târgul alternativ Alt.Crăciun

Fără Zahăr şi Ada Milea deschid târgul alternativ Alt.Crăciun

Deep Purple revine în România la început de vară

Deep Purple revine în România la început de vară

Promo

Philips OLED 803 duce Philips TV pe noi culmi

Philips OLED 803 duce Philips TV pe noi culmi

Lupta cu kilogramele are două obiective, să pierzi grăsime și să rămâi sănătos

Lupta cu kilogramele are două obiective, să pierzi grăsime și să rămâi sănătos

Hola, yo me llamo...MINELLI

Hola, yo me llamo...MINELLI

Libertatea vacanței, acum și în oraș

Libertatea vacanței, acum și în oraș

Mix & Match & Style

Mix & Match & Style

Childish Gambino și carul alegoric

Childish Gambino și carul alegoric

Mix your drink cu Ștefan Ciobotaru

Mix your drink cu Ștefan Ciobotaru

Mașina care schimbă lumea

Mașina care schimbă lumea

Studiu Frames: Vara festivalurilor

Studiu Frames: Vara festivalurilor

Mai multe

Weekend-ul acesta Family is Fun Festival la Mogoșoaia

Weekend-ul acesta Family is Fun Festival la Mogoșoaia

Festivalul Strada Armenească | 2-4 august 2019 | ediția VI

Festivalul Strada Armenească | 2-4 august 2019 | ediția VI

Mașina care schimbă lumea

Mașina care schimbă lumea

Studiu Frames: Vara festivalurilor

Studiu Frames: Vara festivalurilor

Mix your drink cu Ștefan Ciobotaru

Mix your drink cu Ștefan Ciobotaru

World Class deschide un nou club în Chitila

World Class deschide un nou club în Chitila

Petrecerea de lansare Șapte Seri Trends 11 ediția de vară

Petrecerea de lansare Șapte Seri Trends 11 ediția de vară