Mihail e bine, ea încă nu l-a ucis

Aflaţi că Mihail e bine, ea încă nu l-a ucis. E mai viu și mai plin de viaţă ca niciodată, la fel cum e și muzica lui. Mihail folosește des cuvântul simt și pare că are o relaţie confortabilă cu simţirile lui. Mi se pare că-i cam visător și-l și întreb dacă nu-i greu să fie așa și-mi răspunde, ca un vorbitor motivaţional, că „există bucurie în toate acţiunile noastre”. Un tip, pe YouTube, comenta la o piesă de-a lui că „băiatul ăsta e cosmic”. Cred că avea dreptate.

Sigur l-aţi auzit cândva, undeva pe Mihail. N-a fost radio să nu difuzeze una dintre primele lui piese, aia cu „mă ucide ea”. Când am auzit prima oară melodia asta, Mihail mi s-a părut „suspect“, da, ăsta e cuvântul, pentru că nu înţelegeam cum reușește să fie atât de altfel, într-o lume atât de la fel. De unde a apărut și ce căuta el în lumea asta a muzicii românești plină de zgomot. Acum am înţeles. În timp ce „lumea, ca de obicei,/îi tare preocupată,/ să se lupte, să se bată“ – așa cum zice într-o altă piesă –, Mihail căuta să cânte. În 2015, cu câteva luni înainte să cucerească internetul, radiourile, inimile și topurile muzicale, Mihail cânta despre „Doar visuri“, fără să creadă vreo clipă în succesul care urma să îl ia cu totul prin surprindere.

Își amintește că, atunci când și-a auzit piesa la radio, a fost cam stânjenit, dar foarte fericit. Și a tot ascultat-o și cântat-o până când a obosit. „Trebuie să îţi accepţi copilul, e piesa ta, datorită ei ai ajuns aici şi nu are rost să o negi, pentru că universul ţi-a dat ceea ce ai cerut și nu trebuie să îl superi“, îi spunea Sergiu, prietenul său de nedespărţit, alături de care compune și produce muzică. „Și avea dreptate“, spune Mihail, care recunoaște că, deși a căutat succesul, nu a fost pregătit pentru el. „A fost o perioadă în care m-am bucurat foarte mult, după aia a fost o perioadă în care am spus OK, trebuie să fac asta pentru că e o responsabilitate şi a urmat o perioadă după aia în care am zis că deja am obosit, nu mai simt. Aveam senzaţia că muzica devenise o povară. Când aveam un concert, era o senzaţie apăsătoare, nu mai era plăcere, devenise job.“ Așa că a hotărât să facă un pas înapoi. A luat o pauză de un an ca să își regăsească vocea artistică şi să vină cu ceva nou. Și-a venit chiar acum, cu piesa „Who you are“, care, spune internetul, „e prea bună pentru România“.

Când muzica există tot timpul în tine

A început să cânte la pian de la vârsta de șapte ani, la îndemnul mamei sale, a continuat apoi cu lecţii de chitară și studii vocale, dar atunci când a absolvit liceul, Mihail a ales să urmeze cursurile Universităţii de Arte și Design din Cluj-Napoca. Îi plăcea pictura. „M-am simţit mult mai încrezător în ideea de a face arte, dar niciodată nu am renunţat la muzică. Muzica a existat în mine tot timpul și am simţit că la un moment dat o să mă apuc de muzică serios.“ Iar după ce și-a dat licenţa, a zis gata, a sosit momentul ăla. „Am realizat, după ce am făcut ceea ce îmi place, că am devenit mai fericit şi mai împăcat, iar viaţa a luat o altă culoare“, îmi povestește Mihail. I-a fost greu să plece din ţara sa, dar crede că a fost ceva natural, pentru că în Republica Moldova nu putea să aibă parte de ceea ce își dorea. „Mi-a luat vreo jumătate de an ca să mă acomodez, îmi era foarte greu, veneam de la ţară, era o altfel de limbă, nu înţelegeam nimic, ei nu mă înţelegeau, îmi era greu să mă exprim, să mă integrez, simţeam că mă depăşeşte un pic. Dar după asta m-am pus pe picioare. Şi m-am îndrăgostit de Cluj, evident.“ Ca și cum asta ar fi deja o regulă nescrisă. Locuiește acolo de opt ani și încă nu ar da liniștea aceea aparte a Clujului pentru magia Bucureștiului. Poate totuși cândva, dar încă nu se simte pregătit, deocamdată, Clujul e vizuina gândurilor lui.

Când știi că drumul tău e fericirea

Mihail e fix așa cum și-ar dori el să fie oricine. Adică un om fericit. Mai e și trist câteodată, dar „de mai multe ori sunt fericit și bucuros“. Și asta pentru că știe să-și accepte și să-și trăiască tristeţile. Care de altfel sunt inevitabile, crede el. „Unde vrei să ajungi, Mihail?“, l-am întrebat. „Ahh, vreau să ajung la un alt nivel. Nu, stai. Vreau să ajung... Hmm... Știu ce îmi doresc. Îmi doresc să ajung un om fericit.“ „Păi, nu ești deja fericit?“, zic eu. „Ba da, dar fericirea are probabil mai multe trepte. Vreau să rămân în continuare fericit sau să fiu și mai fericit de atât, dacă se poate.“ Mihail crede în muzica făcută cu suflet, în simplitate și în versurile cu poveste, care transmit energie. „Singurul lucru care nu îmi place la Mihail este că scoate melodii foarte rar“, spunea un fan pe reţelele de socializare. Cam o piesă nouă în fiecare an, pentru că este foarte minuţios atunci când vine vorba despre compoziţiile sale. Dar Mihail cântă și în somn. Încă de mic visează melodii pe care le îngână a doua zi prin casă. Nu este sigur, dar crede că lumea îl place pentru că mereu a încercat „să fie el“. „Niciodată nu m-am minţit. Tot timpul am crezut în autenticitate.“ Când îi spun că oamenii îl roagă pe net „să nu dispară“, acesta rămâne pe gânduri. „Mmm, ce tare. Știi, uneori oamenii sunt prea dulci şi faini.“

Când ești tot ce vrei să fii

Pe lângă muzică, Mihail pictează, fotografiază și face graphic design. Într-o fotografie îi place să surprindă „viaţa“. Uneori, în buzunare poartă o cameră analoagă, pe film, pe care trage portrete sau peisaje. Îi plac dimineţile târzii, mai ales cele de vară, în care știe sigur că poate să se „scalde în soare“. În lipsa strălucirii lui, se simte un pic vampir. Când i-am propus să își conceapă designul propriului său suflet, am aflat că „probabil ar fi o combinaţie de culori calde, pastelate, evident cu un pic de negru. Pentru că negrul poziţionează frumos lumina“, mi-a explicat el. Iubește natura, iubește și apa. „Am copilărit pe malul râului Nistru, în satul Dorotcaia, și simt cum mă încarcă apa. Am avut o copilărie foarte frumoasă, foarte senină, o copilărie verde, în natură. Foarte intensă, într-o familie numeroasă. Am avut parte de un bunic foarte înţelept, care ne spunea povești din alea faine din copilăria lui, din război. A fost super, ca într-un film.“ Și îi lipsesc zilele acelea fără griji, când alerga prin grădini și fura cireșe de la vecini. 

Când știi că romantismul face bine 

Mihail nu se desparte nicicând de chitarele sale, privilegiate de îmbrăţișări. Are două, una mai nouă și alta mai veche. „Când cântam la chitara aia bună, aveam senzaţia că aia veche era geloasă. Simţeam cum că ar trebui să o iau şi pe ea în braţe, şi cântam şi la ea. Pe aia am luat-o acum acasă şi exersez la ea zilnic. Iar pe aia bună, am dus-o la studio, pentru când am nevoie să înregistrez. Le-am împăcat pe amândouă, râde el, ca un copil.“

Pentru Mihail, să fii romantic în anul 2017 este un atu. „Mie înainte îmi era frică să recunosc faptul că sunt romantic, dar acum am realizat că fiind romantic vezi și accepţi altfel viaţa. Să fii romantic e un lucru curajos în ziua de astăzi. Multă lume încearcă să evite asta, să fie mai cu picioarele pe pământ, mai sceptici, mai realişti. Dar așa cum auzisem eu undeva, noi avem mult mai puţin pământ sub picioare decât cer deasupra capului. Și atunci, why not?“ Spune că e vorba de fiecare în parte. Că fiecare o vede strict prin ochii lui. Doar că, de la înălţimea sa, așa se vede lumea. Faină. 

Text: Andra Petrariu

Fotografii: Raluca Ciornea și Anda Dimov