Poeţii şi oraşul. Cum arată Bucureștiul din diverse perspective

Poeţii şi oraşul. Cum arată Bucureștiul din diverse perspective

Fiecare vine de acasă cu Bucureștiul său. Cinci poeți tineri s-au întâlnit într-o discuție pentru Șapte Seri și au desfăcut resorturile pe care le acționează orașul în mintea noastră. Trei dintre ei sunt născuți aici, iar pe ceilalți doi chiar poezia i-a adus în București.


De obicei îi întâlnești la lecturi prin baruri obscure ori la evenimente oficiale, cu „național” în titlu, unde sunt invitați să citească ori să ridice un premiu. În restul timpului s-ar putea să treceți unii pe lângă ceilalți. Așa se vede orașul din perspectiva lor.






CE-I FACE ORAȘUL DE DIMINEAȚĂ NEMȚEANULUI


Poezia Bucureștilor pare un loc comun, iar poeții la care ne gândim în legătură cu orașul sunt, de cele mai multe ori, niște plăcuțe de marmură prinse pe câte un zid ieșit întâmplător în calea noastră. Dar există și o parte a orașului mai puțin vizibilă. Într-un fel sau altul, toți cei care se apucă să scrie poezie în București au mărci discrete, cicatrici sau urme ale unor atingeri cu diferite zone ale orașului. Chiar și atunci când vorbim cu un adolescent din mijlocul Moldovei, pe care poezia l-a făcut să se lege de capitală.


Mihnea Bâlici e elev de liceu la Piatra Neamț. Poezia îl aduce de câteva ori pe an în București. A câștigat concursuri literare în mai multe locuri din țară, dar aici are cei mai mulți prieteni. „Prima dată am venit în București anul trecut, după un concurs de poezie la Târgoviște, Constantin Virgil Bănescu. Față de orașele cu care eram eu obișnuit, orășele de munte în care poți să ajungi foarte ușor dintr-un loc în altul pe jos, parcă mă trezisem într-o localitate la puterea a doua.


Te face să te simți foarte vulnerabil. Parcă ești privit din toate părțile. Cred că prinzi foarte repede o nostalgie a Bucureștiului. Se așază pe tine ca sarea de mare. Abia după ce pleci, simți un fel de depresie. Eu, unul, simt asta când ajung acasă și mă uit la dealurile împădurite.Puține orașe îmi dau depresia asta nostalgică. De câte ori vin aici, e o revelație”, își amintește tânărul, înghesuind sub masă rucsacul pe care îl cară după el de câteva zile.


PRIMELE ORE PE CALEA FERATĂ

Felul în care un oraș poate să trezească pasiuni poate să fie analizat. Dar Mihnea, un poet tânăr, coboară de câteva ori pe an dinspre nord ca să-și găsească aici prietenii.


Pentru el, capitala sunt prietenii, iar sentimentul întâlnirii îl cuprinde chiar atunci când se apropie cu trenul de gară: „Când ajung în Gara de Nord, am sentimentul că sunt acasă. Văd clădirile de o parte și de alta a căii ferate și știu că este locul în care socializez mai mult decât oriunde. E senzația cu care îmi încep orice călătorie aici.” În timp ce adolescentul încearcă să formuleze, prietenii lui țin să îl completeze peste masa la care ne-am întâlnit. Mihnea insistă: „Toate experiențele mele din București rămân mai mult într-o zonă inconștientă. Știu că sunt acolo, chiar dacă eu scriu despre spațiul în care mi-am petrecut copilăria și adolescența. Locurile, discuțiile cu oamenii pe care îi întâlnesc aici se coagulează undeva și am simțit asta din prima zi când am ajuns în București. Orașul acesta mă motivează și îmi dă impresia că aș putea să scriu orice.”




DUPĂ-AMIAZA UNUI POET


Chiar și pentru un tânăr poet născut aici, orașul se dezvăluie treptat, cu miturile și clișeele fiecărui cartier. Mircea Andrei Florea s-a născut la București și tocmai a trecut în anul doi la Facultatea de Matematică și Informatică de la Universitate:„Cred că tot ce ține de observație și analiză pentru mine vine din oraș. Când stai o oră în autobuz, cum se întâmplă când vii din Ghencea, ajungi să te simți așa. Ești conștient că privești oamenii din exterior. Într-un oraș mic parcă îi cunoști pe toți.” Când vorbește, tânărul timid începe să revadă momentele din cartierul care s-a schimbat pe măsură ce a crescut și el: „Când eram mai mic, în Ghencea erau oameni mai dubioși pe stradă. Veneau la tine și termenii erau câți ani ai, câți bani ai la tine. În fața blocului meu era o groapă de gunoi. Când aveam 13 ani, au venit cu camioanele și au curățat-o. Abia acum câțiva ani au făcut acolo un parc pentru copii. Când plouă, e multă gălăgie. Copiii se isterizează maxim atunci. Odată au făcut acolo o nuntă. Au montat o scenă, au adus lăutari și au umplut zona cu limuzine cu flori și panglici colorate. Până la 15 ani am stat doar în cartier și credeam că asta e tot. Când am ajuns la liceu, mi-am dat seama că mai e mult oraș… în dreapta.” 


IEȘIREA DIN CARTIER

Cum se schimbă lucrurile dintr-un cartier în altul? „iarba s-a uscat la marginea orașului./ timpul, la fel ca oamenii și mașinăriile de epurare,/ se mișcă altfel în zonele de periferie”.


Când ai cartierul tău ai și locul tău, glumește Mircea: „Am un loc în care stau între blocuri. E un garaj acolo și stau în acel intrând. Deasupra e un balcon. De vreo cinci ani stau acolo. E un cuplu la vreo 50 de ani. Le văd fiica. Are pe la 30 de ani și o conduc la mașină cu bagajele de câte ori se termină perioada de sărbători. Mult timp asta a fost singura conexiune între noi. Eu eram băiatul care mai stătea pe acolo,iar ei, oamenii pe care îi vedeam la balcon. La un moment dat, într-un supermarket, când să ies de la casierie, îl văd pe soțul din cuplu. El mă vede și pe fața lui e o spaimă ușoară când descoperă că am o identitate dincolo de cea a tipului de sub balcon. Ne mai vedem din când în când în autobuze sau troleibuze.”


Oricât s-ar deplasa prin București, tânărul preferă să descopere orașul în locurile private: „Orașul e mai mult un loc de tranziție pentru mine. Locurile care mă încarcă sunt mai mult case, locuințe, bucătării. Multe petreceri au loc pentru mine în bucătăria casei.”




RESPIRAȚIE POP&PLOAIE


Când i-am întrebat pe tinerii interlocutori unde am putea să stăm de vorbă despre locurile lor preferate din oraș, au ales un bar din centru, pe o stradă din spatele unui bulevard aglomerat.


Horia Șerban nu a publicat încă în volum, iar premii de poezie a primit mai mult în afara Bucureștiului. E student la Facultatea de Drept: „De 5 ani merg în același loc. Prima dată când am venit în Londophone, cred că au pus discografia Beatles și de atunci ne-am tot strâns aici. Am cunoscut mereu oameni noi. Pentru lecturi de poezie cel mai des merg în Tramvaiul 26, pentru că mă interesează și atmosfera. Nu e numai lectura, mai sunt și discuțiile, dinamismul, interacțiunile. Și când scriu mă interesează cam același lucru. Chiar dacă eu prefer să nu las indicii de spațiu…” Mircea îi amintește: „Ai un poem cu Gara de Nord”, dar Horia nu renunță la afirmația sa: „am descris un tip care se lungește pe scaune în metrou.”


Horia întinde peste masă punga cu tutun și unul dintre prietenii săi începe să ruleze o țigară: „E un oraș eterogen și ca aspect, și ca locuitori. Poți să culegi câte puțin din orice. Bucureștiul e legat de zilele în care mă lua tata de la grădiniță și stăteam în mașină la începutul anilor 2000 și auzeam la radio balade pop, Take My Breath Away sau lucruri de genul ăsta. De obicei, în amintirile acelea, plouă.” Chiar și atunci când vorbește despre cartierul lui, Horia folosește comparații cu filmele care îi plac: „Am stat mereu pe Calea Călărașilor. E ca într-un film de David Lynch. Pare prietenos, cu oameni care se știu între ei, dar când se întunecă descoperi universul lor și dai peste prostituate și mafioți care se mai taie din când în când în clubul de manele.”




SEARA PE MALL


Așa cum alții merg într-un complex comercial ca să se distreze, orașul e mall-ul pe care bântuie tânărul poet după senzații și ipostaze îngropate uneori destul de adânc. Născut în Drumul Taberei, unde a crescut până la începutul liceului, Radu Nițescu a publicat deja două volume de poezie. Textele lui („M-am întâlnit/odată, întâmplător, cu Dănuț,el era/ cel mai tare, te trimitea/la colț după țigări și te duceai ca oița.”) au preluat elemente din viața de cartier a anilor 2000. De scris s-a apucat abia după ce s-a mutat în Tineretului, lângă parcul Carol, pe strada Mitropolit Iosif. „Să scrii poezie aici e o viață asemănătoare cu a oricărui alt om din oraș. N-aș zice că e prea diferit să scrii poezie în Barcelona sau în Piatra Neamț. Primul lucru care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la București e parcul Cișmigiu. Am fost aici de când eram mic, mă plimbam cu bunicii. Acum, dacă petrec vreme în centru, ajung aproape zilnic în parc. E o stradă aproape, Șipotul Fântânilor, cred că îmi place numele ei de fapt. E o fundătură, un loc bun de reculegere. Nu ai cum să ajungi decât printr-o singură parte. Ca-n viață. În capătul ei e ditamai palatul, o casă uriașă care uneori pare să fie locuită, alteori poți să juri că e nu e nimeni acolo”, povestește Radu.


CÂND NU-ȚI CUNOȘTI VECINII

Ritualul de împrietenire cu orașul are gesturile lui pentru Radu: „E târziu şi niciun trol/ de pădure pe stradă, numai copaci cu scorburi/ ştiute pe dinafară/ şi un câine care scoate aburi/ pe nas şi caută în gunoi.”


Și pentru el, străzile, clădirile sunt mai degrabă legături cu prieteni: „Bucureștiul îmi dă mulți prieteni și multe ocazii de a-mi petrece timpul. De la film la lecturi, la bere sau la plimbare… ai mereu de explorat un cartier necunoscut. Găsești mereu un loc unde să te rătăcești. Aseară m-am pierdut pe străduțele din spatele Intercontinentalului. Eram cu doi prieteni și voiam să ajungem în Rosetti. Ieșisem dintr-un bar (Have a Cigar). Unul dintre noi, Alex, începuse să ne povestească o proză la care lucra și ascultându-l ne-am dat seama că nu mai știm unde suntem. Am trecut de cinci ori prin dreptul unui sediu ANAF. Abia într-un târziu am văzut că eram pe strada Dianei. De acolo știam cum să ajungem.” Ca un mare magazin îngropat, orașul lui Radu îi oferă indicii pentru scris, dar și pentru tot felul de căutări virtuale: „Pe la începutul lui iulie, bântuiam prin Crângași, voiam să mă întâlnesc cu un prieten. Când am plecat de la el, căutam mai multe locuri în același timp. Voiam să găsesc o stație de metrou, un magazin să îmi iau țigări și o budă. Nu eram sigur nici în ce ordine vreau să le găsesc. Atunci am început să mă gândesc să desenez un labirint pe care să îl pun lângă poemele mele. Am un text, În adâncul meu, vă spun, nu duce niciun drum și avea ce să caute acolo. De atunci am tot căutat tutoriale pe internet, cum să desenezi așa ceva, pentru că nu e așa ușor. ”


Mutarea dintr-un cartier în altul are formele ei de ciudățenie bucureșteană: „Am un vecin care merge pe role în fiecare dimineață să își ia pâine. Ne vedem mereu și ne facem cu mâna. Dar atât. Sunt mai antisocial. Mă gândesc să îmi fac prieteni și în cartier. De când m-am mutat acolo, am stat mai mult în centru. Aici am făcut liceul, în Sava, și pe urmă facultatea, așa că nu am apucat să îmi cunosc vecinii. În vara în care m-am mutat, mergeam cu tramvaiul 25 înapoi în Drumul Taberei și mă jucam cu foștii vecini până la ultima cursă. Mă întorceam la 11:00 în Tineretului cu autobuzul care se retrăgea.”


Ieșirea din adolescență i-a lăsat lui Radu ritualuri speciale de supraviețuire urbană: „Cel mai des mă văd cu prietenii la Universitate și de acolo hotărâm încotro să mergem. Ori spre Herăstrău, ori spre Londophone, lângă Cișmigiu. E un loc fain și poți să joci șah. Am avut și lecturi publice aici.” Unele dintre aceste ceremonii mărunte au ajuns până în cel mai recent volum al său, „Dialectica urșilor”: „Târziu în Cișmigiu, stăm cinci ca la copcă/ în jurul sticlei aproape goale de vodcă./Trilioane de broaște ne-acoperă vocile/ și-n ochii sparți se reflectă inegal/ luminița de pe celălalt mal, pâlpâie și/ orăcăie-n fiecare, ne place și ne doare,/algele put, țânțarii aleg ca noi, la întâmplare.”




IA CU TINE ȘI CRATIMA




Stai în oraș, te marchează orașul, dar mai și pleci spune tânăra studentă Adelina Pascale. A venit în București la facultate din Tulcea și tot ce a găsit mai tentant a fost poezia: „Era vacanța de Crăciun din 2014 și eu descoperisem în București întâlnirile literare de la Tramvaiul 26, pe Strada Cercului. Voiam să fac lucruri asemănătoare și acasă. M-am întors acasă cu un troller plin cu cărți de poezie. Acolo erau mai multe cenacluri, dar niciunul nu era deschis spre elevii pe care îi cunoșteam. I-am strâns la Art Cafe cu un grup pe Facebook și i-am chemat pe cei despre care știam eu că mai scriu prin Tulcea. Cred că s-au strâns 10-15 tineri.”


PLECĂRI ȘI REVENIRI

Este bine să ajungi în București, dar cât de potrivit este orașul să pleci din el de câte ori ai chef. Cu ce pleci de aici și cu ce revii, explică Adelina.


Capitala este pentru Adelina nu doar o destinație, ci și un punct de plecare: „De fapt, după ce am venit aici din Tulcea, am avut surpriza să descopăr mai mulți poeți străini pe care nu i-aș fi găsit altfel. În plus, din București mi-a fost mai ușor să ajung la Sibiu, la un festival Zona Nouă. Am cunoscut acolo o poetă spaniolă cu 10 ani mai mare decât mine, Luna Miguel. M-au prins tatuajele ei și m-am întors la facultate cu multe versuri.”


Dintre toate lucrurile care se fură în oraș, poeta are problema ei: „Bucureștiul îmi fură timpul. Mă uimesc tot felul de grupuri în care sunt unii împotriva altora. Eu sunt activistă. Mă cert în fiecare zi cu oameni care au prejudecăți, xenofobi, sexiști… În Tulcea doar mă ascultau și dădeau din cap. Acum o săptămână, venise o prietenă în București. Eram în Șurubelnița, pe linia tramvaiului 5, pe Moșilor. Au construit acolo niște ghivece care să despartă barul de localul vecin, Macaz, un loc unde vin mai mult oameni de stânga. Eu eram la ziua unui prieten și aveam mai mulți cunoscuți de partea cealaltă a gardului, în barul socialist.”


Pentru Adelina, tot ceea ce o desparte de ceilalți este o ocazie de personalizare, iar Bucureștiul îi dă din plin astfel de lucruri: „noaptea în Sălăjan/dintr-o garsonieră la stradă cu o colocazie feroce la geam/ se auzeau câțiva cântând/ albatros/ bucurești bucurești oraș plin de șmecheri ești// și mi-am imaginat un bucurești al meu/ în care să existe Thom Yorke, Morrissey și Claire Boucher/“.



ÎN CE DIRECȚIE PORNIM AZI?
Plimbările, întâlnirile, lecturile, discuțiile, rătăcitul pe străzi par lucruri din garderoba romantică a poetului în oraș. Jocurile de societate cu jetoanele și cartoanele lor sunt o urmare naturală până la urmă.





Foto: Matei Buţă

Comentarii

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Promo

Stilul mediteranean și derivatele lui

Stilul mediteranean și derivatele lui

Mix & Match & Style

Mix & Match & Style

Raluca Mohora - General Manager Tonic Advertising

Raluca Mohora - General Manager Tonic Advertising

SAB - Mustang englezesc și electric

SAB - Mustang englezesc și electric

Mila 23 de Dan Ivan

Mila 23 de Dan Ivan

13 motive, 3 sezoane

13 motive, 3 sezoane

Verifică, mai ales dacă ești sportiv, dacă știi totul despre hidratare

Verifică, mai ales dacă ești sportiv, dacă știi totul despre hidratare

Interviu cu Rod White, Chief Designer TP Vision

Interviu cu Rod White, Chief Designer TP Vision

Mai multe

Cele mai hot căști

Cele mai hot căști

Toamna asta te îndrăgostești din nou de muzică și de natură la Fall in Love Festival

Toamna asta te îndrăgostești din nou de muzică și de natură la Fall in Love Festival

The Big Trip | Aventură în natură, animația care cucerește toate generațiile

The Big Trip | Aventură în natură, animația care cucerește toate generațiile

Interviu cu Rod White, Chief Designer TP Vision

Interviu cu Rod White, Chief Designer TP Vision

Unzip your mind

Unzip your mind

Weekend-ul acesta nu trebuie să ratezi cele 6 recomandări

Weekend-ul acesta nu trebuie să ratezi cele 6 recomandări

Băiatul cu inima de foc

Băiatul cu inima de foc

Verifică, mai ales dacă ești sportiv, dacă știi totul despre hidratare

Verifică, mai ales dacă ești sportiv, dacă știi totul despre hidratare