Cum i-am cunoscut (16)

Podul Facultatii de Litere era vast si metafizic, nu doar prin calitatea sa de ultim nivel al cladirii - amintiti-va sufocantele poduri din "Procesul" -, ci mai ales prin direle groase de lumina ce izvorau din ferestrele acoperisului. Singura mobila din sala imensa erau citeva buturugi de lemn in chip de scaune din jurul altor butuci mai mari - mesele. Acolo se tinea pe vremea aceea si discoteca, extrem de furtunoasa din auzite: cica tipele de prin anii mai mari ieseau la o tigare si nimereau pe la toaleta, unde se petreceau kestii... Se vede treaba ca indemnurile fratelui Ioan Alexandru de la cursurile de religii comparate ("Iar voi, fetelor, sa va pastrati fecioria, caci e darul vostru cel mai de pret...) nu prea fusesera urmate, si oricum venisera cam tirziu pentru cele mai multe dintre studente. 

Pe buturugile acelea, care-ti faceau fundul patrat, ne-am asezat la prima sedinta din 1976 a cenaclului, care-a decurs pentru mine uimitor. O tipa imbracata superb, cu pantofi rosii de lac asortati parca la unghiile singerii, cu parul negru lacuit, in totului tot desprinsa parca dintr-o sofisticata reclama a cine stie carei firme de lux, a trintit deodata pe masa un ditamai magnetofonul Tesla, dintre cele care-ti rupeau miinile cind le carai pe la petreceri, si i-a dat drumul. Timp de vreo douazeci de minute ne-am holbat toti, hipnotizati, ba la frumusetea intangibila, frigida, ca de portelan, a fetei care pastra pe fata un zimbet parca desenat, ba la rotirea inegala a rolelor care trageau banda magnetica. 

Din difuzoare iesea o voce patimasa, care recita un text ininteligibil, o adevarata salata de cuvinte. Din cind in cind, textul de pe banda se intrerupea si tipa il continua cu propria ei voce, identica primeia, pe care-o contrazicea, cu care se certa, pe care-o acuza de p! erfidie, agresiune, complot... Spre sfirsit, magnetofonul si gagica urlau unul la altul, ea sarise-n picioare si-l ameninta cu degetul, aparatul isi iesise si el din minti, tipetele devenira isterice si totul se termina cu smulgerea rolelor si izbirea lor de podea. Dezlantuita ca o furie, fata le sparse plexiglasul cu pantofii ei de lac si se prabusi apoi epuizata pe scaun. 

Dupa doua-trei minute, arata iarasi impecabil, ca inainte. Ia uite, bai frate, imi spuneam, asemenea preotului din bancul cu vaca: ce tehnica avansata, si noi, tircovnice, tot cu scaunelul... Cu amaritele mele de poezioare, ma simteam depasit, umilit aproape. Se vede teaba ca literatura avansase enorm in timp ce noi alergam pe cimp, la Fetesti, cu AKM-ul in spinare si masca de gaze pe figura... Mi-a mai venit inima la loc cind, dupa pauza, la comentarii, tipii-au facut-o praf, ceea ce n-a impiedicat-o sa-si pastreze pina la sfirsit pe buze zimbetul de harpie. La sfirsit si-a luat magnetofonul si-a plecat linistita. N-a mai vazut-o de-atunci nimeni, niciodata.