Cum am fost un autor de duzina (31)

Cum am fost un autor de duzina (31)

Nu m-am mirat niciodata ca rockerii duc de obicei o viata total descreierata: nu e neaparat o consecinta a vreunei firi vicioase, ci mai curind a uriaselor presiuni la care sint supusi in fiecare zi a vietii lor. Arta e un domeniu sufocant din multe puncte de vedere: competitia inspaimintatoare, confruntarea cu tine insuti, cu publicul, cu confratii si cu critica - arta e un razboi in care esti singur impotriva tuturor -, nevoia inumana de a progresa continuu, de a supravietui continuu in proprii tai ochi, toate acestea sint de ajuns sa te-mpinga spre autodistrugere. 

Artistul e o banda a lui Mobius unde pe-o fata defileaza cultura, civilitatea, educatia superioara, umanitatea atotintelegatoare si atotcompatimitoare, iar pe cealalta suferinta, nebunia, tendintele distructive si autodistructive. Cele doua fete curg ne-ncetat una-n alta, nimeni nu le poate desparti. Cind ai si mijloacele unui star pop sau rock ("the little faggot is a milionaire", vorba celor de la Dire Straits), tentatia de a folosi energizante ca sa rezisti, stupefiante ca sa uiti, totala depravare ca sa-ti inseli creierul e uriasa. Vedeta rock este intr-un fel un supraom, care poate rezista unui stil de viata sinucigas pentru cei mai multi dintre noi. Ginditi-va numai la turneele pe care le fac an de an, si care pot presupune cite-un concert pe zi timp de citeva luni, in fiecare seara in alt oras. O viata pe drumuri, care te dezinsereaza social, te ameteste, te face sa te simti ca intr-un tunel asurzitor de oameni, fapte si nebunie, in care pina si umbra vreunui sens se disipeaza total. Ramine doar nevoia disperata de drog: succes, sex, alcool, heroina... Poate ca exista oameni facuti pentru asa ceva, cu un ficat nemuritor si eroic, dar eu, sint convins, as da in primire dupa numai trei zile. 

Eu (care nu ma pot compara cu ei, desi mi-am dorit toata viata sa cint la chitara, si eroul meu e John Lennon) simt ca pot, de obicei, sa-mi rezolv frustrarile fara sa recurg la stimulente sau narcotice. Intru o data sau de doua ori pe an in cite-o criza devastatoare de paranoia (nimeni nu ma iubeste, toti sint impotriva mea, toti asteapta sa fac un pas gresit ca sa ma sfisie), de depresie adinca sau de nemultumire totala. Dar, si in groapa cea mai adinca, imi pastrez increderea in propria mea minte si stiu ca nu trebuie, in acele momente, sa fac altceva decit sa astept sa-mi treaca. Nu ma vad bind "ca sa-mi inec necazul". N-am facut-o nici cind eram un pusti, poet total anti-boem, n-o fac nici acum. Nu-mi place sa beau decit cu prietenii, cind ne vedem in cite-o seara. Nici nu sint destul de aventuros pentru alte experiente (am trait tot ce se poate trai, si chiar ce nu se poate, in spatiul protector al imaginatiei). Dar turneul asta francez, care s-a prelungit mai mult de doua saptamini, aproape ca m-a dat gata. Dupa zece zile, eram deja stors de oboseala, revoltat, exasperat. 

Nu mai puteam. Vorba povestitorului din Mateiu Caragiale, "de data asta ma razbise". Si nu pentru ca o dusesem, ca el, intr-o "bautura, un crailic, un joc", ci fiindca eram departe de casa, scos din cochilia mea draga, obligat sa-ntilnesc j-de mii de insi pe zi, sa zimbesc si sa string miini, sa "socializez" pina la voma, eu, un om care-ar trai toata ziua doar inchis in casa, daca ar fi posibil sa traiesti dupa pofta inimii. De citeva zile-ncoace ma tot intrebam: ce caut eu aici? Ce-i nebunia asta? Ce-au toate astea de-a face cu mine? Singurul drog pe care, totusi, mi l-am permis in acele seri nesfirsite, dupa ce ma-nchideam in camera mea de pensiune sau de hotel, a fost o editie engleza din "Lolita" lui Nabokov, pe care-am carat-o cu mine peste tot si din care-am citit seri in sir, cu televizorul mergind si ferestrele camerei de hotel facind flori de gheata, si colegii mei oprindu-se pe culoar, vociferind, spunindu-si noapte buna... In fiecare seara mai faceam ceva. 

Ca un bun roman ce ma aflu, imi goleam buzunarele de bani si-ncepeam sa-i numar. Micul nostru onorariu, care nici nu era onorariu, de fapt, ci plata pentru fragmentele publicate in antologia "Belles Etrangeres", ne fusese dat in traveller’s checks, care trebuiau schimbati la casele de schimb. Eu incercasem sa nu ma ating de cecurile astea, pentru ca imi luasem niste euro de acasa, si traiam din ei. Imi tot numaram, deci, seara de seara, banii, amintindu-mi de nesfirsitele mele burse si drumuri in care am economisit la singe ca sa-i aduc acasa, unde traiam intr-o saracie lucie. Pentru o lectura la Berlin sau la Frankfurt primeam pe-atunci 2-300 de marci. Asta se-ntimpla la citeva luni o data, si erau bani seriosi pentru noi. De-a lungul anilor ’90 si pina acum trei-patru ani am economisit, in strainatate, fiecare ban, caci stiam ca e singura noastra sansa. De multe ori colegii mei, chiar si scriitori din Polonia, Ungaria sau Cehia, adica tot din foste tari "socialiste", se mirau de moderatia vietii noastre. Ei isi permiteau mult mai mult. Pe cind traiam la Berlin, cu o bursa DAAD - era in 2000 - i-am facut o vizita unei colege, prozatoarea poloneza Olga Tokarczuk, care locuia intr-o cladire sinistra, pustie, un fost spital dezafectat, in estul orasului. 

Olga era cu vreo zece ani mai tinara decit mine, dar era deja publicata cu citeva carti in Germania si avea o foarte bine stabilita reputatie. Cind am vazut ca lucra la un laptop, ceva s-a strins in mine, m-am simtit ultimul om de pe lume. Eu nu-mi puteam inchipui pe atunci ca aveam sa-mi permit si eu unul vreodata. Mergeam duminica de duminica la "Saturn", magazinul de electronice din centru, si ma uitam la laptopuri ca un copil sarac care, in noaptea de Craciun, se uita la brazii impodobiti din casele celor avuti. Ne-am intors acasa, Ioana si cu mine, total terminati. A doua zi, sotia mea aproape ca m-a tirit de mina pina la "Saturn": "Trebuie sa ai si tu unul. E o chestiune de onoare, onoare de autor roman", mi-a zis, insensibila la toate argumentele mele. Si in ziua aceea mi-am cumparat primul meu laptop, pe care-am dat jumatate din banii pe care, cu multe frustrari, reusiseram sa-i economisim in cele vreo opt luni de cind plecaseram la Berlin. Ma simteam atit de ciudat, fericit si neincrezator de parca as fi capatat un Lamborghini sau un castel... Azi pe laptopu-ala, care odata a simbolizat biata criza de orgoliu a unui biet autor dintr-o tara necunoscuta, se joaca si asculta muzica niste copii dintr-un sat indepartat. Dupa ce am terminat in acea seara cu numaratul banilor, m-am simtit deodata atit de singur si de nenorocit, ca dac-as fi avut o sticla de whiskey (o femeie? O seringa cu speed?), poate ca as fi recurs la solutia rockerilor, pina la urma, intimpla-se ce s-o-ntimpla. In loc de astea, am tras repede un svung de Nabokov, pina mi-a cazut cartea din mina si am adormit cu lumina aprinsa... (va urma)

Comentarii

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Promo

Cele mai bune telefoane 5G

Cele mai bune telefoane 5G

Interviu cu Mark Stam

Interviu cu Mark Stam

Cărucioarele Stokke, în curând la Cluj

Cărucioarele Stokke, în curând la Cluj

Politicile telenovelei

Politicile telenovelei

Cum îmbătrânește un gamer

Cum îmbătrânește un gamer

Decoraţiuni DIY de toamnă

Decoraţiuni DIY de toamnă

Ce garnitură alegem: cartof dulce sau obișnuit?

Ce garnitură alegem: cartof dulce sau obișnuit?

Jurnal de vacanţă Grecia - Pelion

Jurnal de vacanţă Grecia - Pelion

Cele mai așteptate jocuri ale toamnei

Cele mai așteptate jocuri ale toamnei

Mai multe

Chef Florin Dumitrescu a lansat, Românește. Punct și de la capăt

Chef Florin Dumitrescu a lansat, Românește. Punct și de la capăt

Roxana M. Niculae, Projects coordinator - Qreator by IQOS

Roxana M. Niculae, Projects coordinator - Qreator by IQOS

TNB, Repertoriu 14-20 octombrie 2019

TNB, Repertoriu 14-20 octombrie 2019

Mihail Șișkin, scriitorul care a făcut să renască literatura rusă, revine în București pe 8 octombrie

Mihail Șișkin, scriitorul care a făcut să renască literatura rusă, revine în București pe 8 octombrie

Top 7 evenimente pentru weekend-ul 20-22 septembrie 2019

Top 7 evenimente pentru weekend-ul 20-22 septembrie 2019

Festivalul SoNoRo XIV – Un manifest dadaist!

Festivalul SoNoRo XIV – Un manifest dadaist!

Meet The New Pandora

Meet The New Pandora

Cele mai așteptate jocuri ale toamnei

Cele mai așteptate jocuri ale toamnei

Jurnal de vacanţă Grecia - Pelion

Jurnal de vacanţă Grecia - Pelion

KFC lansează Crispy Hot Dog

KFC lansează Crispy Hot Dog