Singurul autor din perioada interbelica despre care pot depune marturie ca a existat cu adevarat, fiindca l-am vazut cu ochii mei, a fost criticul Serban Cioculescu. Nici mie nu-mi vine sa cred ca l-am mai apucat in viata. Am stat de citeva ori impreuna la coada la Fondul literar, pe un culoar sordid al Uniunii Scriitorilor. Aveam de luat bani de pe cine stie ce articolas, ocazie pentru mine sa vad scriitori, specie care mi-a fost de-atunci si mi-a ramas intotdeauna straina si opaca. In privinta asta am sa va dau un sfat: feriti-va de scriitorul care arata a scriitor, traieste-ntre scriitori si vorbeste mult despre carti: sunt cele mai multe sanse ca el sa fie doar un impostor oarecare. Scriitorilor adevarati, de obicei, le e lehamite de lumea literara ca laptarului de lapte.

Ii vedeam la coada, asteptindu-si cuminti rindul, pe Cutare si pe Cutarescu, ale caror figuri erau cunoscute de toata lumea, si care se purtau atit de a la Cutare sau a la Cutarescu, incit puteai fi sigur ca jucau un rol, propriul lor rol. Trageau cu coada ochiului catre noi, astia mai tineri si fara nume, sa vada daca-i recunoastem, iar daca noi nu dadeam semne de veneratie, isi accentuau comportamentul, isi umflau vorbele, dadeau sonorul mai tare, asa incit din Cutare deveneau Super-Cutare, Hiper-Cutare, Mai-mult-decit Cutare, asemenea actorilor provinciali care-si joaca "tipul" pina la tocire, ajungind ca si la piata sa faca pe badaranul, comunistul simpatic, "fostul" decazut sau tirfa cu respect.

Apropo de asta, eram o data-n tramvai cind, la o statie, s-a urcat prin fata Nicolae Gardescu. Nu mi-a venit sa cred: baronul Münchhausen exista si in realitate, nu doar in televizor, alaturi de Ionut, Irina, Capitanul Val-Virtej si Paganel! Dar dumneavoastra n-ati mai prins, poate, cel mai minunat serial pentru copii facut la noi vreodata. Cind a urcat, opintindu-se, pe scara tramvaiului, Gardescu era un batrinel obez oarecare. Dar deodata oamenii din tramvai au sarit sa-l ajute: "Hai, Baroane! Urcati, Baroane! Ce placere, ce onoare..." La care Gardescu si-a trecut o clipa mina peste fata nadusita, iar in clipa urmatoare printre noi a aparut chiar Munchhausen, proaspat ca pe scena, mincinos si plin de gratie, blegut si candid ca o sculptura in turta-dulce, graseind fermecator: "Mehrsi, dhraga, mehrsi... imi pahre doahr rhau ca l-am lasat acasa pe motan..." Multumit ca a dat acest minuscul spectacol doar pentru noi, marele actor a redevenit in clipa urmatoare batrinelul girbov si asudat, asezat pe un scaun de metal...

Cioculescu era si el un batrin, dar uscativ, cu nasul coroiat, cu cearcane adinci si rosii sub ochi si atit de fragil si palid, ca din clipa-n clipa te asteptai sa se naruie. Cind m-am aflat si eu, un june poet, la douazeci de centimetri de el, fara sa-ndraznesc sa intru-n vorba, am avut tot timpul sentimentul ca iritabilul critic era ratacit printre noi din alta vreme, mai plina de sens si de poezie.

va urma

Comentarii