Voltaj organizează Ziua Porţilor Deschise la Voltaj Academy
Sâmbătă, 19 noiembrie, între orele 12:00-17:00, Voltaj Academy organizează Ziua Porţilor Deschise în noul sediu al şcolii.
Băieţii de la Voltaj dechid larg poarta pentru toţi cei care vor să îi cunoască şi să descopere locul în care se desfăşoară cursurile Voltaj Academy. Începând cu ora 12:00, Căin Goia va fi prezent la sediul din Strada Pictor Ion Andreescu nr. 3 şi va discuta cu cei prezenţi despre programa şcolii, evenimente şi planuri viitoare.
Profesorii şcolii Voltaj Academy, alături de copiii cursanţi vor avea activităţi sociale şi recreative pe tot parcursul zilei, iar din program nu va lipsi turul noului sediu.
VOLTAJ Academy îşi propune să înveţe copiii să se descopere din punct de vedere muzical. Cele 3 module din cadrul şcolii sunt "Canto şi Instrumente", "Producţie Muzicală" şi "Teoria şi istoria muzicii".
Comentarii