
După 30 de ani, grupul coral Song concertează din nou pe scena Operei Naționale București

Luni, 12 decembrie 2016, de la ora 20:00, Grupul Coral SONG concertează la Opera Națională București, la 30 de ani de la ultimul spectacol pe această scenă. Și, de această data, alături de dirijorul Daniel Jinga si trupa MundiColour. Invitați speciali: soprana Ana Cebotari și corul de copii Bravissimo condus de Elena Radu.
În fiecare an, pe 15 decembrie, grupul organiza un concert special, rodul și încununarea unui an de repetiții, turnee și concerte. În cei douăzeci de ani de pauză, membrii grupului, din toate generațiile, din țară sau din străinătate, au continuat să se revadă cel puțin o dată pe an, pe 15 decembrie, să cânte și să-și amintească de pasiunea lor comună pentru muzică.
După relansare, Grupul Coral Song evoluează sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, cel care a preluat grupul în martie 2014. Membrii grupului SONG au găsit în Daniel Jinga un dirijor care a reușit să păstreze spiritul și sonoritatea grupului și cu care au în comun aceeași vervă și dorință de a pregăti proiecte originale cu marca unică SONG.
“Mi-am dorit să lucrez cu SONG pentru că are o tonalitate aparte și o veselie pur și simplu contagioasă. În acest spectacol vom readuce pe scenă piese din folclorul românesc și international, muzică gospel, piese pop-rock și colinde, desigur”, afirmă Daniel Jinga. “Faptul că anumiţi oameni care simt ce ar vrea publicul mi-au cerut tipul ăsta de proiect mi-arată că el era dorit şi nu mă miră, sunt generaţii întregi care au ascultat muzica asta şi ea va prinde, cu siguranţă şi la generaţia tânără”, a continuat acesta.
Publicul va recunoaște piesele care au consacrat grupul SONG: Iac-așa, Sârba în căruță, La Bamba; colinde ca: Flori de Măr sau Born, Born in Bethleem, dar și piese mai noi în repertoriu grupului din zona pop-rock, precum Bohemian Rhapsody sau Proud Mary.
Biletele pentru spectacolul ”Song – călătorie în lumea largă” s-au pun în vânzare la casa de bilete a Operei Naționale București și online pe bilet.ro (http://www.bilet.ro/event.php?id=9442).
Despre Grupul Coral SONG
Timp de 20 de ani, condus de Ioan Luchian Mihalea, SONG a reprezentat un fenomen prin sunetul său diferit de al oricărui grup coral cunoscut, prin repertoriul său variat care includea colinde și piese internaționale, prin prezența sa scenică originală și, mai ales, prin bucuria și verva cu care cânta.
După alți 20 de ani, la reunirea grupului, tânărul dirijor Daniel Jinga, al cărui profesionalism și carismă l-au apropiat de stilul SONG, a acceptat provocarea de a readuce pe scenă un anume tip de sunet și energia cu care Grupul Coral SONG și-a obișnuit publicul.
Cele mai citite

18 ani de Şapte Seri

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii
_thumb_small.jpg)
Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală
_thumb_small.jpg)
Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International
Promo

Ce să mănânci când ești răcit
De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

Top 5 aparate pentru o cafea perfectă

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Comentarii