Diana Astrid, concurenta emisiunii Vocea României, a făcut un cover după LP
Proaspăt intrată în echipa lui Smiley la Vocea României, Diana Astrid Petcu se bucură din plin de valurile de popularitate şi simpatie care au urmat emisiunii de săptămâna trecută.
Ca bonus pentru toţi fanii ei, unii fideli din 2013 când a concurat la X Factor, Diana Astrid a lansat pe YouTube un cover după LP. „Lost on You” este un featuring cu Vlad Ivan (aka Dj Naavi) la care a lucrat în această vară. Masterizarea îi aparţine lui Magic Juice.
„Pentru că este o piesă căreia nu îi poți spune nu, am ales sa fac un kizomba cover, alături de o echipă minunată.” - spune Diana Astrid, care vă invită să ascultaţi noua versiune a lui „Lost on You”.
Comentarii