Înnobilare: Jocurile Olimpice Rio 2016

Sunt într-o cafenea, în piața Sălăjan. Pe un ecran plat rulează HistoryHD, dar e o excepție. La o terasă din Genova am văzut, prin vitrină, pe un ecran, concursul de sărituri în apă, femei, și am înțeles un pic cum funcționează. Într-o mini-sală de fitness, a doua zi, am văzut fragmente din finala tenis dublu masculin, atunci când Mergea-Tecău au pierdut, dar au dus TVR pe locul 1 național și 2 urban și comercial. L’Equipe și Gazzetta dello sport, peste care mă mai uitam, aveau mereu Olimpiada pe pagina întâi.

Cu toate că JO Rio 2016 nu adună milioane de telespectatori în același timp, mi se pare că trebuie să scriu asta: transmisiunile olimpice nu-s nici mai mult nici mai puțin decât o consacrare populară a televiziunii de calitate, într-un timp în care chestia asta, televiziunea de calitate, are branduri, HBO sau Showtime, și costă bani. Există calitate fără brand. RAI, TF1, TVR, all the same.

Nu e vreun eveniment tv, ci mai degrabă o sărbătoare all day, all night. Fără ore fixe. Seara ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. Olimpiada acoperă programele TVR de dimineața până dimineața, ca și cum o parte din lume și-ar fi schimbat modul de funcționare și televiziunea ar transmite reportaje din acea lume. O lume în care toți locuitorii sunt fie sportivi de performanță, fie lucrează pentru ei. În care toate spațiile sunt dedicate sporturilor. Lumea vede și face sport, asta se întâmplă pe pământ și pe apă, în aer, pe străzi, indoor și outdoor. Printr-o minune, televiziunea renunță să monteze spectacole pseudo-tragice, lacrimile care stropesc camerele nu mai sunt fictive sau stoarse prin presiune, ci sunt ale Cătălinei Ponor, de pildă. Plânset din care televiziunea nu prinde mai mult de două- trei lacrimi. Celelalte se scurg pe obrajii care nu se mai văd de alte chipuri concentrate sau relaxate, ale altor oameni care fac sport.

Televiziunea de calitate revine pe ecrane atunci când, să nu mă înjurați – suntem cu toții telespectatori post-Big Brother –, atunci când înotătoarele sunt filmate făcând duș. Atunci vezi chipuri relaxate, decompensate, întristate sau fericite. Frapant e aici că niciun reporter nu vine să le întrebe cum a fost. Ele se îndreaptă spre duș, dau drumul la apă și între timp chipurile lor sunt lă- sate să vorbească, pentru că asta-i televiziunea. E instrumentul acela ideal (Flaubert s-ar fi putut visa o cameră tv) care nu se vede el, ci lasă să se vadă. Ceea ce se întâmplă cu trupurile noastre, și cu mințile noastre așa cum apar ele transpuse de chip, este infinit mai subtil decât vrea să ne facă să credem televiziunea agresivă a reality show-urilor.

O astfel de televiziune nu-i posibilă astăzi decât în acest interval de sărbătoare, într-un sfârșit de vară în care lumea nu stă prea mult locului. Există, chiar și acum, noduri de pathos acut, dar mici și ușor de desfăcut. François Bégadeau, romancierul de la care a pornit filmul În clasă, Palme d'Or Cannes 2008, constată într-un articol scurt cum Olimpiada televizată relativizează naționalismul pe care tot ea pare să-l promoveze. Te uiți la o întrecere sportivă pentru că unul dintre concurenți îți este conațional. Te uiți pentru că e Olimpiada, altfel ai zapa imediat. Încet-încet, înțelegi praxisul și începi să-l admiri pe cel mai bun, pentru că-ți place cum joacă, nu pentru că vorbește aceeași limbă cu tine. Lumea pe care o înțelegi devine mai bogată și mai inteligentă cu o uncie. Atât. 

Olimpiada la tv

VINERI
15:00 Canoe, lupte (masculin), gimnastică ritmică (calificări)
20:00 Box, handbal masculin (semifinale)
23:30 Fotbal feminin, finala
02:10 Atletism

SÂMBĂTĂ
15:00 Canoe, lupte (masculin), gimnastică ritmică
20:00 Box, handbal masculin (finala), fotbal masculin (finala), atletism

DUMINICĂ
16:30 Handbal masculin bronz
20:00 Handbal feminin (finala), baschet masculin (finala)
01:10 Ceremonia de închidere