Who Is America

În 1926, Brâncuși a realizat Pasărea măiastră și a vrut să participe cu ea la o expoziţie în State. Curator era Marcel Duchamp. Înregistrată ca operă de artă, sculptura n-a fost însă recunoscută ca atare de către cei care urmau să o scutească de taxe vamale. A ieșit un scandal, astăzi document pentru cei care se întreabă ce-i arta.

Aproape 100 de ani mai târziu, astăzi adică, Sacha Noam Baron Cohen se deghizează în artist contemporan într-una din secvenţele primului episod din Who Is America. Un artist-serial killer care iese din bulău după 21 de ani și care, între timp, devenise artist. Drept e că-n State nu câștigi nimic dacă-ţi publici cărţi sau desenezi în timpul sejurului punitiv, dar Rick Sherman a avut noroc cu simţul artistic al gardienilor fix atunci când aruncase cu rahat pe pereţi. Duși la MOMA, pasămite, aceștia au conchis că mâzgăleala fecaloasă a deţinutului nu-i rea, iar de aici până la o carieră în artă n-a mai fost decât un pas. Cel al găsirii mediului, vorba lui McLuhan. Ba niște spermă recoltată, ba niște sânge produs din greșeală – conceptul e important, că pește are balta.

Who Is America este un mockumentary hard, cu un protagonist de superclasă: cunoscutul interpret al lui Borat. De multă vreme umorul nu mai e cultural, nu mai poartă mănuși, tocmai pentru că orice edulcorare a obiectului satirei ar fi percepută ca burgheză. Pe de altă parte, umorul contemporan a pătruns demult pe teritoriul rezervat cândva absurdului: codurile de reprezentare cad unul câte unul, exagerarea nu se mai oprește la limita scandalului, ci merge până la provocarea senzaţiilor fiziologice. 

Numai că aici nu vorbim despre o gratuitate a scabrosului care în fond moralizează, ca la Bendeac, și nici despre umanitatea cu tare sociale pe care o manifestă eroii din Las Fierbinţi: ei sunt, astăzi, figurile umorului românesc de televiziune. Baron Cohen – imitator de mare versatilitate – reușește să convingă publicul de realismul absurdului pus în scenă – și, reciproc, să arate cât de absurd e acest real. Să mă explic: Philip Van Cleave, un avocat al dreptului de utilizare a armelor din Virginia, e un nene care chiar asta crede: că e ok să-i înveţi pe copii să folosească armele. Și dacă personajul jucat de Cohen exagerează oleacă, absurd nu-i el – doar burlesc –, ci halucinant e ceea ce nenea Van Cleave chiar crede și încearcă să impună.

America e o grădină mare, nu se știe dacă a domnului, a cărui domn și nici dacă e bine să spunem a domnului, dacă nu cumva e politic incorect. Serialul, care va avea șapte episoade de aproximativ o jumătate de oră fiecare, e un puzzle de no comments. Cohen e reporterul trăznit, un soi de incitator al lui vox populi, dar pariul cel mare este cel de a atrage în plasă oameni de tot felul, de la vedete la no names, reprezentativi pentru tot spectrul de credinţe și comportamente americane. 

Vorbim așadar de un fel de farse, dar momentul recunoașterii nu interesează niciodată. Fiecare sketch se termină atunci când ideile schimbate au edificat publicul, fără să știm nimic din making of. Între timp, victimele și-au dat seama că au fost atrase în capcană – de pildă Sarah Palin, guvernatorul Alaskăi – și l-au porcăit pe actorul plătit de Showtime, o divizie a CBS.

Chiar dacă diverse referinţe ne vor fi scăpând pe aici, pe lângă Dâmboviţa, show-ul e savuros pentru oricine știe ce înseamnă astăzi umorul crud. Pare uncool să critici politicul și economicul prin denunţare, tocmai pentru că pare că tu, ăla care dai jos măștile, ești deasupra. Cohen nu face pe deșteptul însă, ci doar se deghizează. 

Rămâne de văzut dacă nu se va lăsa doborât de râsul light, mecanic, pe care-i ușor să-l provoci dacă ai skillurile unuia ca el. Miza mi se pare nu doar să faci oamenii să râdă, ci să afle lucruri despre lumea în care trăiesc și despre ei înșiși. Cu asta pornise și Ionesco la drum, la scara literaturii mari, în anii 1950. Râdem, glumim, dar nu uităm să și gândim.

De Alexandru Matei

Pentru mai multe articole TV, hai pe Șapte Seri!