Recenzie de film • Julieta

Recenzie de film • Julieta

Revenirea lui Almodovar, după ultimele sale filme (Volver, Los abrazos rotos, La piel que habito, Los amantes pasajeros) pare o ușoară și lejeră așezare și cumințire a pasiunii și emoțiilor excentrice, profunde, controversate și ascunse. Adaptare după trei povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, din volumul Runaway (2004), Julieta a fost selectat în competiția oficială de la festivalul de la Cannes și este alegerea Spaniei pentru premiile Academiei americane de film pentru cel mai bun film străin.


Filmul este o mărturisire, o autochestionare a Julietei, o profesoară de literatură antică care scormonește în trecutul ei de tânără și mai apoi mamă și soție, în diverse momente ale vieții ei care au condus către un prezent absurd și gol,  aproape abstract. Fiica ei a plecat de acasă în urmă cu 12 ani, asta după ce tatăl ei și soțul Julietei a murit într-o furtună în larg. Câteva necunoscute în puzzle-ul vieților celor două femei și niște vinovății mai mult sau mai puțin îndreptățite fac din filmul lui Almodovar o melodramă în care sentimentele nu se îneacă în lacrimi. Ba dimpotrivă. Însă asta a fost o alegere asumată și explicată de regizorul spaniol, care și-a dorit o melodramă secătuită, stoarsă și reprimată.


Flashbackurile lămuritoare, culorile tari și contrastante, muzica plină de tensiune, conflict și suspans fac din filmul lui Almodovar un thriller, în care forma e mai puternică, din păcate, decât conținutul firav, dacă nu chiar neimportant. În ciuda asumării reprimării sau distanței pe care o ia față de sentimente și pasiuni, motivele conflictului dezechilibrează și  discreditează întreg constructul suferinței și al durerii pierderii.


Chiar dacă Almodovar înșiră ca pe ață sentimente și emoții, una după alta, pe umerii, fețele și ochii unor actrițe minunate, de altfel, e insuficient pentru o empatie pe care melodrama o revendică. Oricât am înțelege sau semăna sau recunoaște ce e în sufletul și mințile acelor fete și femei, substanța suferinței personajelor este supraestimată de efortul lui Almodovar de a face din relația mamă-fiică un thriller în care fiecare are dreptate și nimeni nu e vinovat.

Comentarii

Mai multe

2
”Păsări Călătoare / Birds of Passage” și ”Amanda”

”Păsări Călătoare / Birds of Passage” și ”Amanda”

Mihail - O conversaţie între sinele boem și artist

Mihail - O conversaţie între sinele boem și artist

Grecia Panorama – o experiență mediteraneeană în București

Grecia Panorama – o experiență mediteraneeană în București

Secretele produselor mele de înfrumusețare home-made

Secretele produselor mele de înfrumusețare home-made

Escapade de iarnă

Escapade de iarnă

Doru Pușcașu este „Om la lună”. Sau !nvers

Doru Pușcașu este „Om la lună”. Sau !nvers

„Ce ți-a trebuit ție să spui că eşti rom?”

„Ce ți-a trebuit ție să spui că eşti rom?”

Cele mai citite

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

10 motive pentru care să te uiţi la serialul

10 motive pentru care să te uiţi la serialul "Valea Mută"

"Mama. Eseu despre iubire", o expoziţie de fotografii plină cu tandreţe

Filmul

Filmul "Două lozuri" - anatomia unei comedii

Marea bătălie  a ecranelor. Film de artă sau film de public?

Marea bătălie a ecranelor. Film de artă sau film de public?

"Valea Mută" - Cronica primului episod

Cronică de film • Silence

Cronică de film • Silence

"Cei 7 magnifici" - povestea din spatele ecranului

Recenzie de film • Julieta

Recenzie de film • Julieta

Filme noi și alte recomandări pentru săptămâna 9-15 septembrie 2016

Filme noi și alte recomandări pentru săptămâna 9-15 septembrie 2016