Blondul împotriva umbrei sale, de Leonida Neamțu

Blondul împotriva umbrei sale, de Leonida Neamțu

recenzie realizata de scriitorul si jurnalistul Adrian Georgescu 


Unul dintre scriitorii mei favoriți români dintotdeauna a fost și rămâne Leonida Neamțu. A fost unul dintre cei care m-au făcut să mă îndrăgostesc de cărți. Și astăzi, cel puțin o dată pe an, neapărat îl rerere… (etc.)…citesc. E în continuare proaspăt, la mai bine de jumătate de secol de la apariția primelor sale cărți.


Leonida e un seducător. Ca orice cuceritor subtil, dă senzația că își ignoră cititorul, doar îl trage cu ațe nevăzute după el, mai departe și mai departe. Când citești cărțile lui, nu-ți pui la început eterna întrebare “Ce vrea să spună scriitorul?”, ci mai ales “Ce vrea scriitorul de la mine?” În țara lui Ionesco, Urmuz și Caragiale, scrisul lui e o provocare. O călătorie. Un joc. E atât de ludic și de imprevizibil, de neconvențional, încât te surprinde la nesfârșit.


Leonida dă senzația că scrie cu o incredibilă ușurință, ca și cum ar mânca pufuleți ori și-ar face vânt cu o gazetă. Acest stil seamănă cel mai bine cu un exercițiu de gimnastică feminină de la Olimpiadă. Sportiva plutește grațioasă deasupra bârnei ori se zvârle ca un fluturaș printre paralele.


Curge. Pur și simplu curge.


Stilistic, scrisul lui Leonida Neamțu e cam așa: șoimul maltez al lui Dashiell Hammett și corbul lui Poe ciugulesc pe o țarină de lângă satul lui Garcia Marquez, totul fiind filmat de către David Lynch.

Efectul e ca în filmele tragicomice italiene, în care puteai râde în hohote minute în șir, pentru ca apoi tragedia, densă și neînduplecată, să-ți dea o palmă peste ceafă.


“Blondul împotriva umbrei sale” (1973) este o culegere de povestiri diferite ca gen, unite însă de stilul unic “leonidian”. În povestirea omonimă apare cel mai interesant și drag personaj al autorului, un fost agent secret și as al deghizărilor, Blondul. Acesta se trezește într-o bună zi dedublat, victimă a unei conspirații extraterestre. Este ca și cum David Lynch ar fi făcut un film precum Invasion of the Body Snatchers, virat însă într-un comic antrenant în care coexistă hangițe cu părul verde și rotunjimi agreabile, o bandă a Chiorilor, genii neînțelese ale matematicii (“Matematicianul Șorban, cel care a decretat că X nu se întâlnește niciodată cu Y…”), câini bionici, scriitori flamanzi și călăi medievali.


Povestirea cea mai întinsă ca dimensiuni este “Glonțul de aur, drept în tâmplă, sus”. Este proză polițistă pură, dar, ca de obicei în opera lui Leonida, acesta e doar pretextul unei călătorii fantastice într-un absurd tragicomic. Un alt personaj clasic al autorului, polițistul Adrian Mocanu, trebuie să rezolve un șir de crime comise într-un târg de munte, cu gloanțe de aur.


După două motto-uri – al doilea e superb (“Un pește mare de aur înoată / prin subterană. Cine poate / pretinde că el nu există, / doar fiindcă nu l-a văzut?”) -, iată-ne în plin noir ardelenesc, cu bărbați taciturni și femei fatale. Evident, există și un criminal, extras din râul suspecților ca un păstrăv :) .


În “Blondul împotriva umbrei sale”, Leonida Neamțu abordează însă o o sumedenie de alte teme. Scufundarea în oceanul etern a unui scafandru, dialogul fictiv dintre nisip și marmură, parodii după stilul western și – evident – detectivistic. Există și mult SF, în povestiri precum “Miraje pe mările sudului”, “Fotografii, stampe, călătorii…”, “O ipoteză absurdă”, “Cele două obsesii ale Omului-Șopârlă” sau “Raport final”. În acestea, stilul aduce cu cel folosit de Italo Calvino în Cosmicomicării, care îmbină tratarea glumeață a unor subiecte importante: trecerea timpului, moartea, singurătatea, iubirea, căci despre lucrurile grave cel mai bine putem vorbi în glumă.

Găsești diamante la tot pasul, fraze superbe risipite cu nepăsare:


“Faldurile ploii ascundeau câini umezi cu dinții tociți și ochii plini de o teroare neînțeleasă.”

“Nu circulau taxiuri, se ascunseseră prin găurile lor tainice și ronțăiau fân proaspăt, nu circula nici măcar o coadă de câine roșcat, sau vreo fantomă prietenoasă care să-și lase laba rece pe neașteptate pe umăr și să mormăie: <<Încotro, puișor?>>”

“Mustăciosul, mestecând întruna (presupun că mesteca o labă de broască), își vârî antenele sure în carnețel.”

“Cu toamna, din golurile cerului se prăbușiră și cetele de ulii; se prinseră de ramuri cu gheare de oțel, ca niște lilieci.”

“Prin tavanul de sticlă, în clipa aceea, luna trimitea un iatagan roșu. Dând la o parte perdelele ce ascundeau baldachinul Căpitanului, mă așteptam să văd un cadavru. N-am descoperit însă nici măcar o maimuță.”


Această jonglare perpetuă între genuri și refuzul permanent de a se lua în serios sunt mărcile acestui mare scriitor. Leonida Neamțu ar fi putut scrie, minunat, despre orice. O carte de bucate, un tratat despre indiferența longobarzilor în fața istoriei, o poveste de dragoste între doi balauri. Numai că istoria trebuia să-l așeze pe acest fiu rătăcitor într-un singur raft, așa că l-a așezat, cumva nemeritat, doar la “roman polițist”.


Editura Publisol a avut inițiativa minunată de a-i republica opera, ceea ce este o ocazie extraordinară de a reda publicului unul dintre cei mai nedreptățiti, originali și jucăuși scriitori pe care i-a avut literatura noastră.

Dacă deja l-ați citit, această restituire vă va însenina viața. Dacă de-abia acum îl descoperiți pe Leonida Neamțu, vă invidiez: vă așteaptă o fantastică lume nouă.


Recenzie realizata de scriitorul si jurnalistul Adrian Georgescu 

Comentarii

Cele mai citite

Humanitas Magheru și magazinul japonez Takumi

Humanitas Magheru și magazinul japonez Takumi

Shakespeare e mai important ca Dumnezeu

Shakespeare e mai important ca Dumnezeu

„Oscar”-ul fantasy pentru un scriitor polonez

„Oscar”-ul fantasy pentru un scriitor polonez

Lecturi care ne îmbogăţesc. Recomandări la sfârşit de iarnă.

Lecturi care ne îmbogăţesc. Recomandări la sfârşit de iarnă.

Geanta de plajă cu cărți

Geanta de plajă cu cărți

Cărți | 21 octombrie - 3 noiembrie 2016

Cărți | 21 octombrie - 3 noiembrie 2016

Succes românesc la Târgul Internațional de Carte de la Beijing

Succes românesc la Târgul Internațional de Carte de la Beijing

Paulo Coelho - Hippie

Paulo Coelho - Hippie

850: număr record de evenimente la Gaudeamus 2016

850: număr record de evenimente la Gaudeamus 2016

Cel mai longeviv târg de carte din România începe curând

Cel mai longeviv târg de carte din România începe curând

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Mai multe

Jeep e-Hybrid și 4xe Plug-in Hybrid

Jeep e-Hybrid și 4xe Plug-in Hybrid

Noua gama Fudge All Blonde

Noua gama Fudge All Blonde

Tommy Jeans și NBA lansează o nouă colecție împreună

Tommy Jeans și NBA lansează o nouă colecție împreună

Georges Colleuil, își lansează cartea Tarot în Mod Minor, Arcanele Minore, cei 4 Stâlpi ai Tarotului la Salonul Internațional de carte Bookfest, Pavilionul B2, Romexpo

Georges Colleuil, își lansează cartea Tarot în Mod Minor, Arcanele Minore, cei 4 Stâlpi ai Tarotului la Salonul Internațional de carte Bookfest, Pavilionul B2, Romexpo

Bookfest: Oferte și prețuri cu totul speciale la Editura Publisol!

Bookfest: Oferte și prețuri cu totul speciale la Editura Publisol!

SMYK All for Kids deschide magazinul nr 7 din București, în Militari Shopping Center

SMYK All for Kids deschide magazinul nr 7 din București, în Militari Shopping Center

Editura Librex lansează cartea Nestemata pierdută, scrisă de Raluca Butnariu

Editura Librex lansează cartea Nestemata pierdută, scrisă de Raluca Butnariu

Editura PUBLISOL anunță apariția cărții Istoria căderii regimurilor comuniste, de Stelian Tănase

Editura PUBLISOL anunță apariția cărții Istoria căderii regimurilor comuniste, de Stelian Tănase

Personalități franceze au purtat Tommy Hilfiger la cea de-a 75-a ediție a Festivalului de film de la Cannes

Personalități franceze au purtat Tommy Hilfiger la cea de-a 75-a ediție a Festivalului de film de la Cannes

Cum să slăbești eficient 10 kilograme? Află de la nutriționistul Șerban Damian!

Cum să slăbești eficient 10 kilograme? Află de la nutriționistul Șerban Damian!