Jocurile video, vinovate pentru toate relele lumii

Jocurile video, vinovate pentru toate relele lumii



Pe 15 martie, trei atacatori au deschis focul asupra Moscheei Al Noor și Centrului Islamic Linwood din Christchurch, Noua Zeelandă. Peste 50 de oameni au fost uciși și alte zeci de persoane au fost rănite.



Un eveniment regretabil, care a adus terorismul din nou în mass-media. Diferenţa faţă de alte atacuri este că acest atac a fost transmis în direct pe Facebook, de pe camera pe care o purta atacatorul pe cap.


Asemănarea cu un joc video de tip shooter, în care împuști personaje virtuale, a adus din nou în discuţie efectul jocurilor violente asupra tinerilor.


Ideea că violenţa virtuală se poate transforma în agresivitate reală creează deseori polemici. Este „bau-bau-ul” părinţilor, o resursă inepuizabilă pentru mulţi așa-ziși „specialiști” în creșterea copiilor și un subiect sensibil pentru cei care se joacă pe PC de când se știu și nu au dezvoltat nici probleme de comportament și nici tendinţe antisociale – adică majoritatea.


Și pe bună dreptate. Această teorie nu a fost până acum demonstrată știinţific, ba chiar dimpotrivă. În acest moment, cele mai multe cercetări realizate la nivel mondial arată exact opusul: jocurile video, chiar și cele violente, nu au nicio legătură cu dezvoltarea comportamentului agresiv la tineri.


Cel mai recent studiu care dovedește acest lucru a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Oxford și a fost lansat chiar în luna februarie a acestui an. Principala lui concluzie a fost aceea că nu există niciun fel de legătură între o atitudine agresivă a adolescenţilor și durata de timp pe care aceștia o petrec în faţa calculatorului, implicaţi în jocuri video violente.


Studiul este unul important, diferit de cele realizate în acest domeniul de-a lungul timpului. Dacă până acum cercetările se bazau pe autoanaliza tinerilor selectaţi în eșantion, de această dată oamenii de știinţă au luat în calcul informaţiile furnizate de părinţii și tutorii copiilor cu privire la gradul de agresivitate perceput. De asemenea, conţinutul jocurilor video a fost clasificat după criteriile stabilite de organizaţiile Pan European Game Information (UE) și de Entertainment Software Rating Board (SUA).


Eu sunt un exemplu perfect al acestor argumente, deoarece m-am jucat jocuri video toată viaţa (unele mai violente ca altele) și nu am fost implicat în nicio încăierare de orice fel până acum. Faptul că pot să împușc pe cine vreau pe o stradă din Grand Theft Auto nu o să mă facă să iau o armă să-mi împușc colegii.


Până la urmă, subiectul rămâne unul delicat, care merge mult mai depar te de ecranul unui computer. Iar interpretările pretins profesioniste care dau vina pe gaming pentru diversele tendinţe violente ale oamenilor lasă la o parte, intenţionat, o mulţime de alte aspecte care nu ar trebui în niciun caz ignorate.


De pildă, spectrul foarte larg al tulburărilor psihice și numărul diagnosticărilor cu astfel de boli, care crește ameţitor de la un an la altul. Recent, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenţia că, în următorii ani, una din două persoane va fi afectată de-a lungul vieţii de o astfel de problemă. În acest moment, tulburările psihice reprezintă principala cauză de dizabilitate din lume. În combinaţie cu diverși alţi factori și, mai ales, cu lipsa unui tratament adecvat, scenarii precum cel din Noua Zeelandă vor continua să existe, din păcate.


La fel se va întâmpla și cu „teoria conspiraţiei jocurilor video împotriva umanităţii”, care, oricâte studii s-ar face, va rămâne un subiect favorit al celor care preferă să-și bage capul în nisip decât să dea piept cu realitatea.



Laptopurile de gaming pentru jocurile viitorului


Dacă îţi plac jocurile video și te gândești să-ţi cumperi un nou PC pentru toate jocurile bune apărute anul trecut, dar și pentru viitoarele titluri pe care vrei să le joci, atunci ar trebui să te gândești la un laptop. Laptopurile de gaming au devenit mai subţiri, mai ușoare și mai puternice decât cele din trecut, iar unele arată atât de bine încât nu o să-ţi fie rușine să vii cu el la o sedinţă la birou.




Acer Predator Triton 500 

Triton 500 este un laptop de gaming de 15,6 inci ce are o grosime de 17,9 mm și o greutate de 2,1 kilograme. Cu toate acestea, la interior găsești un procesor Intel i7, generaţia opta, dar și o placă video GeForce RTX 2080 Max-Q Design. În plus, poţi echipa modelul cu până la 32 GB memorie RAM. Ecranul este unul Full HD cu o rată de refresh de 144 Hz și timp de răspuns de 3 milisecunde, ceea ce înseamnă că te vei bucura de un joc extrem de fluid.




Razer Blade Stealth 13 

Laptopul celor de la Razer se remarcă prin designul simplu și elegant, dar și prin faptul că are un ecran cu o rezoluţie 4K. Blade Stealth 13 are o diagonală de 13,3 inci și vine echipat cu procesoare Intel i7 și cu o placă video GeForce MX150 4 GB. Spaţiul de stocare este de până la 512 GB (SSD) și memoria RAM ajunge până la 16 GB. Laptopul este disponibil în negru, dar și roz.




ROG Zephyrus S GX701 

Acesta este probabil cel mai frumos laptop din listă, datorită designului atipic. Pentru a evita compromiterea performanţelor, sistemul de răcire formează o admisie largă atunci când capacul este ridicat pentru a crește fluxul de aer. Spaţiul nou format între masă și corpul laptopului devine o fantă generoasă pentru absorbţia aerului rece. Noul model Zephyrus S GX701 are la bază procesoarele Intel Core i7-8750H din generaţia a opta și echipat cu cele mai noi plăci Nvidia din seria RTX.




MSI GS65 Stealth 

MSI GS75 Stealth are un procesor Intel Core i7 de-a opta generaţie, un ecran Full HD de 17,3 inci cu rată de refresh 144 Hz și un sistem audio Dynaudio ESS SABRE HiFi audio DAC. La fel ca și alte produse din acest articol, laptopul vine echipat cu o placă video Nvidia RTX 2080 cu 8 GB de memorie RAM GDRR6 (Max-Q Design). Greutatea este de 2,25 kilograme.




Alienware Area 51M 

Acesta este primul laptop unde poţi schimba procesorul și placa video la fel de ușor ca pe un dekstop, astfel încât să poţi prelungi durata de viaţă a produsului. Modelul Area-51M vine cu cel mai bun procesor Intel, i9-9900k, și cu cea mai bună placă video Nvidia, RTX 2080, și cu un display cu o rată de refresh de 144 Hz și te costă vreo 4.000 de dolari. La capătul opus, varianta cea mai ieftină este 2.500 de dolari. Din păcate, schimbarea componentelor va fi scumpă, dar este bine că a devenit posibilă.




De Florin Cașotă

Foto Getty Images



Comentarii

Mai multe

Decoraţiuni DIY de toamnă

Decoraţiuni DIY de toamnă

Ce garnitură alegem: cartof dulce sau obișnuit?

Ce garnitură alegem: cartof dulce sau obișnuit?

FAMILIA ADDAMS a cucerit publicul Teatrului EXCELSIOR

FAMILIA ADDAMS a cucerit publicul Teatrului EXCELSIOR

Cum îmbătrânește un gamer

Cum îmbătrânește un gamer

UEFA Champions League și UEFA Europa League în direct la Digi Sport

UEFA Champions League și UEFA Europa League în direct la Digi Sport

2
Uber Eats se lansează în Timișoara

Uber Eats se lansează în Timișoara

Formidabilul Mike și simpaticii săi prieteni provoacă hohote de râs la Boomerang

Formidabilul Mike și simpaticii săi prieteni provoacă hohote de râs la Boomerang

ROMEXPO încurajează donatorii de sânge prin acces gratuit la târgurile din perioada 26-29 septembrie!

ROMEXPO încurajează donatorii de sânge prin acces gratuit la târgurile din perioada 26-29 septembrie!

Nume de cod: Tura

Nume de cod: Tura

Politicile telenovelei

Politicile telenovelei

Cele mai citite

Electronic Arts România, locul în care se produce, printre altele, FIFA

Electronic Arts România, locul în care se produce, printre altele, FIFA

La 10 ani, pe site-uri porno

La 10 ani, pe site-uri porno

Diana Vasilescu, mintea limpede din spatele jocurilor din telefonul tău

Diana Vasilescu, mintea limpede din spatele jocurilor din telefonul tău

Țara care nu a avut de ales

Țara care nu a avut de ales

Nokia relansează modelul 3310. Cât va costa?

Nokia relansează modelul 3310. Cât va costa?

Balena albastră e în casă, nu pe internet

Balena albastră e în casă, nu pe internet

Laptopul, încotro?

Laptopul, încotro?

7 gadgeturi de folosit în weekend

7 gadgeturi de folosit în weekend

Tehnologie pentru 2017

Tehnologie pentru 2017

Exclusiv. Interviu: Dragoș Stanca - Thinkdigital

Exclusiv. Interviu: Dragoș Stanca - Thinkdigital