Gadgets. Dar mai ales telefoane

Gadgets. Dar mai ales telefoane



Mobile World Congress este unul dintre cele mai mari târguri de telecomunicaţii din Europa și are loc în fiecare an la Barcelona, unde se strâng marii producători pentru a-și prezenta cele mai noi tehnologii și produse.



iphone x
iPhone X. N-ai mai văzut așa ceva. Și nici tu n-ai mai fost văzut așa. iPhone X are un design complet din sticlă, cu ecran Super Retina HD de 5,8 inchi, cu HDR și True Tone. Proiectat cu cea mai rezistentă sticlă văzută vreodată la un smartphone și o bandă-contur din oțel inoxidabil chirurgical. Se încarcă wireless. Rezistent la apă și praf. Camere duale de 12 MP cu stabilizare optică duală a imaginii pentru fotografii grozave în condiții de luminozitate scăzută. Cameră TrueDepth cu selfie-uri Portret și noua funcție Iluminare Portret. Recunoaștere facială avansată, care deblochează în siguranță iPhone X dintr-o simplă privire. Dotat cu A11 Bionic, cel mai puternic și mai inteligent cip văzut vreodată la un smartphone. Compatibil cu realitatea augmentată în jocuri și aplicații. Cu iPhone X, a început o nouă eră pentru iPhone.


Disponibil în magazinele iSTYLE și pe www.istyle.ro, începând de la 5.499 lei

IPhone X, disponibil în magazinele iSTYLE și pe www.istyle.ro



EPICO Wireless Powerbank
Baterie externă elegantă și cu încărcare wireless de la Epico cu o impresionantă capacitate de încărcare de 10000 mAh. Modernul standard Qi oferă o încărcare inductivă foarte eficientă. Îți plasezi dispozitivul inteligent pe baterie și încărcarea va începe automat. Bateria este compatibilă cu o gamă largă de dispozitive. Încărcarea ei se poate face fie folosind portul Lightning, fie prin micro USB. Bateria are protecție la supratensiune și supraîncărcare; poate controla, de asemenea, consumul de energie și există LED-uri care te informează atât despre baterie, cât și despre procesul de încărcare.


Disponibil în magazinele iSTYLE, 239 lei


Epico Wireless Powerbank, disponibil în magazinele iSTYLE



Samsung S9, S9+, șlefuirea unui concept
Pentru mulți, vedeta târgului a fost Samsung, prin cele două smartphone-uri – Samsung S9 și Samsung S9+. Cum era de așteptat, cele două telefoane sunt mai performante decât modelele anterioare, la capitolul design fiind vorba doar de rafinarea a ceea ce am văzut anul trecut. Marea schimbare apare la telefonul mai mare, de 6,2 inchi. Samsung S9+ este dotat cu un sistem dual de cameră cu diafragmă duală. Similar cu modul în care pupila se dilată şi se contractă, diafragma duală Samsung (F1.5 - F2.4) captează în mod automat mai multă lumină când e întunecat şi mai puţină lumină când mediul este prea luminos. Asta ar trebui să rezulte în fotografii mai bune în condiţii mai puţin ideale de iluminare și un bokeh mai bun în portrete. O altă caracteristică a celor două telefoane ţine tot de cameră, și anume îi permite utilizatorului să filmeze câteva secunde de slow motion la 960 de cadre pe secundă! Dar, din păcate, doar la o calitate de 720p.


Samsung S9 și S9+


Huawei MateBook X Pro, rival pentru Macbook
MateBook X Pro e un notebook ultrasubţire de la Huawei. Laptopul are un ecran de 13,9 inchi, ce se întinde aproape pe toată suprafaţa (are margini de doar 4 mm), cu un raport screen-tobody de 91%. Compania susţine 12 ore de redare video la o încărcare completă a bateriei. Un detaliu cu care a atras atenţia este camera (cu senzor de 1 MP) retractabilă, ascunsă în tastatură. La interior ne putem aștepta la componente de top: procesor Intel Core i7 (8550U) sau Core i5 (8250U) de generaţia a opta, 8 sau 16 GB memorie RAM (LPDDR3, 2.133 MHz) şi grafică NVIDIA GeForce MX150. De asemenea, va avea o capacitate de stocare internă de 256 sau 512 GB (SSD). Preţul de pornire? De la 1.500 de euro în sus.


Huawei MateBook X Pro


Reînvierea Nokia 8810
Nokia ne ia ochii cu un telefon celebru, dar scoate și modele noi moderne. Dacă anul trecut Nokia a uimit lumea prin relansarea celebrului Nokia 3310, de data aceasta scoate de la naftalină varianta 4G a lui Nokia 8810. Cunoscut drept telefonul banană, noul 8810 va avea conectivitate 4G și aplicaţii precum Google Maps, Facebook sau Twitter, fără a fi schimbat vechiul design. Noul telefon se vinde cu 80 de dolari, începând din luna mai.


Nokia 8810


Noile smartphone-uri Nokia +
Smarpthone-ul cu care Nokia vrea să cucerească consumatorii e Nokia 8 Sirocco, vârful de gamă, cu ecran curbat edge-to-edge OLED, rezoluţie 2K de 5,5 inchi. Are senzori duali cu optică ZEISS, care combină o cameră principală ultrasensibilă, cu unghi larg şi performanţe în spaţii puţin iluminate, cu un senzor secundar de 13 MP, cu zoom optic 2x. Disponibil din aprilie, Nokia 8 Sirocco va costa în jur de 750 de euro. Nokia a mai lansat două modele, poate nu la fel de performante, dar care își pot găsi fani datorită preţurilor mici. Nokia 7 Plus e un telefon mare, 6 inchi, cu o baterie la fel de mare, care se vinde, tot din aprilie, pe la 400 de euro. Mai e apoi Nokia 1, ce vine echipat cu Android Oreo (Go Edition), o versiune optimizată pentru dispozitive cu memorie RAM de 1 GB sau mai puţin. Acesta ar trebui să fie o poartă de intrare a celor cu telefoane clasice în lumea smartphone. Nokia 1 se vinde la 85 de dolari.


Nokia 8 Sirocco


Sony reintră în lupta smartphone-urilor
Sony reîmprospătează linia de top de smartphone-uri Sony Xperia XZ2 și XZ2 Compact. Numele tot greu de pronunţat sunt, dar telefoanele devin mai arătoase și mai performante cu acest update. Xperia XZ2 are un ecran extins, de 5,7 inchi, HDR Full HD+, în format 18:9. Acesta este unul dintre puţinele telefoane care se poate lăuda cu un display capabil să convertească conţinutul video HDR. XZ2 devine primul smartphone capabil să înregistreze video 4K HDR, folosind formatul HLG (Hybrid Log Gamma). Înregistrarea în super slow motion este şi ea îmbunătăţită: acum poţi înregistra momentele în Full HD, cu o viteză de 960 fps. După cum ziceam, telefonul are parte și de un design nou, fiind acum îmbrăcat în sticlă și ușor curbat, ceea ce-l face rezistent la stropire și vărsare de lichide. În plus, această schimbare de design înseamnă și încărcare wireless pentru Sony. La nivel de performanţă, ne așteptăm la cele mai noi componente: Snapdragon 845, 4GB RAM și o baterie de 3180 mAh. XZ2 Compact este mai mic, are doar 5 inchi, iar marea diferenţă dintre el și fratele mai mare este faptul că nu poate filma 4k HDR+. Xperia XZ2 şi XZ2 Compact sunt disponibile începând cu luna martie 2018 şi ambele vor fi prevăzute cu Android 8.0 Oreo.


Xperia XZ2


Primul mirrorless 4K al Canon
Canon EOS M50 este primul aparat de fotografiat din portofoliul japonezilor care poate filma 4K UHD la 24 de cadre pe secundă. Așadar, noul mirrorless are un senzor foto APS-C de 21,1 MP, un procesor de imagine DIGIC 8, ecran LCD rabatabil, tactil, Wi-Fi, NFC, bluetooth și vizor electronic. Aparatul poate filma Full HD la 60 fps și HD la 120 fps. Body-ul aparatului va costă 780 de dolari și este disponibil la precomandă la distribuitorii autorizaţi Canon.


Canon EOS M50


Căști wireless care îmbrăţișează zgomotul de fundal
Sony Xperia Ear Duo este o pereche de căști wireless care vin alături de Asistentul Google și Siri în funcţie de conectarea la un smartphone Android sau la iOS. Ce e nou la aceste căști este faptul că nu izolează zgomotul de fundal, ci îl integrează cu muzica ce vine din căști. Dispozitivul a fost prezent și la CES în Las Vegas și impresia a fost ca și cum ai asculta muzică la mall. Căștile vor putea fi controlate prin anumite gesturi, iar autonomia bateriei promite patru ore de playback, iar cutia în care se ţin ar mai încărca de alte trei ori căștile.


Sony Xperia Ear Duo


Asus Zenfone 5, iPhone X pe Android
Asus aduce un suflu nou telefoanelor sale, furând inspiraţie de la gigantul din California, Apple. Asus copiază designul iPhone X, inclusiv celebra margine de sus, pentru telefoanele sale Asus Zenfone 5 și Zenfone 5Z. Astfel, Zenfone 5Z are un ecran de 6,2 inchi într un corp de 5,5 inchi, cu un raport de 19:9. Telefoanele au un sistem de cameră duală: 12 MP (f/1.8) + 8 MP (f/2.0). Zenfone 5Z este capabil să filmeze 2160p la 60 fps și Full HD la 120 de fps.


Ce e în plus? Integrarea inteligenţei artificiale pentru compunerea imaginii. Aplicaţia camerei a fost dezvoltată să recunoască mai multe scene, de la peisaje la portrete sau mâncare. Asta ar trebui să facă ca telefonul să fie destul de inteligent să umble la culori și expunere, în așa fel încât să realizeze cea mai bună fotografie. 5Z este vârful de gamă și are 8 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare și un procesor Snapdragon 845 și va fi disponibil din iunie 2018, la 3.000 de lei. Zenfone 5 cu 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare și procesor Snapdragon 636 va costa 2.100 de lei.


ASUS Zenfone 5

Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Cum să profiți la maximum de Huawei FreeBuds 3 - Review

Cum să profiți la maximum de Huawei FreeBuds 3 - Review

Electronic Arts România, locul în care se produce, printre altele, FIFA

Electronic Arts România, locul în care se produce, printre altele, FIFA

La 10 ani, pe site-uri porno

La 10 ani, pe site-uri porno

Diana Vasilescu, mintea limpede din spatele jocurilor din telefonul tău

Diana Vasilescu, mintea limpede din spatele jocurilor din telefonul tău

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Samsung deschide noua eră a televizoarelor cu NEO QLED

Samsung deschide noua eră a televizoarelor cu NEO QLED

Țara care nu a avut de ales

Țara care nu a avut de ales

High-tech Kids

High-tech Kids

Nokia relansează modelul 3310. Cât va costa?

Nokia relansează modelul 3310. Cât va costa?

Balena albastră e în casă, nu pe internet

Balena albastră e în casă, nu pe internet