Stranger Things 2, omagiu anilor '80

Se întâmplă și în cinema, e drept, dar parcă mai frecvent, în seriale. Ce? Un soi de punere la orizontală a istoriei recente, dacă ne gândim la ceea ce începe odată cu apariţia culturii de masă a tinerilor.

Vynil a fost despre apariţia industriei muzicale rock, pe HBO, iar Narcos, despre mondializarea drogurilor în anii '70. Stranger Things este o period drama, între altele. Acţiunea se întâmplă în anii '80 și, cu toate că intriga nu-i legată neapărat de respectivul deceniu, omagiul adus culturii de masă a decadei e evident. Serialul a avut un prim sezon de succes și de vineri, 27 octombrie, Netflix lansează sezonul doi. Sezon în care Will Byers, copilul dispărut în primul, se întoarce printre cei vii, și a cărui acţiune se întâmplă la un an după cea din primul: 1984, după 1983.

Serialul nu e doar o dramă, ci și un SF horror: mix, ca tot ce se întâmplă azi în ficţiunea tv. Altfel spus, se pot uita la el puberi, adolescenţi, care se vor identifica cu personaje din cele două grupuri de vârstă. Grupul de protagoniști este cel al puștilor, un fel de Cireșari de gimnaziu, care nu caută te miri ce piatră filosofală prin pădurile patriei, ci pe un coleg dispărut în condiţii de Twin Peaks într o regiune denumită convenţional Hawkings (poate nu știaţi, "Scurta istorie a timpului" a lui Hawking datează din 1988). Iniţial, serialul avea numele Montauk, locaţie folosită de Spielberg pentru turnajul Fălcilor. Titlul Stranger Things face însă aluzie la un alt icon al anilor 1980, "Needful things", roman tradus în românește prin "Lucruri preţioase", în 2006. Altă aluzie, alt omagiu.

Regizorii sunt așa-numiţii Duffy Brothers, care au învăţat meserie de la Night Shyamalan, indianul care realizase în 1999 Al șaselea simţ, cu Bruce Willis. Acum, n-o să mai spun că Willis însuși e un mare '80-ist. Prezenţa copiilor în centrul acestei serii alerte trimite însă la ET-ul lui Spielberg din 1982. 

Trailerul sezonului 2:

Versiunea fraţilor Duffy e ceva mai gloomy, copiii de azi au apucat să vadă mult mai multe la viaţa lor decât văzuseră cei din generaţia ET. Winona Ryder, cel mai răsunător nume al producţiei, apare în rolul unei mame un pic cam (prea) speriate după dispariţia mezinului ei, dar spectatorul nu-și va putea înfrâna un surâs - în plină dramă - la vederea unui telefon de plastic cu disc, așa cum aveau părinţii noștri pe când se vorbea în cuplaj cu vecinul. Anii '80 supra-ficţionealizează povestea, așadar, și hrănesc o nevoie de identificare nostalgică, pe care televiziunea o creează de mult, cam de când telecomanda devine un accesoriu nelipsit.

Dacă efectele horror sunt medii, dacă drama mamei e îngroșată un pic infantil de brize electrice supranaturale, care aprind becuri cu filament și deschid brusc casetofonul pe The Clash-ul lui Should I Stay or Should I Go, cuceritori în serialul ăsta sunt copiii. Actriţa Millie Bobby Brown, o puștoaică născută în 2004, o intepretează excelent pe Eleven, o fetiţă cu superputeri kinetice, traumatizată și scăpată dintr-un laborator ascuns de experimente malefice. Finn Wolfhard (n. 2002) e cel mai atașant dintre cei trei băieţi ai găștii care-l caută pe al patrulea muschetar, dispărutul Will Byers. 

Pe Finn îl puteţi vedea chiar săptămânile astea în It, adaptarea cinematografică a romanului lui King. Multe alte personaje simpatice populează serialul, de pildă - ca să nu credem că fetele nu-s simpatice - Natalia Dyer, în rolul unei liceene îndrăgostite, un pic alunecoase, dar carismatice (actriţa a apărut în Hannah Montana: The Movie, în 2009).

Period drama are, oricât de simplu ar fi făcut, o dimensiune reflexivă: anii '80 sunt re-vizitaţi fără parti pris ideologic. Virtuţile acestei reflecţii ar trebui exploatate: dacă 4,3,2 este și o dramă a anilor 1980 în România, televiziunea ar trebui, și la noi, să pună în scenă trecutul recent. Ar fi o lecţie, una dintre puţinele, pe care televiziunea ar putea-o servi celor care se uită la ea ca la o piţipoancă.

Scris de Alexandru Matei - profesor universitar, preocupat de media, în special de televiziune. Alexandru Matei este autorul unei cărţi despre TVR, "O tribună captivantă".

Foto: Getty Images