Pentru România

Pentru România



Televiziunea publică trece, pretutindeni, dar mai ales acOlo unde tradiţia ei este mai puţin stabilă, printr-o criză. Din motive bine cunoscute, este și cazul TVR. Totuși, de oarecare vreme - vreo doi-trei ani - picajul a fost stopat și, dacă ascensiunea e grea, poate imposibilă, TVR face și lucruri remarcabile.


Am scris aici despre Cooltura - nu neapărat ca s-o laud sau ca s-o critic - și revin acum pentru că se întâmplă ceva la TVR: un format original, româ- nesc adică, a intrat în finala selecţiei Interntional Format Awards, ale cărei premii vor fi fost deja decernate la ora la care citiţi această rubrică. The Wall este una dintre producţiie cu care concurează Câștigă România și, chiar dacă nu va câștiga competiţia, selecţia printre primele 50 de formate europene e deja o victorie. 


Acum, telespectatorul care sunt nu poate să nu compare emisiunea prezentată de Virgil Ianţu cu tot ce livrează piaţa de televiziune. Câștigă România nu e un format de prime time pentru un post comercial. Originalitatea lui trebuie apreciată în contextul culturii de masă: un concurs de cultură generală ale cărui întrebări trec din judeţ în judeţ nu poate fi ceva care să te lase cu gura căscată, poate doar dacă te-ai născut în anii 2000 și nu știi nimic despre televiziunea dinainte de (ro)bingo. 


Câștigă România este în primul rând un remake. Unul realizat la 50 de ani de la dispariţia ”originalului”, Dialog la distanţă, în care câte două regiuni (România avea 16) se întreceau într-un concurs nu doar de cultură generală, ci și de muzică, poezie, umor etc. Originalul era filmat live, dura vreo trei ore și însemna primul duplex din istoria TVR. Adaptarea lui la noua organizare teritorială, în judeţe, a României nu s-a mai realizat și emisiunea s-a întrerupt înainte de 1968. Alte elemente vin din cunoscutul Questions pour un champion, difuzat încă la TV5 după-amiază (dar și el are un patent BBC) și iniţiat în anii 1980, sau din Robingo, celebru în anii 1990. 




Ajungi să te întrebi ce are specific quizz-ul prezentat de Ianţu. Ar trebui să răspunzi așa: în primul rând, pe Ianţu, aceeași carismă, ironie jucată și discreţie. Ianţu nu apare întâmplător. Zucchero media, firma producătoare a concursului, a scos, demult, celebrul concurs Cum să fii milionar, cel care l-a lansat de fapt pe Ianţu în televiziune, extrăgându-l din backing vocals-ul lui Ștefan Bănică, pe vremea aia, Jr. 


În al doilea rând, filmările se realizează în primul studiou HD de la TVR, unde numai ecranul concav pe care-l puteţi vedea în emisiune a costat 250.000 de euro. În fine, încă două detalii. Fiecare concurent pornește de la un judeţ aflat la o extremitate de hartă și trebuie, trecând din judeţ în judeţ, să ajungă în extremitatea opusă: Constanţa-Maramureș, de pildă. Asta seamănă cu un x și 0, dar mai ales cu un Nu te supăra frate, unul dintre marile jocuri ale copilăriei noastre (el însuși derivat dintr-un joc medival indian, Pachisi, trecut în UK, în 1896, sub numele de Ludo). Al doilea amănunt: distribuţia ferestrelor pe ecran, în timpul jocului - două ferestre plus înscrisurile pe tot restul ecranului - aduce în Câștigă România o dinamică vizuală desprinsă din talkshow-urile de la canalele de știri. Nu te (sau n-ar trebui să te) plictisești, pentru că-l vezi pe concurent (alternativ cu Ianţu) într-o parte, harta în alta, citești întrebarea mai jos și tot du-te-vino-ul ăsta te ţine lipit. 


Problema-i alta: de ce nu poate fi acest quizz o emisiune de prime time la un post comercial care ţintește la primul loc? Pentru că nicio emisiune de studiou care nu aduce vedete și nu variază încontinuu populaţia scenei nu mai poate mobiliza suficient public pentru așa ceva. Aș fi curios să am datele de audienţă de la Câștigă România - cât și ce fel de public, dar aș putea paria că nu targetează publicul comercial. Și bine face: TVR e pentru toată lumea, iar un astfel de format, vândut deja sub numele de Win Your Country, nu doar că dă TVR motive să existe, dar ne amintește că istoria și natura nu trec doar prin Asia, Caraibe sau Africa de Sud. Ci și, culmea, pe unde ne-am născut unii dintre noi: România.



De Alexandru Matei



Comentarii

Mai multe

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Noaptea Târziu: Suntem serioși când facem caterincă!

Interviu Silvana Mihai

Interviu Silvana Mihai

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

TIKE! SNEAKER HUB S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ai carte ai parte

Ai carte ai parte

Chakre și drumuri revoluţionare

Chakre și drumuri revoluţionare

Tendinţe în designul de interior al livingului

Tendinţe în designul de interior al livingului

Vine un moment în viață...

Vine un moment în viață...

Cele mai citite

'Uite cine dansează' în vechile studiouri de film naţionale

'Uite cine dansează' în vechile studiouri de film naţionale

HBO a lansat 'Trei femei', o miniserie cu o distribuţie spectaculoasă

HBO a lansat 'Trei femei', o miniserie cu o distribuţie spectaculoasă

Taboo, un nou serial HBO România

Taboo, un nou serial HBO România

Pro TV a lansat

Pro TV a lansat "Ai noștri", un serial nou, românesc

Viitorul din televizor

Viitorul din televizor

„WOWBiz” si „Teo Show” revin luni, 29 august, cu noi sezoane, la Kanal D!

„WOWBiz” si „Teo Show” revin luni, 29 august, cu noi sezoane, la Kanal D!

Fetele încep mai devreme:  Star Darlings, franciza Disney,  o ploaie de nume și de copyrighturi

Fetele încep mai devreme: Star Darlings, franciza Disney, o ploaie de nume și de copyrighturi

Ce știm sigur despre noul Urzeala tronurilor

Ce știm sigur despre noul Urzeala tronurilor

România TV și Antena 3 sunt cele mai vizionate canale tv de știri în aceste zile. De ce?

România TV și Antena 3 sunt cele mai vizionate canale tv de știri în aceste zile. De ce?

Ceaiul de la ora 8

Ceaiul de la ora 8