Cu 4K în 2019

Printre ochii care se deschid la fiecare apăsare pe butoanele telecomenzii, am o orbită goală. Un găvan. Este Digi 4k. Nu am acces aici.

Bună ziua, 2019. Spectacolul trebuie să continue. N-am idee cum se vede 4k, dar îmi închipui că vederea noastră are limite și că vom ajunge acolo unde ne vor trebui alţi ochi pentru a distinge ceea ce telerealitatea ne poate oferi. Un articol foarte lung și matematic vă va spune dacă și mai ales în ce condiţii puteţi vedea 4k. Și, în fond, vorba unui user, 4 k is so yesterday. https://www.techspot.com/ article/1113-4k-monitor-see-difference/,

La ce bun 4k însă, dacă vorbim de conţinuturi? La final de 2018 te puteai simţi însă la fel de bine în 1990 dacă ai fi avut curiozitatea să privești în k-ul normal Apostolul Bologa. Filmul are pe imdb 5.5/10 puncte, dar este poate cel mai prost film pe care l-am văzut de pe vremea Teatrului TV de după Revoluţie. Un film-scenă, simbombastic până la glucoză topită, cu sfinţi pe pereţi și cuvinte de plastic în gurile personajelor. Noroc că pelicula n-are cronici, dar putem cita din prezentarea făcută de Otilia Andrei ca să ne convingem despre ce-i vorba: „Dintr-un spaţiu paradisiac, văzut ca o cameră-casă ruinată, în jurul unei spânzurători înflorite ca un cireș japonez de primăvară, Apostol Bologa ne povestește drumul său de la beznă la lumina învierii.” (adev.ro/pijg4h) Dacă adăugăm programul de Revelion cu vechile scenete, rezultă că TVR, în ciuda unei creșteri de audienţă date de transmisia unor programe în exclusivitate – cu bani de la buget –, rămâne un post de nișă.

Tot de sărbători, am fost curios de Charleston, pe HBO, filmul lui Andrei Creţulescu din 2017. Vorba unui prieten pe Facebook, un prieten care-i și critic de film: „idee de film românesc (puţine personaje, durează 3 ore): cineva duce un colet la poștă”. Nu se referea la Charleston, ci la un fel de a face film. Lentoarea care pune-n relief detalii devine de la un moment încolo enervantă nu în sine, ci pentru că deja-vu-ul e patent.

Cred că 2019 va fi anul Netflixului. Nu neapărat pentru că nu distribuie decât capodopere sau avangardă, nu. Dar Netfllixul reprezintă cel mai actual mod de socializare a televiziunii de ficţiune. Ai o groază de seriale și filme cu acces în diferite limbi și la orice oră. Nu trebuie să ajungi la întâlnire. Prin Netflix, televiziunea e când vrei tu. Filmele bune sunt un bonus. HBO reușește să-l concureze prin încurajarea producţiilor locale, dar trebuie să fie atent: publicul e critic cu localul, atunci când acesta nu-i gratuit. Nimănui nu-i pasă de Trăsniţi în NATO atâta vreme cât e moca. Te uiţi la Las Fierbinţi dacă nu costă, dar dacă plătești pentru HBO și nu-ţi place ce vezi, altă dată n-o mai faci.

În final, despre o mini-serie franţuzească. Poate fi urmărită pe acea televiziune must carry despre care nimeni nu vorbește pentru că pare infantilă și inactuală: TV5. Speakerine e o miniserie din 2018, produsă de France 2, canal public francez, și combină polar-ul cu filmul de istorie recentă. E vorba despre istoria televiziunii franceze de la începutul anilor 1960, masiv controlată de generalul de Gaulle, care credea că doar prin televiziune își putea menţine puterea. Filmul se inspiră din Mad Men, dar regizorul, Laurent Tuel, fan Johnny Hallyday și Roman Polansky, reușește să echilibreze balanţa dintre acţiune și personaj. Îl ajută și protagoniștii, mai ales Marie Gillaine, în rolul titular. Seria are 6 episoade, nu există planuri pentru un sezon 2, ci la un spin off. Speakerina este acea doamnă, frumoasă și sobră, care prezenta emisiunile în programele de odinioară. O Sanda Ţăranu de la noi. Sanda Ţăranu care împlinește 80 de ani chiar azi, când scriu. Pe 7 ianuarie. TVR ar fi putut cheltui banii de centenar și altfel decât pe ficţiuni subdezvoltate. Ar putea, de pildă, să-și omagieze ctitorii.

De Alexandru Matei