Ceaiul de la ora 8

Există viață și în afara alfabetului. Așa după cum există televiziune și în afara Americii și Europei. „Carnation” e un serial japonez al cărui titlu ales de TVR devine Aripi de mătase. Pentru că vorbim despre viața unei creatoare de modă și despre Japonia. În grila TVR, filmul e plasat înainte de știrile de seară, în slotul emisiunilor de familie, de la ora 18. Dar aici nu-i important ce spun o sută sau mai mulți români, ci japonezii.

„Carnation” este o Asadora, adică un serial de dimineață, realizat și difuzat de NHK, televiziunea publică japoneză, din 2011 și până în 2012. Are 151 de episoade, dar și aici vorbim de diferențe. Episodul original are un sfert de oră, cât avea primul așa-zis serial românesc de televiziune, „Tanța și Costel”, în anii 1960. De altfel, prima Asadora japoneză datează tot de atunci, iar tradiția n-a fost nicicând întreruptă. Telespectatorul japonez își începe dimineața cu această pastilă de ficțiune. Datorită orei de difuzare, mereu 8 dimineața, vorbim despre un obicei de familie. De aceea, să nu vă mirați dacă, în primul episod, veți crede că asistați la un film pentru copii, cu copii. Melodia de generic a filmului, interpretată de Naoki Sato, este muzică de stretching și se înscrie în aceeași alveolă de relaxare pe care o ocupă acest gen. 

Nu-mi dau seama dacă pot merge cu speculația până-ntr-acolo încât să vorbesc despre un ceremonial al televiziunii japoneze, dar prinderea în buchet a câte două scurtmetraje de acest fel, de la ora 18, în locul unei telenovele, reprezintă un experiment pentru postul nostru public. Trebuie spus și că nu vorbim aici de artă, ci de un program japonez cu audiențe mari, chiar dacă în scădere clară din anii 1970 și până astăzi (cote de piață de 20% în anii 2000).

Despre ce-i vorba în Aripi de mătase? Născută în 1913, Ayako Koshino (interpretată în film de Akari Ninomiya, copil, apoi de Machiko Ono, adultă, și, în fine, de Mari Natsuki de la vârsta de 72 de ani înainte) s-a impus ca designerul care a făcut trecerea de la vestimentaţia tradiţională niponă lacea vest-europeană. Avem de-a face cu un bildungsroman feminin, nu tocmai opus multor telenovele turcești care promovează figura femeii emancipate de sub tutela patriarhatului. Sigur că nu vorbim deloc de violență în cazul serialului japonez. Decorul de epocă, simplu și fără complexități realiste, poate interesa telespectatorul doritor de o cură de dezoccidentalizare, dar nimic nu atinge spectaculosul. Scenele sunt și ele decupate frust: nici nu se putea altfel în cazul porțiilor de 15 minute în care se împarte narațiunea.

Aripile de mătase continuă tradiția Asadorei japoneze mai ales prin tema vieții de familie. Ayako nu este o Coco Chanel, nu are nimic din profilul de artist occidental damnat și răsfățat în același timp. Creatoarea de modă își crește cele trei fete singură (ca văduvă de război), iar acestea devin creatoare de modă recunoscute internaţional. În 2006, la vârsta de 92 de ani, cu puţin timp înainte de atacul de cord care i-a luat viaţa, Ayako Koshino declara că încă se lua la întrecere cu fetele sale (Hiroko, Junko şi Michiko) în ceea ce priveşte creaţiile vestimentare. Serialul a fost preluat foarte puțin după difuzarea în Japonia, nicăieri în Europa, doar în țări ca Trinidad Tobago, dar și Iran. Încă o dată, vorbim despre un experiment, unul care însă ne oferă ocazia acestui scurt și superficial insight în lumea aparte a televiziunii japoneze.

MACHIKO ONO
- Născută în prefectura Nara, Ono a fost descoperită de regizorul Naomi Kawase în timp ce curăța dulapuri pentru încălțăminte, la școală.
- A fost distribuită în filmul „Suzaku”, care a câștigat Camera d’Or la Cannes, în 1997.
- A recidivat zece ani mai târziu, când a jucat în filmul care obține Marele Premiu tot la Cannes.
- Pentru „Aripi de mătase”, a fost aleasă din alte 1.850 de candidate.