TNB Amfiteatru - programul spectacolelor 01 - 05 iulie 2020

TNB Amfiteatru - programul spectacolelor 01 - 05 iulie 2020


Teatrul Național București „I. L. Caragiale” și-a reluat activitatea la sala Amfiteatru. Această sală este o scenă în aer liber și este prevăzută cu dotări moderne. De aceea, îndeplinește condițiile de siguranță conform normelor de prevenire a răspândirii COVID-19.


Spectacolele se reiau cu respectarea cu strictețe a recomandărilor de distanțare socială. Prin urmare, sunt oferite spre vânzare doar 60 de locuri din cele 300. Spectatorii sunt rugați să ajungă la teatru cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea spectacolului, pentru a putea respecta regulile de acces. De asemenea, spectatorii au obligația de a purta mască pe toată durata evenimentului și de a respecta distanța de minimum 1,5 m între persoane în incinta teatrului.


Întrucât sala Amfiteatru este un spațiu în aer liber, spectacolele sunt supuse capriciilor vremii. Așadar, Teatrul Național București a stabilit următoarele reguli:

  • Dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol, reprezentaţia se reprogramează, biletele rămânând valabile. Spectatorii pot opta și pentru restituirea banilor pe bilete, sau pentru schimbarea acestora pentru un alt spectacol din programul Amfiteatru.
  • Dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se poate întrerupe și relua, în funcție de condițiile meteorologice. Dacă reluarea nu este posibilă, iar spectacolul se suspendă, acesta nu se reprogramează și nici nu se rambursează costul biletului.


Program spectacole 01 – 05 iulie 2020 la Teatrul Național București „I. L. Caragiale” – sala Amfiteatru

02 iulie, ora 21:00

Anonimul venețian

După Giuseppe Berto

Regia: Ion Caramitru

Cu: Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu



„Anonimul venețian” este un spectacol sensibil, profund, uneori ironic și mereu emoționant. Ea și El își trăiesc dragostea dincolo de vreme, într-o Veneție a muzicii și a frumuseții eterne. Aici, iubirea înseamnă libertatea de a înfrunta zâmbind viața și moartea deopotrivă.


3 iulie, ora 21:00

Matilda și groparii

De Stela Giurgeanu

Regia: Mircea Rusu

Cu: Amalia Ciolan, Cesonia Postelnicu, Erika Băieșu, Fulvia Folosea, Lari Giorgescu



Un spectacol‒pledoarie pentru libertatea femeilor atât de puternice în toată fragilitatea lor. Un text despre o generație care și-a îngropat demonii spre a-i lăsa generației următoare dreptul la fericire.


4 iulie, ora 21:00

La țigănci

După Mircea Eliade

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Cu: Richard Bovnoczki, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Florentina Țilea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Bogdan Cotleț



Spectacol prezentat în parteneriat cu Unteatru

Dramatizarea și regia spectacolului ce are la bază nuvela lui Mircea Eliade, semnate de Andrei și Andreea Grosu, aduc o nouă lumină asupra fantasticului și visului istoriei ce îl are ca protagonist pe profesorul Gavrilescu. Nu numai că spectacolul de la Unteatru surprinde atmosfera lui Eliade, dar reușește ingenios și elegant să ne descifreze acest text și subtilitățile lui, într-o abordare intimă și curată.


5 iulie, ora 18:00

Teatrul Național pentru copii - Festivalul vacanței: Drumul lui Făt Frumos - Jocul de-a povestea

Cu: Marian Râlea, Florin Pârvu, Adina Cristescu, Bogdan Dumitrescu



Teatru interactiv, spectacole pentru copii cu vârsta între 4 și 10 ani

Festivalul vacanței este un eveniment anual, ajuns la cea de-a IV-a ediție, care sărbătorește copilăria și jocul, facilitând totodată cunoașterea, prin mijloace teatrale, a poveștilor și basmelor românești. Pe întreaga perioadă a vacanței de vară, copiii vor putea deveni eroii buni ai traseului parcurs de Făt Frumos prin poveștile noastre. Copiii, însoțiți de părinți și bunici, vor intra în lumea personajelor de poveste, îi vor învinge pe „răii răilor” și în final vor deveni ei înșiși Feți Frumoși și Ilene Cosânzene.


5 iulie, ora 21:30

Hamlet

După William Shakespeare

Regia: creație colectivă

Cu: Alina Berzunțeanu, Richard Bovnoczki, Peter Kerek



Spectacol prezentat în parteneriat cu Unteatru.

Încercând să se răzbune pe cel care i-a ucis tatăl, Hamlet ajunge să se răzbune pe el însuși până ce ajunge la tăcere. Spectacolul renunță la orice privire exterioară asupra poveștii și urmărește filmul acestei răzbunări imposibile strict din interiorul lui Hamlet.



Biletele pentru spectacolele lunii iulie s-au pus în vânzare de sâmbătă, 12 iunie 2020. Biletele se pot achiziționa atât de la casa de bilete a Teatrului, cât și online prin platforma mystage.ro. Dacă optați să cumpărați bilete online, la costul biletului indicat de către TNB se adaugă o taxă suplimentară de 8% + 0.5 lei + TVA / bilet, care reprezintă costurile procesării și emiterii biletelor de către platforma MyStage. Notificarea taxei suplimentare se afișează de îndată ce accesați, pentru a cumpăra bilete online, site-ul MyStage, care emite, la cerere, factură fiscală pentru aceasta.

Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Excelenţa Sa Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România, despre spectacolul de balet „La Bayadere – Ţara Iluziilor”

Excelenţa Sa Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România, despre spectacolul de balet „La Bayadere – Ţara Iluziilor”

Oameni care ne inspiră: Beatrice Rancea, noul director al Operei Române

Oameni care ne inspiră: Beatrice Rancea, noul director al Operei Române

Teatru | 30 septembrie - 6 octombrie 2016

Teatru | 30 septembrie - 6 octombrie 2016

Teatru | 2 - 15 decembrie 2016

Teatru | 2 - 15 decembrie 2016

Alcool, un nou spectacol la Teatrul Nottara

Alcool, un nou spectacol la Teatrul Nottara

Spectacole | 03 - 16 februarie 2017

Spectacole | 03 - 16 februarie 2017

Teatru | 4 - 17 noiembrie 2016

Teatru | 4 - 17 noiembrie 2016

În 2017 ne continuăm tradiţiile

În 2017 ne continuăm tradiţiile

Teatrul APOLLO111: Inovaţie pe scena din România

Teatrul APOLLO111: Inovaţie pe scena din România

Marian Râlea joacă în Barajul, noua premieră de la ARCUB

Marian Râlea joacă în Barajul, noua premieră de la ARCUB