"ESCU", o radiografie acidă a societății românești



Teatrul Mic prezintă miercuri, 7 martie, ora 19.00, în Sala Atelier, a doua premieră a anului 2018, spectacolul "…ESCU" de Tudor Mușatescu, în regia și versiunea scenică a lui Doru Ana, un spectacol special creat pentru iubitorii textelor românești.

Descendent de seamă al lui Caragiale și unul dintre reprezentanții comediei românești interbelice, Tudor Mușatescu, a scris piesa "…ESCU" în continuarea acțiunii din "Titanic Vals". Premiera absolută a spectacolului avut loc în urmă cu 85 de ani, la data de 11 decembrie 1933, pe scena Teatrului Național.


Comedia prezintă moravurile vieții politice din perioada interbelică, în special lupta avidă pentru putere a personajului principal, Decebal Necșulescu, interpretat de Ovidiu Niculescu, cu scopul de a obține, cu orice preț, un post-cheie în Guvern. Spectacolul pune în evidență actualitatea textului scris de Tudor Mușatescu, demonstrând că deși a trecut mult timp de la data scrierii piesei, moravurile lumii politice au rămas aceleași.


Pentru a observa de unde își extrage substanța comică această piesă, este necesară o incursiune în viața socială a epocii. Astfel, pentru un Parlament cu mult mai multe fotolii, pentru Ministerele care se succed într-un ritm extrem de rapid și mai ales pentru o organizare birocratică mult mai vastă decât până la Primul Război Mondial, erau chemați la putere oameni precum Decebal Necșulescu, care - asemeni lui Rică Venturiano - pretindeau că sunt reprezentanți ai "poporului" sau a ceea ce Caragiale numea "dictatori ai vorbei".


Publicul nostalgic al Teatrului Mic va avea ocazia să se bucure de un spectacol alert, autentic românesc, interpretat de actorii deja consacrați ai teatrului, Ovidiu Niculescu, Dan Condurache, Adriana Șchiopu, Ana Bart, Radu Zetu, Petre Moraru, Avram Birău. Alături de ei este distribuită și o parte din trupa tânără a Teatrului Mic, Vlad Corbeanu, Irina Rădulescu și Ana Bianca Popescu.


Primele spectacole, în avanpremieră, se joacă pe 2 și 3 martie, începând cu ora 19:00. Următoarele reprezentații: 9 martie și 1 aprilie, ora 19:00.


Biletele sunt disponibile la Casa de Bilete a Teatrului Mic.

Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Excelenţa Sa Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România, despre spectacolul de balet „La Bayadere – Ţara Iluziilor”

Excelenţa Sa Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România, despre spectacolul de balet „La Bayadere – Ţara Iluziilor”

Oameni care ne inspiră: Beatrice Rancea, noul director al Operei Române

Oameni care ne inspiră: Beatrice Rancea, noul director al Operei Române

Teatru | 30 septembrie - 6 octombrie 2016

Teatru | 30 septembrie - 6 octombrie 2016

Teatru | 2 - 15 decembrie 2016

Teatru | 2 - 15 decembrie 2016

Alcool, un nou spectacol la Teatrul Nottara

Alcool, un nou spectacol la Teatrul Nottara

Spectacole | 03 - 16 februarie 2017

Spectacole | 03 - 16 februarie 2017

Teatru | 4 - 17 noiembrie 2016

Teatru | 4 - 17 noiembrie 2016

În 2017 ne continuăm tradiţiile

În 2017 ne continuăm tradiţiile

Teatrul APOLLO111: Inovaţie pe scena din România

Teatrul APOLLO111: Inovaţie pe scena din România

Marian Râlea joacă în Barajul, noua premieră de la ARCUB

Marian Râlea joacă în Barajul, noua premieră de la ARCUB