Asigură-ți locul pe scena Serile Teatrului Studențesc!

Asigură-ți locul pe scena Serile Teatrului Studențesc!



Înscrierile de trupe de teatru pentru ediția cu numărul XXI a festivalului „Serile Teatrului Studențesc” au început!



Ce este SiSC? 

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC) este o organizație non - profit care a luat naștere la inițiativa studenților din facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din dorința de a-și depăși limitele și a-și extinde orizontul. În anul 1997, SiSC organizează prima ediție a unui festival de teatru care avea să trezească, pentru încă douăzeci de ani, emoții noi și de nestăpânit în fiecare spectator, voluntar și actor: Serile Teatrului Studențesc (STS).




Anul acesta spunem pentru a XXI-a oară START ÎNSCRIERI pentru trupele pasionate de teatru din toată țara. Acestea pot fi atât de profesioniști, cât și de amatori, urmând să încânte publicul numeros punând în scena festivalului reprezentații prin intermediul cărora entuziasmul și dragostea pentru cultură vor ajunge cu siguranță la inimile sutelor de spectatori prezenți. Așadar, în perioada 8 - 12 aprilie 2019, aveți ocazia să cuceriți scena STS și să duceți mai departe pasiunea, tradiția și totodată emoțiile celui mai longeviv festival al organizației noastre. Dacă faceți parte dintr-o trupă de teatru și credeți că publicul are nevoie de pasiunea și energia voastră, vă încurajăm să vă înscrieți pe sts.sisc.ro/inscriere în perioada 21 ianuarie - 11 martie 2019. Aveți posibilitatea să înscrieți două piese pe trupă, cu mențiunea că se va alege maximum una. Mai multe detalii legate de regulamentul de înscriere, dar și alte informații găsiți pe pagina noastră de Facebook Serile Teatrului Studențesc și pe site-ul sts.sisc.ro.


Pentru unii, teatrul poate reprezenta arta cunoașterii. Pentru STS, teatrul înseamnă cea mai pură artă care trezește trăiri distincte în sufletele oamenilor și își lasă amprenta asupra tuturor celor implicați în acest proces. STS continuă să se hrănească ediție de ediție cu momentele zguduietoare care au loc pe scenă, dar și cu emoțiile pe care acestea le transmit mai departe spectatorilor, fie ele de fericire sau de tristețe.




Teatrul n-are a face nici cu vreo clădire anume, nici cu un text, nici cu actorii, nici cu forme sau stiluri. Esenţa teatrului se află într-o formă de mister numit clipa de faţă. (Peter Brook, Fără secrete. Gânduri despre actorie şi teatru)


Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC) este prima organizație studențească din cadrul Academiei de Studii Economice. Prin proiectele inițiate încurajează participarea activă a studenților la viața academică, oferind atât oportunități de învățare și ajutor în carieră (ITFest, Spring IT, Tap That Job), cât și activități cu caracter cultural - educativ (Serile Teatrului Studențesc, Dare to Speak).


Elena - Mădălina Gheorghe - mada.elenagheorghe@gmail.com - 0760744600

Membru Grafică, Coordonator al diviziei de Imagine & Promovare din cadrul proiectului Serile Teatrului Studențesc - ediția XXI

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)





Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Excelenţa Sa Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România, despre spectacolul de balet „La Bayadere – Ţara Iluziilor”

Excelenţa Sa Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România, despre spectacolul de balet „La Bayadere – Ţara Iluziilor”

Oameni care ne inspiră: Beatrice Rancea, noul director al Operei Române

Oameni care ne inspiră: Beatrice Rancea, noul director al Operei Române

Teatru | 30 septembrie - 6 octombrie 2016

Teatru | 30 septembrie - 6 octombrie 2016

Teatru | 2 - 15 decembrie 2016

Teatru | 2 - 15 decembrie 2016

Alcool, un nou spectacol la Teatrul Nottara

Alcool, un nou spectacol la Teatrul Nottara

Spectacole | 03 - 16 februarie 2017

Spectacole | 03 - 16 februarie 2017

Teatru | 4 - 17 noiembrie 2016

Teatru | 4 - 17 noiembrie 2016

În 2017 ne continuăm tradiţiile

În 2017 ne continuăm tradiţiile

Teatrul APOLLO111: Inovaţie pe scena din România

Teatrul APOLLO111: Inovaţie pe scena din România

Marian Râlea joacă în Barajul, noua premieră de la ARCUB

Marian Râlea joacă în Barajul, noua premieră de la ARCUB