Destroyer - Primul român care s-a pupat cu Nicole Kidman!!!

Destroyer - Primul român care s-a pupat cu Nicole Kidman!!!



Știți melodia aia a lu’ The Shirelles, cu Mama said there’ll be days like this? Înlocuim day cu life și avem motto la filmul ăsta – și cu ocazia asta instituim zicala „viață (nașpa) ca a lu’ Nicole din Destroyer”. (Scurtă paranteză: e dintre rarele cazuri în care titlul cu care apare în română – respectiv, Capcana – e mai inspirat decât cel original.) 


Viața lu’ Erin/Nicole e exemplu de viață mai nasoală nici că se poate: marea misiune de polițistă sub acoperire printre drogați care dau spargeri de bănci s-a terminat atât de prost pe cât de mult a durat (filmul, foarte abil pe felia temporală, dă impresia că au fost anișori/ o miniviață), apoi relația cu adolescenta de fiică-sa (care are vârsta eșecului misiunii) e exemplară până la că te trec fiori de tristețe, apoi trecutul o mai mult decât bântuie (o hăituiește de-a dreptul), iar păpușa care a fost odată (pe care o pupa Chris/Sebastian Stan, și el undercover) a trecut din registrul Frozen în registrul Annabelle/Chucky – mai pe scurt, e horror. O figură de parcă a fost bătută cu săculețul cu prafuri de calitate. Dar noi facem mișto aiurea, că duoamna suferă. Chiar convingător. Și dacă vă închipuiți că ăsta e doar începutul (că stai c-o să-și revină, cu pilates și rucola), n-ați nimerit filmul. Nu e niciun spoiler că tipa și-o încasează, dar nu spun în ce fel o rezolvă cu trecutul, cu care are o problemă de făcut dreptate: îl caută pe șeful bandei, Silas (Toby Kebbell, pe care poate îl știți din RocknRolla), să-i dea omoru’. Dap, după 16 ani, când ăsta își face din nou simțită malefica-i prezență. (Care, din păcate, nu e suficient de malefică.) 


Totul decurge într-o logică a neo-noir-ului extrem și sordid. (Ha, acel handjob, într-un cadru parcă desprins din Se7en, făcut unui muribund e o născocire, în context, atât de tulburătoare, că, în loc să te hlizești, te bușește plânsu’). Deși polițistă (mai mult cu insigna), Erin e mai vulnerabilă decât un aurolac: și-o încasează rău – pic de respect n-are nimeni. Ce e fain e cum se descurcă personajul și Nicole însăși în toată treaba: mult mai bine decât s-ar aștepta oricine având în vedere datele neobișnuite, neconvenționale și riscante. Erin e echivalentul feminin (și, normal, mai „realist”, mai sensibil etc.) al antieroilor masculini foarte foarte noir (de exemplu, Hartigan din Sin City), o inovație bine-venită și puternică. Marea artă în a face un astfel de personaj e rezolvarea unui paradox: personajul tre să fie suficient de complex și dur psihologic în situații care întotdeauna îl depășesc – sunt, de fapt, două personaje la care lucrezi în paralel, omul și destinul (care, după caz, e și el de două feluri: individual și general). 


Deci, marea calitate a filmului e protagonistul. A doua mare calitate: stăpânirea secvențelor temporale, care se desfășoară lent, cu scurte răbufniri de acțiune și o ingenioasă suprapunere de planuri temporale, astfel încât să alcătuiască în total ceva ce poate fi reprezentat printr-o figură geometrică paradoxală. Din păcate, ambiția de a controla perfect aceste planuri are drept corolar dificultăți – aici nerezolvate – în alte zone: motivații, un personaj negativ fără mare adâncime. Problema principală: tocmai relația Erin–Chris, care nu are nimic special și nu dă pe-afară de emoție.   


A treia calitate: imaginea. Parcă totul îți miroase a moarte, în diferite stadii. Dar nu e o viziune melancolică, ci una cinică. De exemplu, the crime scene. Astfel de cadre aproape întotdeauna lasă impresia de regizat. Nu și aici: amplasarea în decor și poziția cadavrului, personajele din jur și dialogul au o altfel de retorică, al cărei accent se deplasează în afara scenei. 


Un film de ianuarie (sau helluary, cum ar zice Al Bundy) care își asumă riscul de a se situa între categorii (artă și divertisment etc.). Un experiment destul de reușit. 




Sursă: https://www.timesnewroman.ro/cronica-de-film/destroyer-2018-primul-roman-care-s-a-pupat-cu-nicole-kidman

Comentarii

Mai multe

Familia Addams: Let’s live before we die, and dance...

Familia Addams: Let’s live before we die, and dance...

Maleficent: Suverana Răului este de neratat.

Maleficent: Suverana Răului este de neratat.

Helen - this girl is rare

Helen - this girl is rare

Alimentația plant based mi-a schimbat simțurile și viața

Alimentația plant based mi-a schimbat simțurile și viața

Arhitectura Interbelică a Bucureştiului și Regalitatea

Arhitectura Interbelică a Bucureştiului și Regalitatea

Rețeaua de health & fitness World Class estimează venituri de 38 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2019

Rețeaua de health & fitness World Class estimează venituri de 38 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2019

Familia Addams: bizarul și fantomaticul pe marele ecran de Halloween

Familia Addams: bizarul și fantomaticul pe marele ecran de Halloween

VICTORIA’S SECRET S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI ÎN DATA DE 12 OCTOMBRIE

VICTORIA’S SECRET S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI ÎN DATA DE 12 OCTOMBRIE

Irina Rimes, invitat surpriză în serialul Aventurile Fraților Urși

Irina Rimes, invitat surpriză în serialul Aventurile Fraților Urși

Cele mai citite

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

"Mama. Eseu despre iubire", o expoziţie de fotografii plină cu tandreţe

10 motive pentru care să te uiţi la serialul

10 motive pentru care să te uiţi la serialul "Valea Mută"

Filmul

Filmul "Două lozuri" - anatomia unei comedii

Marea bătălie  a ecranelor. Film de artă sau film de public?

Marea bătălie a ecranelor. Film de artă sau film de public?

"Valea Mută" - Cronica primului episod

"Cei 7 magnifici" - povestea din spatele ecranului

Cronică de film • Silence

Cronică de film • Silence

Recenzie de film • Julieta

Recenzie de film • Julieta

Filme noi și alte recomandări pentru săptămâna 9-15 septembrie 2016

Filme noi și alte recomandări pentru săptămâna 9-15 septembrie 2016