#HeartBreaker Lor!

#HeartBreaker Lor!



Bună, eu sunt Lori. Un zâmbet larg. Ochii de o nuanţă albastră foarte faină. O înconjoară o energie aparte, o energie pe care, sincer, nu o întâlnești la foarte multe persoane. Emite frecvenţe plăcute, la fel ca o melodie care îţi face ziua mai bună. 


În 2012, pe scena de la Vocea României, a urcat o fată de 22 de ani, șatenă, cu un zâmbet cald și cu o voce care i-a făcut pe toţi juraţii să întoarcă scaunele. Prima ei colaborare în proiectul solo a fost cu Carla’s Dreams, iar în anul 2014 a devenit artist Global Records. A cântat alături de mulţi artiști la diferite evenimente, iar în 2016 a debutat alături de Antonia, Inna și Alexandra Stan în formaţia GGirls. O scurtă istorie a unui om simplu. Simplitate prin atitudinea ei deschisă, prin sclipirea din ochi, atunci când vorbește despre muzică. Lori Ciobotaru. Compozitoare, cântăreaţă.




Pe fundal răsună o melodie de la Tame Impala. Vorbim, ne mișcăm puţin pe melodie. Chiar, ce gen de muzică sau ce artiști îţi place să asculţi? 

Îmi place tot ce e nou în materie de muzică. Ascult piese noi, dar îmi place și să mă întorc la albume vechi, melodii vechi. Nu mă pot sătura de Dinah Washington. Amy Winehouse. Sade. Am început să povestim despre noul val de artiști internaţionali. Ce se întâmplă în industria muzicală și nu numai - având în vedere influenţa superficială dată de trenduri și digital. Uite, Cardi B îmi place. Îmi place cum cântă, dar îmi place și că e altfel. Nonconformistă. Adevărată, așa. A rămas fix cu accentul ei specific, nu îi e teamă să arate cine e și cum e cu adevărat. E mișto să ai curajul să fii tu în industrie. Chiar și printr-un Instagram Story în care apari nemachiată, cum face ea. 


Spune-mi este noul single al lui Lori. O fată care se lasă purtată de gânduri, de sentimente. 

Ultima mea piesă, Spune-mi, este despre o discuţie sinceră cu tine în oglindă. Cu cineva sau cu tine însuţi. Și mai este o piesă de la o gagică care îmi place, Billie Eilish. Tot despre o discuţie cu tine în oglindă. Copilul interior, sinele. Piesa e I don’t want to be you anymore. Sunt două piese pe care i le dedică adolescentei, copilului din interior. Am vorbit despre cum a ajuns aici. Primii pași au fost făcuţi cu ajutorul bunicii, care a luat-o de mână și i-a spus: Haide. Haide să mergem. Primele lecţii de canto. Școala de muzică. Cover-uri. Și acum, aici. 


Dar până aici, Lori a trecut prin diferite etape, momente, un proces de redescoperire. Cum îţi găsești cu adevărat locul în industrie, în așa fel încât să poţi să rămâi tu, așa cum ești? 

Pentru Lori, a fost răbdarea. Acum 2 ani nu știam exact ce stil vreau să cânt. Uneori, ai un moment în care simţi că trebuie să te redescoperi. Trebuie să ai răbdare, să îţi dai timp. Cel puţin, la mine asta a funcţionat. Te aduni un pic și încerci să îţi dai seama care sunt următorii pași, să îţi dai seama dacă ai ceva de zis, dacă muzica e cu adevărat ceea ce vrei să faci. Toţi contribuim într-un fel sau altul la lumea asta în care trăim. Nu e ușor, în special dacă ești la început. Cred că trebuie să fii mereu prezent în realitate. 


Jeans cu aplicaţii LOULOU Top și șapcă SWEET PAPRIKA Colier și cercei TOPSHO



Fiecare etapă din viaţă ne pregătește pentru o alta. Iar fiecare etapă ne deschide ușa către momente, persoane care ne inspiră. 

Da, la mine au fost diferite perioade, cu diferite surse de inspiraţie. Uneori, a fost pur și simplu vorba de o carte. Alteori, de întâmplări sau persoane. Când l-am cunoscut pe Carla's Dreams, urma să lucrăm împreună - râde, am stat de vorbă, cred, de la ora 19:00 până la 5:00 dimineaţa și mi-a spus că eu n-am nevoie de el. Întâlnirea cu el chiar m-a inspirat și de atunci am început să scriu. Bine, eu și când eram mai mică scriam poezii, mai scriam cântece. Niciodată nu am luat-o de bună, pentru că nu am avut pe nimeni să mă îndrume, scriam, așa, pentru mine și prietenii mei, nu știam că așa îţi poţi construi o carieră, să îţi scrii și îţi cânţi propria muzică tuturor. Cu toate astea, și în muzică, că în orice alt lucru în viaţă, trebuie să parcurgi niște etape. 


Vocea României Junior. O etapă în care schimbul de energie cu micile talente prezente acolo a fost, de fapt, un transfer de lecţii. De la mentor la învăţăcei și invers. 

Eu mi-am dat demult seama că trebuie să fii autodidact. Nu știu dacă neapărat doar la noi în ţară, dar la școala de muzică ţi se punea un negativ și hai cu cântatul. În lumea reală lucrurile stau altfel. La Vocea Kids mi-am dat seama cum simplitatea, puritatea copiilor trebuie tratată ca atare atunci când îi îndrumi. Ei sunt ca un aspirator. Nu trebuie să le spui să facă ceva anume, ci să îi lași să experimenteze și să aleagă la final. Poţi să le zici ce a funcţionat la tine și să încerce. Dacă simt că e bine, do it, dacă nu, hai să găsim ceea ce funcţionează. Și asta m-a responsabilizat într-un fel. Că am știut că pot să contribui în îndrumarea lor.


Jachetă din piele cu aplicaţii LOULOU Top sport NIKE Pantaloni scurţi H&M



Ce crezi că lipsește în momentul de faţă din industria muzicală din România? 

Ceea ce începe să apară. Noul val de artiști. Cum e Irina Rimes. Sau melodii noi ale unor artiști care mie îmi plac foarte mult: Feli, Carla’s Dreams. 


Ai și vreun artist care ţi-a plăcut dintotdeauna? 

Da! Guess Who. 


Back to Black sau Valerie? (melodii faimoase ale lui Amy Winehouse) 

Back to Black. 


Dacă te-aș duce pe o plajă, lângă un foc imens, cu cine ţi-ar plăcea să cânţi? Bruno Mars sau Pharrell? 

Pharell. Clar. 


Ai compune pentru el sau să compună el pentru tine? 

Eh, vine el. Că ne cunoaștem. Râdem. Uite, el e genul de artist care parcă e de pe altă planetă, dar care știe foarte bine cum e cu realitatea zilelor noastre. Pentru că trăiește și în realitate, dar știe cât din ea să transmită, cum. Nu duce nimic spre extrem. E true și mișto. Când și-a lansat live piesa Freedom, mă uitam cum absolut toată lumea cânta piesa cu el. Mi-a transmis un sentiment, așa, inspiraţional. 


Are curaj. Cât de important este pentru tine să ai curaj când faci muzică? 

Eu pot să spun că sunt și îmi place să fiu curajoasă, pentru că nu am nimic de pierdut. Pot doar să învăţ. Au fost chiar recent niște audiţii pentru un musical și Moga mi-a zis să merg. Nu eram foarte bine pregătită. Dar ce aveam de pierdut? Dacă făceam bine, luam proba. Dacă nu, am experimentat și am învăţat ceva. 


Fustă din denim LOULOU Sacou și vestă vintage



Iar atunci când compui, experimentezi sau te inspiri din... 

Uneori, din nimic, din moment, de cele mai multe ori, din viaţă și trăirile mele, viziunea mea asupra lumii. Alteori, cititul sau, pur și simplu, oamenii cu care mă conectez. Sunt o fire deschisă, însă am momente în care sunt și mai introvertită. E normal. Dar sunt super-deschisă și curioasă când cunosc, așa, oameni interesanţi, cu care am interacţiuni mișto. Îmi place să mă înconjor de oameni dragi. 


Și simţi că e ceva ce îţi lipsește? Că ai putea să încerci să faci pe viitor? 

Consider că nu trebuie să fii bun la toate. E important să pui suflet în ceea ce vrei cu adevărat să faci. Și eu am muzica. Investesc cât mai mult prin pasiune. Asta fac, asta sunt. Muzică. 


E foarte fain când poţi ajunge la oameni prin vibraţiile care le fac cunoștinţă cu tine. Mă uitam la concertul lui Kendrick Lamar, în Arena O2. Cânta piesa Humble și, odată cu el, toată lumea prezentă acolo. 

De multe ori cred că e vorba de ego, dar la artiști precum el sau Pharrell, nu cred că putem vorbi de așa ceva. În schimb, pentru public e vorba de altceva. Ei știu melodiile pentru că melodiile alea le-au transmis ceva. Ei se conectează acolo. Când ești la un concert, ești cu toţi fraţii și surorile acolo, știi? E energie. E conexiune. Asta e mișto. Dacă muzica reușește să conecteze oamenii la nivelul ăsta, înseamnă că e ceea ce trebuie. Să simtă aceeași energie și omul de pe scenă, și publicul. Suntem toţi o apă și un pământ acolo. 


Dansează. Fiecare melodie de la Rihanna, Beyonce, Kanye West - au făcut-o să danseze. Se uită la aparat și se lasă purtată de muzică. Ţopăie, cântă. I woke up like this, I woke up like this. Îmi place melodia asta! Curajoasă. Simplă. Copil. Adult. Deschisă. Zâmbitoare. Ea e Lori. 


Ce îţi dorești în viitor? 

Vreau să scot albume. Vreau să fac mereu muzică. Cel mai mult însă vreau să mă bucur de viaţă. Așa cum e ea.


Jachetă din denim cu aplicaţii LOULOU Rochie din tul LAURA FIREFLY



Top scurt SWEET PAPRIKA Fustă din denim cu aplicaţii LOULOU Inele H&M Cercei și brăţară vintage



Fotografii de Vlad Andrei 

Styling de Laura Gherman 

Make-up & hair de Delia Tudose 

Interviu de Ioana Sabo



Comentarii

Mai multe

Mai mic, mai electric... mai puțin mașină, mai mult motoretă

Mai mic, mai electric... mai puțin mașină, mai mult motoretă

Schimbări la vârf

Schimbări la vârf

Porsche Taycan e aici

Porsche Taycan e aici

Cum îmi îngrijesc tenul gras, zi de zi?

Cum îmi îngrijesc tenul gras, zi de zi?

5 evenimente din București de la care nu trebuie să lipsești săptămâna viitoare

5 evenimente din București de la care nu trebuie să lipsești săptămâna viitoare

Oyibo - el, ea și o motocicletă Yamaha Ténéré

Oyibo - el, ea și o motocicletă Yamaha Ténéré

Campionul mondial Kendama 2018, Nick Gallagher, vine în România, la EKO 2018 - Campionatul European Kendama

Campionul mondial Kendama 2018, Nick Gallagher, vine în România, la EKO 2018 - Campionatul European Kendama

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie