Marița, cronica de film

Mariţa, o Dacie albă, veche și uzată, este martora trecutului familiei lui Sandu (Adrian Titieni), colecţionar de timbre, amoruri și amantlâcuri, povești cu mai mult sau mai puţin umor și tâlc (în funcţie de gradul de alcoolemie și melancolie), face legătura cu prezentul și reface legătura tată-fiu.

Mariţa este aproape singurul element care leagă perioada copilăriei băieţilor și tinereţea lui Sandu și prezentul incert, dezechilibrat și fărâmiţat, atât al familiei, cât și al fiecăruia dintre membrii săi. Mariţa, lungmetrajul de debut al lui Cristi Iftime (autorul scurtmetrajelor Timi, 15 iulie, Tabăra din Răzoare), este un film despre înstrăinarea profundă a unor oameni dintr-o familie obișnuită.

În prag de Crăciun, Costi (Alexandru Potocean), trecut de 30 de ani, se ceartă cu iubita în debutul filmului și fiecare ia drumul către casa părinţilor. Astfel, Costi ajunge să se revadă cu tatăl său, un individ care vorbește întruna, întotdeauna are vorbe cu care să compenseze câte ceva, fie absenţa, fie iresponsabilitatea, fie inconștienţa, fie egoismul.

Jumătate de road-movie călare pe jumătate de dramă la foc mic, despre o reuniune a unei familii care nu mai există decât în amintiri, impresii, firimituri de povești, jumătăţi de gesturi și de vorbe demonstrative, sferturi de adevăr, multe tăceri sau hohote de râs, după caracterul omului în cauză.

În lungi cadre-secvenţă, filmul ne face martori la observarea insistentă a tatălui, care face din când în când tranziţia (fie prin mișcarea camerei, fie prin dialog) către fiul său, pe care fie îl pune în mici conflicte verbale, anihilate ușor, fie îl pune în oglindă. Iftime nu depășește instrumentarul realismului recent românesc, însă spre deosebire de câţiva consacraţi care mimează că-l stăpânesc, în cazul de faţă, convenţia îi servește poveștii, o conţine și se sprijină destul de mult și pe prezenţa actorilor, în mod limpede, admirabilă.

Avantajul lui Sandu e că nu și-a părăsit copiii tânăr fiind, a rămas cu ei. Dezavantajul lui Sandu este că-și părăsește soţia la 50 de ani, după "o viaţă" împreună, deși el susţine că "M-o divorţat mă-ta!" - o modalitate de a se spăla pe mâini de orice vinovăţie sau responsabilitate.

Trailer:

Deși prezent, Sandu își încurcă băieţii în amintiri, amestecă epocile și situaţiile, dezvăluie un monument de iresponsabilitate cu râsul în gât și fără pic de regret. Singurul regret e că îmbătrânește, pentru că "i-a plăcut viaţa". Astfel, băieţii nici nu-l acuză, nu intră în conflict cu el (deși sunt câteva încercări și aluzii), îl tolerează, îl tachinează, se îmbată împreună, parcă lucrurile ajung la un punct în care tăcerile se pot transforma în mărturisiri sau învinovăţiri, însă totul se risipește în aburii unei mahmureli. Sandu nu recunoaște nici măcar că e mahmur.

Sandu vorbește tot timpul, pentru că dacă n-ar vorbi, ar deveni irelevant și imposibil. Cum constatăm din poveștile pe care le tot aruncă de-a lungul drumului cu Costi, dar și pe parcursul nopţii în care se îmbată cu băieţii lui (ceilalţi doi interpretaţi de Bogdan Dumitrache şi Andrei Huţuleac), Sandu este un bărbat care n-a stat locului, când n-avea bani, se descurca și-și vindea dublurile timbrelor, și-a căutat tot timpul câte o femeie de care să se lege, de care să depindă, măcar puţin, măcar o vreme și, în cele din urmă, chiar rămâne cu una dintre ele, în vreme ce mama, fosta lui soţie, rămâne singură, tăcută și melancolică la poveștile de pe vremea când erau tineri.

Costi, fiul care parcurge drumul de la cap la coadă, este cel care se va raporta succesiv și/sau simultan la patru cupluri pe parcursul drumului: cuplul pe care îl formează cu iubita lui, cuplul tatălui cu noua parteneră, cuplul prietenilor cu care ajunge la tatăl lui și, în final, cuplul foștilor părinţi. Astfel, limitele, constrângerile și sufocarea din prima secvenţă (tot cadru-secvenţă), în care Costi se ceartă cu iubita lui, se mai relaxează, sunt mai tolerabile, se mai nuanţează, se mai aerisesc, odată cu pătrunderea în măruntaiele iubirii devenite relaţie.

Scris de Ileana Bîrsan

Foto-cover: Luchian Ciobanu

Ileana Bîrsan a făcut Literele la București și Film la Zürich. Este critic și educator de cinema.