Ştirea care ar putea schimba lumea

Zi de zi mă lovesc de știri și informaţii din lumea tehnologiei și a știinţei prin natura meseriei. Unele sunt banale, altele sunt entuziasmante pentru un moment scurt, iar altele sunt măreţe. Am trăit câteva momente măreţe și cred că lumea se schimbă fără să ne dăm seama. Suntem mai conectaţi ca niciodată și, chiar dacă lucrul ăsta pare un clișeu, e adevărat că nu a mai fost   perioadă în istorie în care noi și obiectele din jurul nostru să reușim să comunicăm atât de mult. Nu știu și dacă bine. Dar care sunt poveștile care schimbă omenirea? Am vrea să credem în cele mai entuziasmante. Acele povești cavalerești de eroism. De noi civilizaţii.

Săptămâna care tocmai a trecut a fost marcată de vestea că NASA a descoperit un sistem solar asemănător celui în care locuim și noi, dar care conţine șapte planete, câteva din ele având teoretic capacitatea de a fi locuibile. E o singură problemă acolo – sunt la 39 de ani lumină distanţă și abia ajunși acolo, nu noi, fizic, ci o navetă care să studieze ecosistemul și atmosfera, nu vom putea ști nimic. Așadar, nu vom ajunge pe Trappist, pentru că așa se cheamă sistemul solar, decât peste poate 100 de ani, dacă sunt destule condiţii. Dar vestea a făcut înconjurul lumii, pentru că e spectaculoasă. Pentru că vorbește despre posibilitatea de a părăsi Terra, de a lăsa în urmă răul de aici, munca de salvare a plenetei și construirea unei noi civilizaţii. Dar lucrurile nu stau atât de ușor. În ultimii ani au fost anunţate zeci de planete din afara sistemului nostru solar care ar putea fi asemănătoare cu Terra, în care ar putea fi viaţă, dar distanţa a fost principala problemă.

Distanţa și finanţarea. Pentru că ajungerea noastră pe altă planetă depinde în totalitate de fondurile pe care statele de aici sunt dispuse să le investească. NASA este într-o situaţie defavorabilă. Ultimii ani au dus la reducerea fondurilor. Misiunile din spaţiu sunt făcute acum cu rachete rusești, singurul loc unde americanii și rușii reușesc să colaboreze bine. Dar NASA nu a reușit să aibă misiuni populare, ci doar cercetări teoretice. Sunt convins că acelea sunt la fel de importante, dar pentru publicul larg nevoia este de spectacol. Așa am ajuns să ne uităm spre Marte ca spre o posibilă destinaţie pentru noi, deși planeta roșie este foarte sălbatică și neprietenoasă cu ideea de viaţă. Eforturile ar fi uriașe, dar avem nevoie de o ţintă. Una fixă.

Povestea plecării în spaţiu nu mai este astăzi povestea descoperirii de noi teritorii. Nu mai suntem conchistadori, nu suntem civilizaţiile care descoperă lumea nouă. Nu... Astăzi, povestea spaţială este una a fricii. A scăpării noastre de pe un Pământ căruia i-am dat foc vreme de mii de ani și care mai are puţin și se va aprinde. Și, când se va întâmpla, vom fi prinși aici, incapabili să scăpăm. Ne uităm spre stele ca spre o scăpare, cu egoism. Nu ne interesează, de fapt, dacă sunt alte civilizaţii acolo departe, ci dacă e destul loc pentru a veni noi acolo. 

Trappist, care ca nume îmi amintește, ironic, de trap-capcană, e o lume îndepărtată. Va mai trebui să stăm aici 100 de ani, cel puţin, dar cu ocazia acestui anunţ NASA ne-a mai dat o boabă de speranţă că putem scăpa. Vorba unei piese, „If I ever leave this world alive”.