Scrisoare către sine

Cum să faci să fie bine? Să fii fericit. De fapt, cred că fiecare dintre noi se întreabă asta – cum definești fericirea? Cam greu în ziua de azi, dat fiind faptul că avem o dorinţă nebună de a fi împliniţi. Porbabil că și tu ai simţit că pui presiune pe tine la un moment dat sau, de ce nu, de mai multe ori. 

Teoria, o știi, mai greu e cu partea în care faci lucrul propriu-zis. Eu cred că am tastat sute de cuvinte în draft-uri în ultimele 2 săptămâni, încercând să aștern toate gândurile care mă macină și toate grijile care le hrănesc. Într-adevăr, mă întrebam de ce nu sunt fericită, când până la urmă fac ceea ce îmi place, sunt eu – oricând, oriunde și cu oricine –, iar în ciuda perioadei de tranziţie dintre haos și liniștea de după furtună, parcă mă vindec de sindromul stres.

Eh, cu toate astea, mă întrebam de ce nu sunt fericită sau, mai bine zis, dacă sunt fericită. Dar ce naiba înseamnă asta în ziua de azi? Nu e ca și cum pot măsura asta prin prisma unui anume lucru sau să pot cântări cantitatea de fericire oferită de ceva sau cineva. Cumva, mă tot zbăteam, tot puneam presiune pe mine să fac mai mult, să nu dezamăgesc, să nu mă opresc – căci dacă îmi iau un moment de respiro, înseamnă că nu fac nimic și mă plafonez, dar asta a devenit o rutină și uite cum parcă chiar simţeam că nu fac nimic. Asta se întâmplă când te abaţi de la drum și o iei pe calea aia mai scurtă, că știi tu că faci mai puţin – că nu ai răbdare. Totul trebuie să se întâmple repede, să găsim căi cât mai scurte și mai safe. Totul pentru a ajunge mai repede la acea fericire definită.

Și nu e sănătos. Nu e sănătos să pui presiune pe tine, să te desconsideri și să nu te privești, să nu te asculţi, să nu vorbești cu tine. E și mai nesănătos ca, în tot acest timp, să te grăbești. E un cerc vicios. La un moment dat, ajungi să te oprești și să te întrebi: ce naiba e fericirea asta și unde o găsesc? Păi, nu prea e cazul să te zbaţi, pentru că vorba aia cu simple things nu e chiar irelevantă sau sci-fi. E pe bune. Știu că pare că tot timpul poţi avea mai bun, mai mult, mai, mai, mai, mai. Dar asta nu înseamnă neapărat că acel MAI MULT, MAI BUN, MAI CUM VĂD PEECRAN SAU ÎN STÂNGA ȘI ÎN DREAPTA e neapărat ceea ce te face fericit/ă. Nu imaginea, nu frumuseţea fizică, nu superficialitatea și hainele, nimic din toate astea.

Închide cartea și se duce pe balcon. Privește în jur și totul este atât de calm și liniștit. Nu înţelege exact ce e cu cartea, de ce scria atât de multe lucruri oribile acolo. Lumea pe care o știe ea nu e atât de neliniștită. Cumva, cuvintele scrise pe prima pagină o fac să tremure. Atunci când te faci mare, să citești cuvintele pe care le-am așternut în carte și să îţi amintești că fericirea o definești singură.

De Ioana Sabo