Roxana M. Niculae, Projects coordinator - Qreator by IQOS

Roxana M. Niculae, Projects coordinator - Qreator by IQOS



Spune-mi câte ceva despre tine și experienţa Qreator? 

Mi-aduc și acum aminte momentul în care mi s-a povestit despre acest viitor spaţiu, „Qreator”, ce urma să se deschidă și să schimbe scena bucureșteană. Nu am stat pe gânduri nicio secundă în plus și am zis DA propunerii, fără să-mi dau seama cu adevărat în ce mă bag (râde). Am simţit însă că experienţa mea profesională în marcom (events & special projects manager în industria muzicală, după alţi 5 ani de marketing în TV) mă pregătise pentru această provocare. Sunt în echipa Qreator de la început, mai corect zis cu 9 luni înainte să fie lansat proiectul, și am trecut prin toate momentele planificării, cu tot cu adrenalina, emoţiile și dificultăţile inerente unui asemenea început.

 

Despre Roxana „după program”, aș zice doar că… sunt statornică în prietenii și muzici (încă big fan Morcheeba) și că simt constant nevoia de a experimenta lucruri noi, care să mă scoată cumva din zona de confort. Cred că doar expunându-ne la situaţii noi, ajungem să ne cunoaștem cu adevărat, veșnic în căutarea celei mai bune versiuni ale noastre. 


A never ending story!


Care este cea mai mare provocare a brandului Qreator? 

Încă de când am deschis spaţiul, în urmă cu doi ani, promisiunea Qreator este de a susţine comunităţile creative și tinerii artiști aflaţi la început de drum, punându-le la dispoziţie toate resursele(eg, spaţiul, acces gratuit la dotările existente și partea de promovare). Probabil că cea mai mare provocare este să creăm acea „legătură emoţională” dintre brand și comunitatea creativă, comunitate care ne-am dori să înţeleagă că această casă îi „aparţine”, că proiectele și ideile nu sunt doar încurajate, dar și susţinute, și că trebuie doar să… iniţiezi o conversaţie.


Posibil ca la această (încă) reţinere contribuie și casa în sine (*monument-istoric, reședinţa primului guvernator al Băncii Naţionale, după care a fost preluat și numele Oromolu), care impune o anume prestanţă și intimidează pe alocuri.


Toate iniţiativele Qreator și-au propus să deschidă larg ușile, atât comunităţii creative, cât și bucureștenilor, menite să transmită că acest Qreator este mai mult decât un spaţiu de evenimente, este un proiect pentru București, o casă a creativităţii și o invitaţie la inovaţie deschisă tuturor*. (*În spaţiul Qreator by IQOS este permis accesul doar persoanelor majore.)


Care este cel mai interesant proiect pe care l-aţi dezvoltat? 

Tendinţa este să răspund, „cel mai recent” (râde). Fiecare dintre proiecte are povestea, provocările și frumuseţea lui, dar „Unzip Your Mind” este unul aparte. Ne-am dorit să ducem mai departe povestea începută de Alex Chinneck în colaborare cu IQOS pentru Milano Design Week, unde artistul a creat o serie de instalaţii special concepute pentru a ilustra ideea unui viitor mai bun. Și asta nu a fost un „challenge” ușor!


Cred că cel mai mult mi-a plăcut flexibilitatea lui ca artist în a întelege cultura locală și brandul, adaptându-și magia la contextul în care se află, fără însă să-și „compromită” arta sau să-și piardă simţul umorului. Și chiar dacă se zice că o imagine face cât o mie de cuvinte, mai ales în era Social Media, unele experienţe trebuie trăite pe viu pentru a le înţelege cu adevărat. Așa este și expoziţia semnată de Chinneck (*deschisă pentru public până pe 18 septembrie).


Spune-mi trei ingrediente pentru o campanie de succes. 

Uitându-mă la proiectele din această primăvară (eg, implicarea Qreator în circuitul Spotlight și Noaptea Muzeelor 2019), cred că elementele comune care le-au făcut să fie de succes sunt conţinutul, planificarea și mesajele dezvoltate customizat pentru fiecare dintre mediile de comunicare accesate.


Concret, apropo de conţinut, pentru Spotlight nu ne-am dorit doar niște proiecţii „instagramabile”, despre care uiţi după ce bifezi numărul maxim de like-uri în online, ci am vrut să stârnim un „a-ha” moment, prin prezentarea a zece curente artistice reprezentative, de la renaștere până la arta fractală. Este ușor pretenţioasă folosirea sintagmei „a educa”, cert este c-am vrut să... amintim ce știai deja, la un moment dat măcar, printr-un joc de lumini menit să arate felul în care arta și urbanul se inspiră reciproc în evoluţia creativităţii, la fel cum casa Qreator se schimbă neîncetat prin influenţa celor care îi trec zilnic pragul.


Dacă-mi dai voie la un al 4-lea ingredient, invariabil, de fiecare dată, voi spune oamenii! Cred cu tărie în oameni și-n forţa lor de a muta munţii din loc, lucrând ca o echipă, de-ndată ce fiecare membru ajunge să creadă cu adevărat într-o idee, într-un vis, indiferent de cât de mari sunt provocările. Și noi suntem o echipă mare și foarte unită, care zi de zi pune o cărămidă pentru Qreator, pentru comunitate, pentru un viitor mai bun, de ce nu, oricât de sceptici ar fi unii când aud asta.


Care sunt planurile viitoare pentru Qreator? 

Mă bucur că întrebi asta. Pentru această toamnă, odată cu aniversarea a doi ani de Qreator (final de septembrie), vom lansa un „call for projects” pentru artiști.


Anul trecut în vară am deschis seria Qollection – colaborări lunare cu artiști din arii multidisciplinare (design vestimentar, ilustraţie, design de produs – genţi, bijuterii, ceramică sau pălării) care, inspiraţi de universul Qreator, ne-au propus designuri și piese pe care le-am produs în ediţie limitată, în oferte disponibile pentru utilizatori IQOS, exclusiv la Qreator. Qollection n-ar fi existat fără dedicarea și implicarea artiștilor cu care ne mândrim că i-am avut alături (dintre care amintesc Mihaela Glavan, Irina Voinea, Monocult, Lelograms, Maria Palaria etc.).


Dacă am startat acest proiect făcând un scounting în piaţă și căutând colaboratori, acum, un an mai târziu, deschidem larg porţile și așteptăm înscrieri din partea artiștilor care simt că au ceva de spus! Din juriul „Call for Projects – Qollection 2020”, vor face parte Mirela Bucovicean – membru în boardul Institutului Qreator și artiști Qollection, care în felul acesta dau ștafeta, urmând a-i mentora pe finaliști în tot acest demers.


Evident, mai avem niște proiecte în lucru pentru Noaptea Galeriilor (4 oct., save the date!), o lansare de produs IQOS și alte câteva expoziţii pe care le vom găzdui la Qreator până la final de an, dar pentru toate acestea există Social Media și sfântul calendar de Facebook events al Qreator.



Comentarii

Mai multe

Helen - this girl is rare

Helen - this girl is rare

Alimentația plant based mi-a schimbat simțurile și viața

Alimentația plant based mi-a schimbat simțurile și viața

Arhitectura Interbelică a Bucureştiului și Regalitatea

Arhitectura Interbelică a Bucureştiului și Regalitatea

Rețeaua de health & fitness World Class estimează venituri de 38 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2019

Rețeaua de health & fitness World Class estimează venituri de 38 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2019

Familia Addams: bizarul și fantomaticul pe marele ecran de Halloween

Familia Addams: bizarul și fantomaticul pe marele ecran de Halloween

VICTORIA’S SECRET S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI ÎN DATA DE 12 OCTOMBRIE

VICTORIA’S SECRET S-A DESCHIS ÎN BUCUREȘTI ÎN DATA DE 12 OCTOMBRIE

Irina Rimes, invitat surpriză în serialul Aventurile Fraților Urși

Irina Rimes, invitat surpriză în serialul Aventurile Fraților Urși

Mid-range revolution: cele mai bune telefoane sub 1.500 de lei

Mid-range revolution: cele mai bune telefoane sub 1.500 de lei

Cele mai citite

Iubirea necondiționată înseamnă acceptarea emoțiilor și nevoilor de bază ale copilului

Iubirea necondiționată înseamnă acceptarea emoțiilor și nevoilor de bază ale copilului

Cum să îți decorezi casa în culori vii cu ajutorul produselor Meli Melo Deco

Cum să îți decorezi casa în culori vii cu ajutorul produselor Meli Melo Deco

Bogdan Naumovici i-a propus fiului să rămână repetent

Bogdan Naumovici i-a propus fiului să rămână repetent

Therme lanseaza 3 noi parcuri naturale unice in Europa, reunite sub conceptele echilibrului, sanatatii si perfectiunii matematice

Therme lanseaza 3 noi parcuri naturale unice in Europa, reunite sub conceptele echilibrului, sanatatii si perfectiunii matematice

Top 10 pancarte de la protestele anti-guvernamentale

Top 10 pancarte de la protestele anti-guvernamentale

7 trucuri vestimentare pentru o apariție WOW!

7 trucuri vestimentare pentru o apariție WOW!

10 sfaturi ca să fii un protestatar iscusit

10 sfaturi ca să fii un protestatar iscusit

Zece obiceiuri și tradiții despre Florii și Paște, pe care probabil nu le știai

Zece obiceiuri și tradiții despre Florii și Paște, pe care probabil nu le știai