Liniile de pe mâna mea

Nu am fost niciodată o persoană optimistă, dar am știut mereu că lucrurile se întâmplă cu un motiv, chiar dacă uneori nu am recunoscut asta.

N u am fost niciodată de părere că poţi defini fericirea, ci că e mai degrabă un cumul de momente simple – bune și rele – care ajung să te formeze, să te definească, să te pregătească pentru schimburi de energie,  momente care te liniștesc, care te agită, care te macină, care te fac să zâmbești. Trebuie doar să le accepţi, lucru greu de făcut, ce-i drept. Să accepţi că faci ceea ce simţi, ceea ce îţi dorești cu adevărat. Cred acum că despre asta e fericirea. 

M-au întrebat foarte multe persoane ce înseamnă „liniile de pe mâna mea” – adică tatuajul meu – și de foarte multe ori omit să le spun că de fapt reprezintă și toată „călătoria mea” de până acum. Și, când spun călătorie, mă refer fix la acel cumul de momente prin care am trecut până acum, acum aproape de 23 de ani. 

Sunt 3 linii – linia de energie (the spirit), linia care reprezintă simţurile și linia care reprezintă fizicul. Toate liniile astea reprezintă conturul meu. Mi-a fost frică de apă de când eram mică și am învăţat să înot foarte târziu (ca o broască, huh), dar petrec ore în șir în cadă și, dacă aș putea, aș sta zile întregi. Vara asta am realizat că nu îmi mai e teamă, pentru că tot ce trebuie să fac este să mă relaxez. Asociez apa cu starea spiritului, a liniei albastre – din nou, tot ce trebuie să faci ca să plutești este să te relaxezi –, iar pe parcursul călătoriei ăsteia am avut tot felul de momente în care m-am agitat, în care am simţit că mă zbat prea tare și că nu fac decât să mă duc la fund. Apoi am urcat acolo, acolo pe stânca aia înaltă de la marginea oceanului, și partea nasoală e că îmi e frică și de înălţimi. Partea bună e că nu m-am mai agitat, ci pur și simplu am auzit vocea interioară cum îmi spunea: The water helps you flow, jumping helps you fly.

Așa că am sărit, am sărit în apa aia rece care te trezește, am sărit chiar dacă am simţit cum adrenalina îmi acaparează corpul. Corpul care a fost și el lovit de stânci în ultimul an, dar în ciuda faptului că e extenuat și că e încercat de niște lucruri pe interior, se hrănește cu ceea ce vine de acolo – din linia albastră și din linia neagră –, din simţuri și din mindset.

Cold 23 Warm – the cold weather is slowly turning into a warm weather, now that I am almost 23.

Cumva, toată călătoria de până acum  nu a fost cea mai fericită, dar nu a fost nici tristă. It was cold – pentru că momentele alea m-au tot împins, dar nu am vrut să sar de pe stâncă, pentru că frică și pentru că frică. Pentru că agitaţie, muncă multă, senzaţia aia rece pe care o ai când nu înţelegi de ce ţi se întâmplă asta și asta. Am avut parte de persoane toxice, dar am acum în jur persoane sincere. Am trecut prin situaţii dubioase, să zicem, dar trec acum printr-o etapă faină. Nu am dormit multe nopţi, dar toate nopţile alea în care am lucrat dau acum roade și mă simt pregătită de încă una, două, trei runde. Nu am fost întocmai OK cu faptul că sunt singură și până nu am scris de plecarea alor mei, nu cred că am conștientizat asta atât de tare, dar nici nu m-a făcut să realizez cât de bine e pentru ei, cât de mult i-a schimbat, nu cu adevărat – până acum. 

Cumva, toată călătoria de până acum  nu a fost cea mai fericită, dar nu a fost nici tristă, iar momentele alea  de care vorbeam  mai devreme sunt din ce în ce mai warm. Warm autumn, anotimpul ăsta în care eu simt căldura.

De Ioana Sabo